Valentin MIHAI

Teatru

Clepsidra

Clepsidra

Nisipul număra secundele
pe scara veşniciei
în cadenţa monotonă
a valurilor;
etern însingurata mare,
cu puzderie de ochi,
contempla imensitatea cerului
când dinţii înspumaţi ai valurilor
ronţăiau trupul ţărmurilor,
s-audă bunul Dumnezeu:
"Luaţi, acesta-i trupul meu!"

Cenaclu Literar: 

Dar

Dar

Atlanţii cu plete de alge
mi-au invadat visele
să-mi aducă în dar,
în fulguraţii de har
şi de coşmar
o mare
chemare:
mă îmbiau s-ascult,
în al mării tumult,
sub clopotele meduzelor,
glasul tainic al muzelor,
din adâncul mărilor,
unde murmura de mult
Cântarea Chemărilor

Cenaclu Literar: 

Muzei

Muzei

Mai aud fâlfâirea eterului
şi recunosc în falduri
gândul răpus
mă doare amintirea
iubirilor
la sânul unei muze
Îmi amintesc, mai ştiu,
cum mă-mbia adesea
cu ochii ei de aer
să nu-mi destram suflarea
cu strigăte-n pustiu,
să nu mai scurm nisipul
cu semne care pier
La semnele-i tăcute,
la cel de întrebare,
m-am prăbuşit în fiinţa-mi
unde păream mai pur,
în ochi cioburi de lacrimi

Cenaclu Literar: 

Roua

Roua

La ceasul cel de taină
după-o noapte de senin
picura lin,
cristalin,
lacrima pură,
cerească
din seva duhovnicească
picura lin,
cristalin,
din lună, stele,
din sori,
pe visuri
şi pe culori
pe somnoroasele flori
la ceasul de taină
în zori
în globul mic
strălucitor
o lume-ntreagă...
acolo vrut-am să cobor

Cenaclu Literar: 

Fiul risipitor

Fiul risipitor

În visu"acela, barbar,
rămăsesem un hoinar
pe cărările rebele
să adun cioburi din stele
pentru nopţile mai grele
Cum eram
hai-hui-hoinar,
le-aruncam din buzunar
pe la margini de hotar...
de rest
nu mai am
habar

Cenaclu Literar: 

Gravitaţie

Gravitaţie

Ţipau păsările fără glas,
căutându-şi cântecele
pierdute în văzduhul de lumină,
risipite în cuiburile din nouri
Furtuna le-a răpit graiurile,
izbindu-le
de cerul,
de marea
şi de pământul
înghiţite de seninul
orbitor
şi uimitor;
le intuiam ciripitul,
gravitaţia sorbea înfinitul

Cenaclu Literar: 

TEATRU - DRACU' LA poartă sare - partea II

ACTUL 3

DRACULA, MARGARETA, DRACU, MAMA, PREOTUL, GROPARUL

Scena 1

DRACULA, MARGARETA, DRACU, MAMA

Odaia Margaretei. Mama şi fiica dorm în aceeaşi încăpere. Clar-obscur, noapte senină, cu lună plină. Muzică bizară. La lumina lunii, Dracu şi Dracula intră în casa femeilor, se descalţă să nu facă zgomot şi-şi şoptesc. Personajele pot fi recunoscute mai mult după voce. Replicile se vor misterioase.)

Cenaclu Literar: 

TEATRU - DRACU' LA poartă sare - partea I

DRACU`LA POARTĂ SARE

(Comdie în 3 acte )

Personajele:

Dracu, care nu e chiar Dracu,
Dracula, care nu mai ştie dacă a fost domn sau domnitor,
Mama, care nu mai ştie când a fost mamă,
Margareta, fiică, aparent ascultătoare,
Preotul α
Groparul Ω

Actul 1

Scena 1

DRACU, DRACULA.

Cenaclu Literar: 

Pages

Subscribe to RSS - Valentin MIHAI