de mult nu m-am trezit devreme şi cu atât de mult chef
să vă mint că aş fi poetă
scot pe tarabă delicatesele lirice presărate haotic cu zahăr tos
vă apropiaţi curioşi
regretaţi aproape instantaneu şi vă retrageţi în loc ascuns
omul singur îşi aşază întotdeauna gândurile în cerc
le învaţă arta disimulării
apoi potriveşte monoclul pe ochiul orb şi scoate din jobenul de scamator
firimiturile cinei la care n-a venit nimeni
nu există secrete într-un univers translucid
trecutul i se lipeşte de mădulare ca o meduză caleidoscopică
trei ore deşirate pe funie şi un ştreang divizat printr-o cinică reproducere
în ştreanguri mai mici, însă perfect ajustabile
care nu se vor agăţa în urechile tale înfundate cu o limbă străină
nimic interpus multelor reprize de agonie reiterate la nesfârşit
o sută optzeci de laţuri puse pe şotii lunecă în şir indian
ştiam întotdeauna unde vor cădea avioanele
umpleam la repezeală umbrele cu ghemotoace de viaţă
pentru a câştiga câteva ore de libertate
le atârnam îmbrăţişate în dreptul ferestrei să creadă lumea că ne iubim
punctul incandescent se făcea tot mai mare şi noi
două sarcofage inerte cu ochii deschişi
Comentarii