„Acum, după ce am frînt pîinea împreună, putem vorbi”, spuse Călugărul. El, şeful tribului Călugărilor, era singurul în drept să se numească aşa. Tot la fel, omul care stătea la masă în faţa lui, era îndrituit să fie Învăţătorul. La masă mai erau trei învăţători şi doi călugări.
„Mulţumim pentru primire, pîine şi adăpost, iubite frate”, răspunse Învăţătorul. „Acum e vremea să ne spui de ce ne-ai chemat.”
Amiază geroasă de primăvară, în ciuda cerului senin şi a soarelui puternic. Razele cad pieziş, topind ţurţurii de la streaşină – chiar dacă termometrul ar arăta, probabil, minus 30C. Fenomen obişnuit la această latitudine Up-North. Se aude clinchetul cristalin al stropilor îngheţaţi în drumul lor spre gheaţa de la poalele imobilului. Razele piezişe ale soarelui fac să strălucească geamurile festrestrelor dinspre mine. În dosul lor disting cu greu un chip frumos de fată. Are păr lung şi blond ruginiu.
Nu, nu ai deloc dreptate. Nu sunt rasist, cu atît mai puţin anti-semit. OK, nu-s de acord cu ce se întîmplă în Palestina, dar asta este cu totul altceva... De fapt, eram gata-gata să mă însor c-o evreică! Da, desigur, pe cînd eram tînăr.
Pe domnul Meher l-am cunoscut mai mult datorită întîmplării. Mai precis, tînăr avocat fiind, am fost tras la sorţi şi mi-a fost repartizat cazul lui „din oficiu”. Domnul Meher era prea sărac pentru a-şi putea permite plata unui avocat – nu neaparat de renume, dar fie el chiar un avocat aparţinînd unei case de avocatură cît de cît cunoscută.
Comentarii