Georg Friedrich Händel

Georg Friedrich Händel

Georg Friedrich Händel
(1685 -1759)

Quote:

"Handel este cel mai mare compozitor care a trăit vreodată.
întotdeauna îmi voi scoate pălăria în faţa muzicii lui şi
voi îngenunchea cu umilinţă la mormântul său."
Ludwig van Beethoven (1824)

Georg Friedrich HandelUnul dintre cei doi mari piloni ai Barocului muzical, Georg Friederich Handel, s-a născut la 23 februarie 1685 în oraşul Halle (Germania). Nici o lună după acest eveniment, omenirea avea să fie binecuvântată încă o dată, prin venirea pe lume a celuilalt pisc al Barocului, Johann Sebastian Bach.

Deşi născut german, din părinţi germani, Handel îşi va petrece o mare parte a vieţii sale în Anglia (peste 45 de ani) devenind idolul şi compozitorul naţional al Albionului, dar şi unul dintre capetele de afiş ale impresionantei galerii muzicale teutone.

Tatăl lui Handel, un bărbier-chirurg, era deja bătrân la naşterea fiului său (63 de ani), dar avea să trăiască suficient de mult pentru a-şi pune odrasla pe o direcţie bună, imediat ce talentul muzical al acestuia se făcu remarcat, ceea ce avea să se întâmple curând. Georg avea doar 7 ani când a fost auzit cântând la orgă de către ducele Johan Adolf al Saxoniei care, impresionat, l-a sfătuit pe bătrânul Handel să-i dea băiatului o educaţie muzicală cât mai completă. Se pare că acesta din urmă a făcut progrese considerabile mai apoi, căci peste câţiva ani prinţesa-elector a Brandemburgului, Sophia Charlotte, îi propune să-l trimită în Italia pentru continuarea avansată a studiilor. Din păcate, propunerea va fi refuzată din cauza sănătăţii din ce în ce mai şubrede a tatălui care, de altfel, se va stinge din viaţă curând. La moartea tatălui său, Georg avea 11 ani. Peste trei ani băiatul va produce prima sa compoziţie cunoscută, Trio Sonata op 2 No.2.

în 1702, Handel devine student la facultatea de Drept a Universităţii din Halle dar, în acelaşi timp, se angajează organist al Catedralei Reformate (calvinistă) din acelaşi oraş. Nu va ramâne prea mult la nici una din instituţiile menţionate, căci anul urmator îl găseşte pe tânărul zvăpăiat la Hamburg, ca violonist în orchestra Operei. El preia şi o parte din sarcinile clavecinistului, Johann Mattheson, cu care se împrieteneşte la cataramă. Pentru o perioadă, căci…. peste un an, Handel refuză să-i cedeze locul la clavecin lui Mattheson în timpul premierei unei opere scrise de acesta din urmă, fapt care declanşează o ceartă de pomină, încheiată cu un duel în toată legea! Se pare că tânărul muzician a fost salvat de la o lovitură mortală de un nasture miraculos al vestei sale. Peste nici o lună cei doi aveau să se împace, devenind, după declaraţiile lui Mattheson "mai buni preteni decât înainte". în aceeaşi perioadă, Handel preia un libret pentru care directorul Operei îşi pierduse interesul şi creează prima sa operă, Almira, pe care o va conduce personal la premiera din 1705, pecetluindu-şi astfel soarta: avea să rămână muzician pentru tot resul vieţii, şi încă ce muzician!

între 1706-1710 Handel va călători în Italia, unde scrie câteva opere şi peste 100 de cantate, printre care se numără şi superba Dixit Dominus. în 1709, la Veneţia, opera sa Agrippina are un succes senzaţional, publicul ovaţionând minute în şir "Viva il caro Sassone!" ("Trăiască dragul nostru saxon!") Şederea sa în Italia avea să-i influenţeze decisiv stilul, iar măiestria la care va ajunge îi va asigura o faimă internaţională. Tot în Italia, în acelaşi an (1709), Handel îl cunoaşte pe Ducele de Manchester, ambasadorul englez, care îl invită să viziteze Londra. Anul următor, 1710, se va dovedi hotărâtor, căci este anul în care compozitorul este angajat la Curtea Electorului de Hanovra, Georg Ludwig, cu un salariu de 1000 de taleri pe an şi condiţia (pusă de compozitor şi acceptată imediat) de a fi învoit un an, pentru planificata vizită londoneză. Grozav de mult trebuie să-l fi dorit Electorul la curtea sa dacă - pe lângă oferta salariului generos - a acceptat în plus ca proaspătul său angajat să-şi părăsească serviciul imediat. Şi încă pentru un an!

La sfârşitul lui 1710, deci, Georg Friederich Handel pune pentru prima oară piciorul pe pământ britanic. Peste o lună opera sa Rinaldo avea să fie primită cu un asemenea entuziasm de publicul englez, încât Handel începu să-şi pună serios problema mutării sale definitive în Anglia. Rinaldo avea să ţină afişul tot sezonul, iar închiderea stagiunii de la Queen's Theatre se va face tot cu această operă, care îl transformă pe autorul ei într-o vedetă. Deşi bântuit de gânduri de "evadare" de pe bătrânul Continent, Handel părăseşte totuşi Anglia, pentru a se întoarce la "patronul" său, Electorul Georg Ludwig al Hanovrei, de la care smulge o altă permisie de deplasare (în Anglia, bineînţeles) cu condiţia "ca acesta să se întoarcă într-un răstimp rezonabil". în lipsa sa, Queen's Theatre îşi începe noua stagiune tot cu Rinaldo, al maestrului HANDLE (este felul în care englezii vor scrie mult timp numele adoratului lor idol). între timp, muzicianul nu stă degeaba: compune câteva cantate dedicate Reginei Anna, printre care şi faimoasa Ode for the Queen's Birthday, datorită căreia îşi atrage simpatia regală, exprimată prompt prin acordarea unei rente anuale de 200 de lire sterline.

Recunoscut şi apreciat atât de aristocraţie cât şi de intelectualitate, Handel nu prea mai avea nici un chef de a se întoarce la Hanovra, unde Electorul Georg Ludwig îl aştepta. Foarte curând, însă, nu va mai exista nici un motiv de întoarcere căci în 1714 regina Anne moare, iar noul rege al Angliei devine nimeni altul decât… fostul Elector al Hanovrei, Georg Ludwig, noul George I (stră-stră-nepotul lui James I)!

Aşadar, Handel rămâne în Anglia, unde avea să-şi petreacă tot restul vieţii. în 1718 el devine directorul muzical al Ducelui de Chandos, nume ce a rămas şi astăzi cunoscut melomanilor, întrucât este purtat de o foarte cunoscută casă de discuri (the Chandos Label). Pentru acest generos patron, compozitorul avea să scrie cunoscuta sa "operă" (de fapt este un gen hibrid, numit "masque") Acis and Galatea . Acest gen, păstrat din Evul Mediu şi reînviat de Handel, va sta la baza creerii oratoriului ca gen, principala contribuţie handeliană la evoluţia muzicii.

Trebuie remarcat că Europa vremii era un spaţiu al absolutismului monarhic şi, deşi Ludovic al XIV-lea moare în 1715, forma aceasta de guvernământ avea să se manifeste inerţial până la Revoluţia Franceză. Barocul muzical este strict legat de splendoarea şi fastul curţilor princiare, caracteristice acestei perioade, iar celebra suită orchestrală Muzica apelor (Water Music) este o dovadă grăitoare în acest sens. Ea a fost creată în 1717 cu ocazia unei vizite pe care regele a făcut-o la Chelsea, călătorind în acest scop pe Tamisa, cu o mică "flotă" de plute special amenajate. Lucrarea a plăcut atât de mult suveranului, încât a fost cântată de trei ori în timpul călătoriei! Trebuie să fi fost un spectacol măreţ şi în acelaşi timp uşor suprarealist: o orchestră considerabilă cântând pe o ambarcaţie unduind paralel cu cortegiul regal de… plute, totul luminat feeric cu făclii!! Dar să-i dăm cuvântul ambasadorului Prusiei la Londra, care scria în raportul său către Berlin:

"în jurul orei opt seara Regele s-a instalat pe pluta sa unde au mai fost invitaţi ducesa de Bolton, contesa Godolphin, domnişoara de Kilmansegge, doamna Were şi cavalerul de Orkney. Lângă pluta regală se afla cea a orchestrei, numărând vreo 50 de persoane ce cântau din tot felul de instrumente: trompete, corni, oboi, fagoţi, flauturi, viori şi başi; cântăreţi nu erau. Muzica a fost compusă de faimosul Handel, originar din Halle şi Compozitorul Principal al Majestăţii Sale. Regelui i-a plăcut atât de mult noua compoziţie încât a pus să fie repetată de trei ori, deşi fiecare intrepretare a durat câte o oră. S-a cântat, aşadar, de două ori înainte şi o dată după cină. Seara a fost un succes, iar nenumăratele plute şi ambarcaţiuni erau pline până la refuz de oameni doritori să asculte această muzică. Pentru a face acest eveniment şi mai reuşit, domnişoara de Kilmansegge a aranjat o masă rafinată la vila recent dispărutului lord Ranelagh din Chelsea, unde regele a ajuns pe la unu noaptea. A plecat de acolo la trei dimineaţa şi a ajuns la St. James pe la patru si jumătate. Concertul l-a costat pe baronul Kilmansegge 150 de lire sterline numai pentru instrumentişti. Prinţul şi Prinţesa (de Wales) nu au participat la aceste festivităţi."

A doua zi, ziarul "Daily Courant" menţiona, printre altele:

"Miercuri seara, în jurul orei 8, Regele….şi-a început călătoria către Chelsea… Au participat multe alte plute încărcate cu persoane importante ("Persons of Quality") iar numărul ambarcaţiunilor era aşa de mare, încât întregul fluviu arăta ca o masă solidă şi compactă. Cincizeci de instrumentişti au cântat tot drumul cele mai alese simfonii (sic!) compuse special pentru această ocazie de dl. Handel. Acestea au plăcut atât de mult Majestăţii Sale încât a poruncit să fie repetate de trei ori de-a lungul întregii călătorii…. Muzica a continuat până la revenirea la Londra."

în 1719 Handel face o călătorie pe Continent, ca trimis special al Lordului Şambelan (ducele de Newcastle). Misiunea sa era de a recruta cântăreţi pentru operă în numele proaspăt înfiinţatei Academii Regale de Muzică.

"…Poruncim deci a te deplasa în Italia, Germania sau în alte astfel de locuri pe care le vei considera oportune, iar acolo să iei legatura cu cântăreţii şi cântăreţele ce crezi că merită să se producă pe scena engleză…"

în absenţa sa, Academia Regală de Muzică îl va numi pe Handel "Maestru de Orchestră cu salariu". Dupa reîntoarcerea sa din Europa (unde era cât pe-aci să se întâlnească cu J.S.Bach) succesele se ţin lanţ, culminând cu premiera operei Giulio Cesare (Julius Caesar) din 1724, operă ce va fi reluată în stagiunea următoare, fapt extrem de rar.

Nu este de mirare că în urma unor asemenea succese şi înalte aprecieri Handel devine cetăţean britanic în 1726, calitate ce-i va da dreptul de a fi numit în funcţia de compozitor al Capelei Regale.

Concomitent cu activitatea sa publică de compozitor şi dirijor, de animator al vieţii lirice engleze şi de maestru necontestat al tuturor, Handel a continuat să fie co-directorul unei companii private de operă italiană din Londra, în ciuda multor dificultăţi. în 1737, totuşi, compania a dat faliment, iar el însuşi a suferit ceea ce pare să fi fost un uşor accident cerebral în urma căruia braţul drept îi paralizează temporar. Din fericire, după un tratament de şase săptămâni la Aix-la Chapelle (băi sulfuroase), compozitorul va fi în măsură să-şi reia activitatea în plin.

Cariera sa continuă cu strălucire. Numărul din aprilie 1738 al ziarului London Daily Post consemnează:

"Suntem informaţi din surse sigure că s-au finalizat lucrările la statuia dedicată binecunoscutului domn Handel, minunat executată de ingeniosul domn Rabilliac…Ea va fi plasată în marea nişă construită în acest scop la Vauxhall Gardens… Drept înaltă apreciere pentru meritele inimitabilului Maestru, s-a considerat oportun ca efigia lui să domnească acolo unde Armonia a fermecat adesea chiar şi cele mai pestriţe mulţimi şi le-a purtat spre adâncimi profunde…."

Se poate lesne observa că Handel era la apogeul puterii sale creatoare şi al faimei. în această perioadă el va compune majoritatea Concertelor Grossi op 6 şi capodopera vieţii sale, oratoriul Messiah (1741). Lucrarea a fost scrisă în numai 23 de zile şi a lăsat o impresie adâncă asupra auditoriului încă de la premiera de la Dublin, din 1742. Muzicianul însuşi mărturiseşte că a lucrat la acest impresionant edificiu sonor aproape ca un posedat, iar când a terminat de scris celebrul cor "Halleluiah!"

"...am crezut că Cerurile se deschid în faţa mea şi însuşi Dumnezeu cel Atotputernic mă priveşte de pe Tronul Său, înconjurat de îngeri."

Aşa cum spuneam, premiera oratoriului a avut loc la Dublin şi este amuzant de remarcat că, deoarece autorităţile oraşului se aşteptau la un public extrem de numeros şi la o înghesuială teribilă, pe afişul concertului se poate citi:

"...rugăm pe această cale ca Doamnele să ne facă favoarea de a nu veni cu crinoline, iar Domnii sunt rugaţi să nu poarte săbii."

Oratoriul Messiah, precum şi celelate lucrări de acelaşi gen, au făcut ca muzica vocal-simfonică de mari proporţii să devină extrem de populară în Anglia. Aşa cum am mai arătat, deşi creator de operă prin excelenţă, Handel va rămâne în Istoria Muzicii drept creatorul genului oratorial, pe lângă contribuţiile esenţiale aduse scenei lirice.

Tot în această perioadă Handel se lansează în tot felul de activităţi de binefacere , cea mai notabilă fiind infiinţarea "Fondului pentru sprijinirea muzicienilor decăzuţi"(astăzi "Societatea Regală a Muzicienilor"), prima instituţie de acest fel din lume. Crearea sa a fost inspirată şi declanşată în momentul în care văduva şi copiii oboistului John Kitch (fost membru al orchestrelor handeliene) au fost găsiţi muritori de foame pe străzile Londrei.

în 1740 izbucneşte Războiul pentru succesiunea la Tronul Austriei, conflict ce avea să dureze opt ani şi care va avea drept rezultat confirmarea Mariei Theresa pe tronul austriac, cedarea insulei Madras (India) către britanici, a Sileziei către Prusia şi revenirea Louisbourg-ului (Canada) sub stăpânire franceză. Se mai confirma succesiunea Casei de Hanovra la tronul Angliei, Scoţiei şi Irlandei, iar Franţa este silită să evacueze Olanda în favoarea Austriei. Tratatul de Pace s-a semnat la Aix-la Chapelle (Aachen), iar printre principalii semnatari se afla şi (victoriosul) rege George al II-lea al Angliei. Este de la sine înţeles că Handel a fost invitat să scrie o piesă muzicală dedicată acestei ocazii. Şi bătrânul Maestru scrie. Scrie cea mai populară piesă orchestrală a sa : Foc de artificii (Music for the Royal Fireworks). Lucrarea a fost concepută pentru orchestra mare, cu zeci de suflători şi multă percuţie. Faima ei se răspândise încă înainte de premieră, astfel încât, împotriva voinţei Maestrului, ultimele repetiţii au avut loc cu public. Şi încă ce public! 12 000 de persoane la fiecare repetiţie, o adevarată "revoluţie" londoneză ce a blocat traficul şi a făcut chiar victime! Aşa cum am arătat mai sus, Foc de artificii" se află şi astăzi la loc de frunte în repertoriul tuturor orchestrelor lumii şi în "top"-ul melomanilor de pretutindeni.

Ultimii nouă ani din viaţă ai marelui compozitor se scurg în belşug şi în admiraţia generală. Indubitabil, Handel dispunea de o avere considerabilă din moment ce, în 1750, îşi permite achiziţionarea unui Rembrandt la preţul de 8000 de lire sterline, sumă colosală la acea vreme (amintesc că cei 50 de muzicieni ce au cântat toată noaptea la celebrele festivităţi regale de pe Tamisa au costat doar 150 de lire). Aşa cum se întâmplă însă mereu în viaţa unui om, muzicianul nu va fi ocolit de boală. Paralizia aceea incipientă continuă să-i dea tircoale, iar vederea îi scade dramatic. Este supus câtorva intervenţii la ochi (un glaucom cu complicaţii, se pare) şi sfârşeşte prin a orbi complet. Lovitura de graţie i-a fost dată de acelaşi doctor "competent" care a contribuit la orbirea marelui său contemporan, Johann Sebastian Bach. Numele: John Taylor. Interesant mod de a rămâne în eternitate, nu? E suficient să nenoroceşti două genii…

în 1752 Handel reuşeşte cu greu să termine ultimul său oratoriu (Jephtha). Nu va mai scrie nimic în ultimii şapte ani, dar interesul său pentru viaţa muzicală rămâne nealterat: continuă să participe la toate evenimentele artistice majore şi rămâne activ în toate instituţiile şi organizaţiile ale cărui membru, preşedinte sau fondator era. Cu mult înainte de moarte sa, muzica lui Handel a fost considerată o perfectă reflecţie a caracterului naţional englez, iar la trecerea sa în nefiinţă, survenită la 14 aprilie 1759, toată populaţia mai răsărită a Londrei s-a adunat să-i aducă un ultim omagiu. Un prieten, James Smyth consemnează:

"Vineri dimineaţa şi-a luat rămas bun de la toţi prietenii şi n-a mai dorit să vadă decât pe doctor, pe farmacist şi pe mine însumi. La şapte seara şi-a luat rămas-bun de la mine spunându-mi: "ne vom revedea". Imediat după plecarea mea a dat ordin valetului să nu mai lase pe nimeni la el sub nici un motiv căci "mi-am încheiat socotelile cu lumea". A murit aşa cum a trăit: ca un bun creştin, cu un puternic simţ al datoriei către Dumnezeu şi Om, împăcat cu întreaga lume."

Numărul din 21 aprilie al ziarului Universal Chronicle tipăreşte O incercare de epitaf:

Quote:

Sub astă lespede zac ramaşiţele lui
GEORGE FREDERICK (sic!)HANDEL.
Cel mai mare muzician
Al tuturor timpurilor.
El nu a creat doar sunete
Ci un limbaj al Firii, al Simţirii;
S-a ridicat deasupra puterii Cuvântului
In exprimarea pasiunilor şi adâncimilor
Sufletului Omenesc

.

Voluminosul trup al lui Georg Friederich Handel a fost depus în Colţul Poeţilor, la Westminster Abbey, una din marile catedrale ale lumii, a cărei ziduri încă vibrau de proaspăta muzică a Maestrului.

Atribuite lui Handel
întrebat de ce a împrumutat câteva melodii de la Bononcini (compozitor italian modest), Handel ar fi răspuns:

"Sunt prea bune pentru el; n-a ştiut ce să facă cu ele."

Un cântăreţ englez (Gordon) se plângea de modul de acompaniament al lui Handel şi - într-un acces de furie - a afirmat că dacă compozitorul continuă să acompanieze în acelaşi fel, va sări pe clavecinul său şi-l va face praf. Handel a replicat :

"Oh! Anunţă-mă când vei face asta, căci sânt sigur că publicul va fi mult mai interesat de săritura ta decât de cântul tău."

Când Francesca Cuzzoni (celebra soprană a vremii) a refuzat cu obstinaţie să cânte o arie ("Falsa imagine" din opera "Ottone, re di Germania"), Handel a replicat furios: "Doamnă, stiu că sunteţi o divoliţă, dar o să vă fac să vedeţi că eu sânt însuşi Beelzebut, regele Diavolilor!" Spunând acestea, voluminosul muzician a apucat-o de mijloc pe năbădăioasa primadonă şi a ţinut-o suspendată deasupra ferestrei, promiţând că o va arunca de acolo la cel mai mic protest!!!

Handel l-a intrebat pe prinţul George (viitorul rege George al III-lea), pe vremea aceea un copil, dacă îi place muzica sa. Când Prinţul şi-a exprimat încântarea, Handel ar fi replicat:

"Bun băiat, bun băiat! Va trebui să-mi protejezi faima când voi fi mort."

Un tânăr corist din Worcester venise la Londra cu o recomandare către Dl Handel în care era prezentat drept un cântăreţ de geniu. După ce Handel îl ascultă cântând, întrebă maliţios: "Aşa îl lauzi tu pe Domnul, la Worcester?" "Da, Maestre" veni răspunsul. Handel replică: "Dumnezeu este foarte generos şi fără îndoială că îţi aude laudele la Worcester, dar îţi promit că nici un om nu ţi le va auzi în Londra!"

Câteodată, când sala de spectacol era goală înaintea ridicării cortinei, obişnuia să-şi liniştească colaboratorii, spunând:

"N-are nimic; muzica va suna mai bine."

Despre comunitatea muzicală engleză, Handel ar fi remarcat:

"Când am venit aici prima oară, am găsit foarte mulţi instrumentişti de calitate şi nici un compozitor; acum sunt toţi compozitori şi nu mai gaseşti nici un instrumentist ca lumea".

Alţii despre Handel
Johann Sebastian Bach :

"[Handel] este singura persoană pe care mi-aş dori s-o văd înainte de moarte şi singurul în locul căruia mi-aş dori să fiu, dacă n-aş fi Bach".

Auzind acest comentariu, Wolfgang Amadeus Mozart ar fi exclamat:

"Adevărat, aş fi spus-o şi eu, dacă nu mi-ar fi luat-o Maestrul [Bach] înainte" <.i>

Compozitorul Christoph Willibald von Gluck (1714-1787) - considerat fondatorul operei germane - a spus că Handel este "luminatul Maestru al artei noastre

Jonathan Swift ar fi spus (Dublin, 1742) în timp ce aştepta vizita lui Handel:

"O, Doamne, ajută-mă să văd un geniu german înainte să mor!"

După ce a ascultat celebrul cor Halleluiah din oratoriul Messiah, se spune că Joseph Haydn "a plâns ca un copil" şi a exclamat:

"Este Maestrul nostru, al tuturor

într-o duminică, Handel participa la Liturghie într-o biserică dintr-un târguşor de provincie. El îl rugă pe organistul local să-l lase pe el să cânte la orgă obişnuitul final, în timpul căruia lumea părăsea biserica. Zis şi făcut, numai că muzicianul începu să cânte cu o asemenea măiestrie şi o asemenea muzică, încât întreaga congregaţie se aşeză înapoi, pe locuri şi ascultă nemişcată, într-o mută admiraţie. Cum timpul trecea şi nimeni nu ieşea din biserică, organistul i se adresă respectuos marelui interpret :

"Scuzaţi-mă, permiteţi-mi să-mi reiau locul la orgă. Dvs. nu veţi fi în stare să îi faceţi să plece, căci atâta timp cât veţi continua, nimeni nu va părăsi biserica."

Hector Berlioz, pe de altă parte, ar fi afirmat despre Handel că este

"Un maţ de cârnaţi şi bere!"

Contemporanii lui Handel despre Maestru
"înfăţişarea generală a lui Handel era cumva greoaie şi acră; dar când zâmbea era ca şi când soarele apărea după un nor întunecat. Niciodată nu am mai întâlnit o asemenea inteligenţă sclipitoare, ascuţime de spirit şi umor." Charles Burney, "...la comemorarea lui Handel " (1785)

"Trăsăturile sale erau mari, el însuşi fiind un om corpolent şi nendemânatic în mişcări; dar ţinuta lui era splendidă, plină de demnitate şi impregnată de superioritatea unui geniu. Era repezit, brutal şi cam necioplit în maniere şi conversaţie, dar absolut lipsit de orice răutate." Charles Burney, ibid. (1785)

"Handel avea puţini intimi, iar când prietenii din tinereţe au murit, nu şi-a manifestat niciodată interesul pentru a face alţii. Nu a fost căsătorit niciodată, însă celibatul său nu trebuie atribuit vreunui defect sau lipsei sale de farmec…. Dimpotrivă. Când era tânăr, două dintre elevele sale, fete cu averi considerabile, au fost aşa de îndrăgostite de el încât au cerut insistent căsătoria. Cu prima, Handel era cât pe-aici s-o facă, dar mândria lui a fost lovită crunt când a auzit-o pe viitoarea lui soacră afirmând că nu va consimţi niciodată la căsătoria fetei sale "cu un scripcar". După moartea mamei, tatăl fetei a reluat insistent legătura cu Handel, informându-l că "toate obstacolele " fuseseră "înlăturate". Interesul muzicianului era, însă, de domeniul trecutului. A doua legătură a fost o tânără din înalta societate, înrudită cu pătura superioară a aristocraţiei. Mâna ei i-ar fi fost acordată fără nici o problemă, cu o singură condiţie: să renunţe la profesia sa. Handel nici nu a vrut să audă de aşa ceva şi - slavă Domnului! - a încetat imediat această relaţie ce i-ar fi pus gratii marelui său geniu." William Coxe, întâmplări cu şi despre G.F. Handel, pg 28-29 (1799

Quote:

AUDIŢII ESENŢIALE*

• Oratoriul "Messiah" ( în special corul "Alleluiah" )
"Muzica apelor" ("Water Music")
"Foc de artificii" ("Music For the Royal Fireworks")
"Dixit Dominus", cantată
• Arii din opera "Giulio Cesare" ("Julius Caesar")
• Arii din opera (masque) "Acis and Galatea"
• 12 Concerti Grossi op. 6
• 6 concerte pentru orgă op. 4 (Concertos for Organ)
• 6 concerte pentru orgă op. 7
• Suitele pentru clavecin (Suites for Harpsichord)

* Ataşez - unde este cazul - şi traducerea engleză pentru cei interesaţi de a le cumpăra sau împrumuta de la bibliotecile publice.

CATALIN URSU
Copyright © Catalin Ursu, 2003