PERCEPŢIE SIMULTANĂ

PERCEPŢIE SIMULTANĂ

 

Visam. Uneori... ţi se mişcau neputinţele

şi, obosită, îmi purtai sufletul pe umeri ...

Alteori, când treceam peste viitor,

rătăceai între hohote cele patruzeci şi trei de vise

şi frunzele imaginilor deveneau impersonale.

Alergam. Pe sub determinări, fâlfâiau

umbrele berzelor de carton, –

ultim cititor în stele –

şi te credeam, inventând trecutul

imediat următor. Mă trezeam.

Rămăseseră neinventaţi paşii pâinilor

şi dintre frunze nu mai puteai răsări,

pe umeri, fumegau meteoriţii.

Se sfârşise demult privirea

anotimpurilor şi totuşi, te credeam,

îmbrăţisând ceea ce eu însumi inventam.

Printre două spaime, fantomele

călătoreau curenţi de mare,

tâmplele îmi ardeau ...

Doamne, ce primă zi!

Toate cuvintele se grăbeau

arzând galben şi eliberând imaginile

lucrurilor isprăvite, alergam...          

Alergam peste secunde de semne

culegând fructul experienţelor

dintr-un complex înnăscut

punct al cercului încărcat

cu energia inconştientului colectiv

şi încercam să descresc singurătăţile,

amintirile neîmplinite.

Sus, voci din toate părţile şopteau.

Nu te-am recunoscut.

Îmi citeai aceleaşi planete

şi nu te credeam, – te rugam, –

îmi citeai aparenţele, divergenţele,

înstrăinându-mi insistenţa

cu apăsarea potcoavelor unei herghelii

peste timpan, dar nu te credeam.

Totul era lipsit de comete,

Totul era organizat calitativ şi aprioric :

relaţie, limitare, negaţie.

Visam.

Tu îmi purtai sufletul pe umeri.

Cenaclu Literar: