Încă o revistă în exil. Da. Pentrucă acum începe, de fapt, un nou exil. În vremea când teroarea era măsura esenţială a regimului înscăunat în România de nemerniciile unei istorii-pe-dos, oricare Român din afara hotarelor devenea, nu numai cu dar şi iată. voia lui, un exilat. N"avea de ales. Tirania îşi ajungea sieşi şi, în monologul ei mecanic, nu era loc pentru niciun stil de colaborare.
Azi însă, când teroarea a obosit, când ideologia şi-a pierdut până şi umbra, când regele apare în sfârşit gol, au fost redescoperite virtuţile
Desigur, la prima vedere, ştirea arestării de către procurorii DNA a Prefectului de Iaşi şi a lotului dumisale, într-un caz de mită evaluată între 600 de mii şi 1 milion de Euro, nu este una bună. Ea nu este, de altfel, nici măcar la cea de-a doua vedere! Nu este bine nici pentru dl. Radu Prisecariu, transformat din prefectul anului 2005 în coruptul anului 2006, cum nu cade bine nici pentru oraşul meu, Iaşi, care, după ce a ajuns să concureze pentru „polul sărăciei”, se vede acum în situaţia de a se bate pentru un loc fruntaş în topul corupţiei....
Cel de-al 14-lea Dalai Lama s-a născut in Takser, Amdo, in nord-estul Tibetului, pe 6 iulie 1935, sub numele de Lhamo Dhondrub, într-o familie de ţărani. A fost recunoscut ca fiind reîncarnarea celui de-al 13-lea Dalai Lama la vârsta de doi ani, în conformitate cu tradiţia tibetană referitoare la acest eveniment. Întronarea sa ca cel de-al 14-lea Dalai Lama a avut loc pe 22...
M-am hotărât să scriu ca să-mi omor timpul când nu pot dormi. Comunicaţiile Elenei cu voi, prin Internet , sunt atât de eficiente încât mă descurajează ăa scriu. Totuşi vreau ca cel puţin Maria să nu uite să citească o scrisoare de mână, care poate avea şi ea farmecul ei. Au venit zile calde (6-15 grade) la Braşov şi Max e primul care suferă. Vremea e mohorâtă cu nori negri şi joşi ; plouă şi-i mâzgă, bate vântul şi luminatorul dintre scări urlă sinistru.Sâmbătă i-am dus...
Până în această seară nu am ştiut despre ce subiect să scriu. Pentru prima dată de multă vreme încoace, nu am avut nici un fel de inspiraţie. În această seară însă am avut o întâlnire deosebită şi nu pot scrie despre altceva decât despre această întâlnire. Deşi s-ar putea să fiu acuzată că fac reclamă gratuită, a nu scrie despre ceea ce m-a impresionat în această seară ar fi mult mai greu de acceptat.
De când am sosit în Vancouver am simţit şi încă simt un acut dor de ţară, mi-e drag să aud vorbindu-se despre România şi nu ezit să spun oricui mă prezint că sunt româncă. Am spus-o de...
Anul trecut, abia dezmeticită după venirea în Canada, nu am dat importanţă atât de mare evenimentelor din jurul meu, focalizată egocentrist asupra propriilor mele probleme. Ocazionale intrări pe grupul românilor de pe Yahoo şi slabe contacte cu ceea ce s-ar putea numi comunitate româneasca în Vancouver, m-au ţinut oarecum conectată la o iluzorie viaţă de grup, tendinţă gregară suprapusă peste un izolaţionism contra naturii. Atunci am auzit prima oară despre Eurofest şi despre bătălia surdă dusă între fracţiunile româneşti, amândouă încremenite într-o ură comună, singurul lucru care - paradoxal - le uneşte şi le aseamănă.
Ziua imediat următoare Sărbătorii de Crăciun a fost întunecată de imagini sumbre de moarte şi disperare. O imagine din cele multe şi dureroase mi-a rămas vie în faţa ochilor şi în suflet: o mamă strângându-şi la piept copilaşul ucis de tsunami. Durerea şi disperarea ei, imaginea unui om zdrobit de o mult prea mare greutate sufletească, m-au făcut să plâng şi să-mi întorc rugăciunile către ea şi catre mulţi alţii care au suferit teribil de pe urma valurilor ucigaşe. Fără exagerare spun că imaginea femeii plângând va rămâne cu mine toată viaţa, ca o reamintire a faptului că având pe cei iubiţi aproape este de departe cel mai mare dar pe care aş putea să-l cer.
Ştiri disparate apărute în diferite ziare, întâmplări din ultima lună, ne-au atras atenţia. Bineînţeles, ele nu au gravitatea evenimentelor din Liban - dar nu mă leg de acestea din urmă. Sunt prea mic pentru un război atât de mare. Se pare că mai toţi mai mari decât mine, de la ONU până la preşedinţii de stat şi capii imperiilor mass-media gândesc cam ca mine. E aproape mortal să fii declarat "anti-semit"...
ÎNTÂLNIRE CU DALAI LAMA
Comentarii