Istoria s-a constituit în panoplia căilor Cunoaşterii Omeneşti ca o Ştiinţă a adevărului faptic, neabătut de interese, arogante, şi "lapsusuri tactico-strategice", deci ca o ştiinţă a idealului unui adevăr obiectiv. Şi cum acesta n-a fost niciodată un ţel uşor de atins, strădania Istoriei s-a îndreptat spre ţinta -mai realistă- a unei analize cât mai obiective a diverselor interpretări (subiective, inevitabil) ale unui eluziv Adevăr "fără pată şi prihană". Ca Ştiinţă ce şi-a propus să "care o cruce atat de grea" de dragul Adevărului Adevărat, Istoria consemnează adesea spiritul epocilor studiate, umorul, anecdota, cultivate în jurul unor evenimente epocale putând adesea constitui un "barometru" relevant al evaluărilor de bun simţ, la presiune politică normală - adică într-o perspectivă echidistantă faţă de varii interese. În fond, umorul a fost mai mereu un ingredient esenţial în lupta pentru îndreptarea moravurilor, pentru corectarea prin "urzică" a metehnelor omeneşti de tot felul, deci pentru adevăr -- conform dictonului latin "ridendo castigat mores", sau traducând: "râzând câştigi mai mult".
Eu când am fost mic, în clasa întâi, am avut un gând foarte secret. De aceea nici nu l-am destăinuit la nimeni, numai la doi prieteni de ai mei, care erau cei mai buni prieteni. Cu unul din ei mă băteam, dar numai la şcoală, în pauze. Cu celălalt nu mă băteam, că era prea iute de picior şi nu puteam să-l prind deloc. Pe primul îl chema Ion, iar pe cel iute de picior, Ionel. Ion şi cu Ionel semănau tare mult între ei, ca două picături, numai că nu erau gemeni, cu toate că erau născuţi în aceeaşi zi. Erau fraţi vitregi, deci aveau părinţi...
„Cai verzi pe pereţi!" ar putea spune blazatul cititor frunzărind cele ce urmează şi aflându-se sub imperiul kitsch-ului comercial, al textelor electorale azmuţite deşănţat pe toate paginile şi canalele, ori a diverselor scursori media aliate unuia sau altuia. M-aş feri să-l contrazic prea mult, în definitiv e o chestie de gusturi, mentalităţi şi nu doar atât; tot ce l-aş ruga ar fi să caute a vedea în rândurile ce urmează apărarea unei IDEI. Nu a unei...
[[wysiwyg_imageupload:98:]]Aceia cari sunt deprinşi a vedea cârmuitori ai unei ţări mai mari, înţeleg prea puţin ce înseamnă aceasta. Înseamnă muncă şi griji şi nădejde, şi multă trudă pentru slabă ispravă. Dar larg e câmpul şi, dacă inima are voie bună, mare e opera.
Când eram tânără, gândiam că totul e muncă, muncă pieptiş în sus; dar anii care trecură, au adus o altă cunoştinţă binecuvântată, şi acuma ştiu. Ţara aceasta e mică, e nouă, dar e o ţară care mi-e dragă. Îmi trebuie ca şi altora să le fie...
"Când zicem cu credinţă: Hristos a înviat! afirmăm implicit: Noi toţi vom învia!" )Pr. Dumitru Stăniloae)
Pessah & Hagadah
În Tradiţia iudaică exista obiceiul )menţinut până în prezent) ca Miercuri seară să aibă loc un Dineu ritualic în familie cu cei dragi în jurul mesei numită în ebraică Serdar, care se traduce prin ordine. Copii ocupă un rol aparte, lor li se spune o poveste specială numită Hagadah. Este ritualul...
Doi actori de frunte ai teatrului romanesc, uniţi în viaţă şi în carieră, cred că
NU EXISTĂ VIAŢĂ FĂRĂ TEATRU
A XIV-a ediţie a Festivalului de Dramaturgie Contemporană de la Braşov, început în 11 noiembrie, cuprinde 11 reprezentaţii, ale tuturor teatrelor din capitală, cărora li se adaugă Naţionalul târgu-mureşean, Teatrul din Brăila şi Teatrul "Sică Alexandrescu" din Braşov, cu două spectacole.
"În consecinţă, chiar dacă nemurirea poate fi modelată, manipulată, pregătită cu anticipaţie, ea nu va fi înfăptuită aşa cum a fost planificată." - Milan Kundera - "Nemurirea"
Mâinile îi seamănă cu paginile unei cărţi de anticariat, îngălbenite de vreme, uscăţive, fragile, aproape translucide. În timp ce stânga ţine strâns marginea genţii maro de vinilin, dreapta încearcă febrilă să scoată ceva de pe fund. "V-am adus savarine!", le zise, cu ochii sclipind, semilune. Iar braţul descrise un arc...
[img align=left]https://www.atheneum.ca/sites/test7.atheneum.ca/files/uploads/img44cb066f52170.jpg[/img]- " Ce-ai face dacă ai mai avea o singură zi de trăit?"
O singură întrebare, ca un blestem. Câte cuvinte sunt? Unul, două, trei, patru... Ce importanţă mai are? Totul se sfârşeşte în aceeaşi moarte inplacabilă. Acelaşi final unic căruia îi suntem cu toţii supuşi. - " Ce-ai face dacă ai mai avea o singură zi de trăit?"
Cât de sec şi de absurd sună. Cât de groaznic şi terifiant. În primul rând panica. Teama. O singură zi. O singură zi cu toate cele 24 de ore ale...
Comentarii