Revista Atheneum

Articole din Revista Atheneum

The Santoaderi




 [[wysiwyg_imageupload:105:]] The Santoaderi

de Octavian Buhociu

There are many indications that a very long time ago the people in the Carpathian Mountains had a lunar cycle, which used to begin by the end of February. What the religious spring festivals were in their times, we do not know. The Carpathian folklore, however, preserved for us a number of popular customs, legends, songs and dances whose...

Articole Atheneum: 

Iunie - Fire de slugă? - Nick Sava

Sunt aproape doi ani de când, într-o convorbire extrem de interesantă, domnul Iosif Ţon a făcut o afirmaţie cel puţin greu de acceptat. Zicea domnia sa că românii dovedesc deseori o "atitudine de slugă".

Articole Atheneum: 

Comments

Re: Fire de slugă?

Fire de slugă? Categoric, nu!
Domnule Nick, domnul Å¢on a spus corect "atitudine de slugă"!
Firea cuprinde un ansamblu de atitudini caracteriale.
Românul are într-adevăr atitudine de slugă, dar nu e asta firea lui; repet: nu atitudine caracterială, ci de CIRCUMSTANŢĂ!
Adică, un mod conștient de raportare a fiecăruia față de situații și/sau persoane; o poziție facultativă, deliberată, o manieră preferențială, de răspuns într-o situație sau alta. O atitudine "PRO" deloc din convingere, ci pe motivație-scop. Nu e măgulitor, dar suntem oportuniști.
Hmmm, nu a fost alegerea noastră să fim trestie; nu suntem "stupid people", cum își mai numea cineva poporul, iar inteligența practică e atât de dezvoltată, încât, asemeni trestiei, ne mai plecăm, dar ne și ridicăm.
Stejarul smuls, la pământ va rămâne.
Fiecare om, fiecare popor care NU se numește american, caută soluții de supraviețuire; cei mici pe lângă cei mari și puternici - trestii pe lângă stejari. Am învățat că eroii sunt cei care supraviețuiesc, pentru că a muri se poate oricând! (Chiar de grija firii unui popor de dincolo de ocean :)) .
îngrijorările nu au sens: "... cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să adauge măcar un cot la înălțimea lui?"
Ați ales să nu fiți aici, pentru că e calea cea mai simplă de a scăpa de tătuci... Ce poate fi mai simplu decât să fii parte a celei mai puternice națiuni, să poți fi liber, să nu fii nevoit să ții capul plecat dar în gând să înjuri, nu pentru că ești laș, ci pentru că trebuie să trăiești..
în curând vom fi "europeni": cine nu are slugi, își face rost cumva...
Sunt slugi cu fire de slugă și slugi de nevoie, cu care stăpânul, tătucul, ciocoiul nu trebuie să întindă coarda! Așa că, românii nu au ce fire de slugă să lepede!
La atitudinea de slugi de-ar renunța, ar pieri...(ar avea grijă puternicii) și-ar îngrășa pământul, pentru cine?

Dacă totuși aveți dreptate, iar românii au fire de slugă, atunci o iau cu ei oriunde, nu se pot lepăda de ea, nu? Cum te poți lepăda de ceva ce-ți este în fire? Poți controla, ascunde, atenua prin educație etc., dar doar atât.
însă, presupunând că eu am dreptate, iar slugărnicia noastra este o atitudine circumstanțială, atunci mulțumiți-i stăpânului absolut pe care îl recunoașteți ca unic, că nu vă pune la încercare atitudinea acolo, pe plaiurile canadiene. Dacă s-ar întâmpla, totuși, să vă pună la încercare, ați alege oare să pieriți? Sau v-ați mai ajusta principiile, așa încât să rămâneți în viață? „Să nu zici niciodată: niciodată!”

Ai avea dreptate, Daniela,

Ai avea dreptate, Daniela, dacă...

Plecarea tatucilor, un aer de liberatate, nu ne-a impiedicat sa raminem, cei mai multi, slugi. Nu e sluga cel ce munceşte pe un salariu, ci cel ce se preteaza la orice ca sa supravieţuiască. Sa "supravieţuiască mai bine, excelent", am putea spune. Nu iti mai taie nieni capul, dar iţi poti pierde jobul. Da, şi? Un canadian nu işi pierde jobul? Îşi caută altul - dar rămîne demn. Şi "capul" ştie asta, nu dă afară "colţoşii" pentru a păstra "periuţele". Au cu totul alte criterii.

Lucrurile nu se schimbă în ţară tocmai din cauza firii, şi nu a atitudinii. De ce e atîta lipsă de iniţiativă? De ce sunt atît de puţine lucruri care se duc pînă la capăt? De ce continuăm să ne "tîrşîim picioarele" chiar şi într-o economie de piaţă? Ne păstrăm firile (şi atitudinile!) de slugă în joburi, partide, sindicate, dar şi faţă de cei cu mai multă autoritate, de ţările europene, de americani... O atitudine demnă e interpretată de ceilalţi una de frondă - culmea, cam aşa o intepretăm şi noi. "I-am zis-o!" gîndim, mîndri. Dar o fascem sub anonimat, nu în faţă Iar nevoia de a "pupa în dos" pe cineva este paramount. Ori esti pupist al lui Băsescu, ori al lui Crin, ori al lui Ponta...Dacă nu eşti cu unul din ei, "pupiştii" respectivului te etichetează automat: "Aha, esti pupistul Celuilalt!"

Acum, despre stejar. E drept, mai cade şi cîte un stejar. Rar, cu "zgomot mare". Pe trunchiul lui căzut cresc lăstari, viguroşi, mulţi, în stare să reziste mai bine furtunii. Dar şi trestia cade - dacă nu sub vînt, atunci sub coasă. Nu un fir, ci un pîlc. Cu un foşnet, doar. Iar "lăstarii" nu vor fi mai mulţi, nici mai viguroşi. Ne simţim bine în anonimatul "pîlcului", sperăm ca vîntul să vină mai curînd, mai des decît coasa. Cînd vine coasa, avem mulţumirea că "nu suntem singuri". Din această fire de slugă rezultă şi lipsa unei elite autentice, dar şi înverşunarea trestiei mediocre la adresa puţinei elite pe care o mai avem.

Re: Fire de slugă?

Iertare ca nu am raspuns pina acum.
In general imi dai dreptate - doar ca nuantezi. Nu avem fire de sluga - suntem doar niste lichele. Oportunisti. Ciocoi... Om fi doar atit:-)

Ultimul editorial raspunde si el la parte din intrebarile tale. NU am pornit de la comentariul tau, dar se potriveste...

Nick

Interviu - Un minisat în mijlocul unei metropole - 2

Quote:

în prima parte a interviului v-am prezentat iniţiativa profesorului Ioan Sorin Apan de a realiza minisatul "Sfântul Andrei" în incinta Colegiului Naţional "Andrei Şaguna" din Braşov. Continuăm acum dialogul cu profesorul Apan şi cu două dintre elevele sale, Diana Popescu şi Ruxandra Ana.

Adrian Munteanu: Aşadar, fetele au fost şi actriţe de film?
Ioan Sorin Apan: Sigur. Şi încă nişte actriţe de excepţie. Eu sunt indrăgostit de toate fetele mele. Comparativ cu...

Articole Atheneum: 

Istoricul discurs de la Blaj



Care naţiune de pe pământ nu s'ar ridica de la mic până la mare, când îşi vede numărate zilele vieţii? Libertatea unui popor este bunul lui cel mai înalt şi naţionalitatea e libertatea lui cea din urmă; ce preţ mai are viaţa lui după ce şi-a pierdut tot ce îl face demn să mai fie pe pământ? ... Ţineţi cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi, pentru că poporul nu se abate de la natură, nici nu-l trag străinii aşa de uşor în partea lor, cum îi trag pe unii din celelalte clase...

Articole Atheneum: 

Vasile Posteucă - poezie inedită

 

...
O, Doamne, azi te simt atât de-aproape...
Dece nu te-am văzut aşa şi ieri?
Mi-se lăsase noaptea pe ploape,
Şi'ngenunchiasem trudnic sub poveri.
Era'ntre noi un nesfârşit de ape...

Acum Te văd în lucruri, în icoane,
În zâmbetul Mariei către Prunc,
În râsetul mulţimii pe maidane;
Acesta eşti Tu: "hic et nunc"
În toţi. În mii de milioane...

Te-am fost văzut odată la'nceput.
Vorbiam

Articole Atheneum: 

Fii risipitori

 (Din prelegerile Profesorului Escu, neascultate de nimeni)

... Şi pentru că veni vorba despre pilde, haideţi să discutăm puţin despre "pilda fiului risipitor".

Poate nu aţi uitat - cei care aţi ştiut-o - povestea moşierului bogat şi a celor doi fii ai săi, unul statornic iar celălalt risipitor. O spune Iisus într-una din pildele Sale. Pentru cei care nu o ştiu, o amintesc pe scurt.

Trăia, deci, undeva prin Israel - sau poate Galileea - un bătrân fermier bogat, care avea doi fii. Într-o zi, celui mic i se făcu dor de ducă, aşa...

Articole Atheneum: 

Dreptul la uitare

Anumite lucruri care se petrec în viaţă nu se pot uita. Sunt unii oameni care au tendinţa de a uita în mod voit, după bunul lor plac, ba mai mult sugerează şi altora uitarea. între uitare şi iertare este o distanţă ca de la cer la pământ. Dar nici uitarea şi nici iertarea nu pot fi atât de dăunătoare precum ignoranţa unor stări de fapt petrecute în trecut şi care fac deja parte din istoria românească.

După aproape 14 ani de la Evenimentele din Decembrie 1989 cineva a avut proasta inspiraţie...

Articole Atheneum: 

Limbăşi cultură: "Isprăvile degetelor"

Degetul arătător (arătătorul) este cel mai intim legat de vorbire, participând activ, alături de cuvântul rostit, la comunicarea în faţa unei persoane, dar mai ales la disputele publice. Nu întâmplător, francezii îl numesc şi "mâitre de la parole"1. Arătătorul e un deget imperativ, chemător şi demascator, înzestrat cu atributele voinţei supraumane, deoarece este degetul lui Jupiter. Cu el îndepărtăm pe cineva arătându-i uşa (cf. expresia rusească указать кому-либо на...

Articole Atheneum: 

Aprilie - Omul nou - Nick Sava

Urmăream mai zilele trecute o emisiune în care Stelian Tănase mărturisea un fapt constatat numai în momentul în care a păşit pe pământul american. Departe fiind de ţară, rupt care-va-să-zică de mediul românesc care acoperă orice analiză detaşată şi, deci, imparţială, ziaristul, eseistul, omul politic Stelian Tănase a rămas uimit că sistemul comunist, fie el în Rusia, Polonia, Bulgaria, chiar şi Germania estică, a reuşit în programul aplicat consecvent decenii de-a rândul: formarea "omului nou". Acel program a reuşit mai ales în Rusia şi fostele republici "sovietice" - datorită timpului mai îndelungat în care s-a aplicat, dar şi a "conducătorilor" pe care Dumnezeu i-a dăruit acelor popoare, poate pentru multele lor păcate. Tot atât de multe păcate, dacă nu cumva mai multe şi mai grele, am avut şi noi, românii, altfel nu ne trezeam cu un Dej sau Ceauşescu să ne conducă destinele decenii la rând.

Articole Atheneum: