sau Învierea ca şi hrãnire cu Viaţa
ce a mâncat moartea...

Mă mir uneori când, din când în când, aud despre anumiţi oameni mai mult sau mai puţin apropiaţi că au trecut Dincolo. Undeva, într-un Invizibil greu de suportat şi dureros. O senzaţie de gol negru şi un gust amar îmi cuprinde sufletul şi pentru ceva timp sunt suspendat undeva între limita dintre propria temporalitate palpabilă şi atemporalitatea impalpabilă în care dispar toate aceste suflete ce pentru un timp, s-au făcut...

Am primit pachetul cu cărţi de acasă şi desfac înfrigurata hârtia cenuşie. Ruptă de ţară, cea care îmi cumpără cărţile este sora mea: "Ce cărţi vrei să îţi iau?" şi eu răspund invariabil: " Ce crezi tu... Dar de la Humanitas".

În cutia de carton am şi câteva cărţi vechi, din cele lăsate acasă de mine şi care nu au încăput în bagaje; printre cărţile noi, am o carte chiar nou-nouţă, abea apărută în ţară, scrisă de Liiceanu. Ce ştiam despre el, ce ştiu despre el?!. "Un om deştept" e certitudinea ce mă face să mă imaginez în aceeaşi încăpere cu Liiceanu, timorată, complexată şi mută, incapabilă să încep o conversaţie. "Ce pot discuta eu cu un om atât de deştept?" El, discipolul lui Noica, el, ce ne-a oferit un discurs vibrant în "Apelul către lichele". Cum aş îndrăzni să deschid gura?! Şi încremenită în proiectul meu canadian, aşezată confortabil în fotoliu, aprind veioza. "Uşa interzisă" - citesc pe copertă şi, renunţând la orice început de conversaţie imaginară cu Liiceanu, deschid foile mătăsoase preferând să-l las să îmi povestească, iar eu să îl urmăresc admirativ, tăcută.

A trecut mai bine de o lună de la prima ediţie a Festivalului Românesc - de fapt, două luni pe când citiţi aceste rânduri. Între timp au avut loc alte bucurii, nu mici, dar rândurile acestea au fost inspirate direct de evenimentul amintit la Început.

Pentru prima dată s-a văzut ce bogăţie de talente există În comunitatea românească locală! Oamenii minunaţi care activează pe lângă biserica Sf. Nicolae din New Westminster erau binecunoscuţi - pe drept! - În rândul comunităţii, şi fiecare apariţie a lor ne umplea de bucurie. Dar iată că În acea seară de Decembrie 1, un Întreg spectacol...