Casa era mare, cu două nivele. La demisol se afla bucătăria largă, în formă de pătrat, cu ferestrele tăiate în partea de sus a peretelui, pe care bunica le acoperise cu perdeluţe roşii. Mirosea puternic a suc de roşii. Pe treptele de piatră ce coborau în încăpere, bunica zări o pereche de cizme înalte, negre, soldăţeşti. Nu reuşea să vadă mai sus de genunchi. - Ce faci aici? - Stau, zic, mă gândesc. - De ce nu vorbeşti cu mine? Tăceam şi încercam să văd mai sus de genunchi. Mai sus de genunchi nu era un soldat, ci o femeie...
Şi iată că a venit timpul să ne aplecăm asupra Bibliei pentru a o "citi" împreună. Începem, desigur, de la început, cu prima carte - cea a Facerii, a Genezei. Şi chiar de la început: de la Facerea Lumii. Cum scriam într-un articol precedent, Facerea face parte din cele cinci cărţi atribuite lui Moise. Englezii numesc această carte Genesis, de la cuvântul grecesc genesis, însemnând "facere", "naştere". Evreii îi spun Beresith, după primele cuvinte ale primului verset: "La început a fost..." Deci, cartea se numeşte, pur şi simplu, "La început". Prin asta ea seamănă cărţii care prezintă mitul sumerian al Creaţiei, care se numeşte Enuma Elish - "la început", în limba sumeriană. Cercetătorii ştiu ca nu este singura asemănare între cele două "cărţi". Cum influneţa babiloniană asupra religiei iudaice nu e mică, iar tradiţia afirmă că Avram s-a născut în oraşul sumerian Ur, nici nu ar fi de mirare...
Crăciun postmodern sau pentru cine se mai naşte Hristos
Motto:
"In schimb, uitaţi-vă la copii şi la sărbătorile lor: cum le aşteaptă, cum le trăiesc, cum şi le aduc aminte. Priviţi la ochii lor când stau în faţa minunii, când li se dezvăluie darul, când ascultă cântecul sărbătorii". (Petru Creţia, Luminile şi Umbrele Sufletului)...
Numărul de Mai aduce cititorilor prin pana lui Cătălin Ursu un foarte interesant articol despre unul din titanii muzicii universale: Richard Wagner. Înainte de a ne povesti despre viaţa şi creaţia marelui compozitor german, el ne vorbeşte despre motivele pentru care operele nemuritoare ale lui Wagner sunt mai puţin cunoscute maselor largi de iubitori ai muzicii – în ciuda frumuseţii lor.
Fiind pelerini în „Ţara Sfântă" în anul Domnului 2000, când întreaga creştinătate aniversa împlinirea a două mii de ani de creştinism, am avut marea satisfacţie sufletească de a-mi purta paşii prin locurile pe unde Mântuitorul nostru Iisus Hristos a propovăduit Evanghelia mântuirii neamului omenesc. Golgota este unul din acele locuri, este Altarul Jertfei Sale, este Altarul Mântuirii Noastre.
Golgota este situată în partea estică a Ierusalimului, faţă în faţă cu...
Eu scriu Muzica cu semnul exclamării! Sunt convins că există curenţi universali de Gândire Divină vibrând pretutindeni în Univers şi că oricine poate simţi aceste vibraţii are parte de ceea ce îndeobşte numim inspiraţie. Bucuria nu se află în obiecte. Ea este în noi înşine.
Nu întâmplător, adeseori asociem femeia cu ideea de interior, intimitate, acel cadru plăcut al comunicării intime, acel spaţiu plin de tandreţe, căldură şi rafinament. Atmosfera unei biserici ortodoxe pare să respire o asemenea intimitate, un loc al unor al confidenţelor uneori dureroase, alteori destinse sau pline de recunoştiinţă între om şi Dumnezeu.
Adepţii acestui cult consideră că au avut antecesori în întreaga istorie a creştinismului, numindu-i "creştini liberi", şi susţin că aceştia răspândeau deja Cuvântul lui Dumnezeu. Identitatea acestora a venit de la sine odată cu traducerea Bibliei în diverse limbi, începând cu Reforma. Sub influenţa unor misionari străini, cultul face adepţi şi în România (Bucureşti,1899). Mişcarea este recunoscută de statul român în anul 1933 - dar sunt constrânşi să fuzioneze cu "creştinii după Scriptură" chiar dacă se diferenţiază de aceştia prin faptul că CDE nu acceptă botezul decât odată cu...
Am citit de curând o carte* în care, pentru a dovedi faptul că Transilvania este un vechi pământ românesc, autorul porneşte povestea de la Tata Noe – sau de pe-acolo, undeva. Mai precis, cu vreo mie de ani înainte de data oficială a Facerii Lumii...
Hypericum perforatum, binecunoscută în lumea anglofonă ca St. John"s Wort, este o plantă sălbatică, folosită de secole pentru tratarea diferitor stări maladive, dar în acelaşi timp foarte controversată în prezent. Multe legende sunt legate de numele englezesc al acestei plante. Unele dintre ele spun că Hypericum perforatum ar fi fost una dintre plantele preferate ale Sfântului Ioan Botezătorul. Altele compară punctele roşii de pe petalele florii cu sângele vărsat de Sfântul Ioan când i s-a tăiat capul, iar petele translucide de pe frunze cu lacrimile vărsate de El (1). Nu ştim dacă aceste legende sunt ţesute pe gherghef de adevăr... poate că da, poate că nu. Cert este că lumea anglofonă a acceptat şi "certificat" această legătură numind Hypericum perforatum St. John"s Wort. Noi românii îi spunem simplu sunătoare (2, 3, 4).
Crăciun postmodern sau pentru cine se mai naşte Hristos
Fiind pelerini în „Ţara Sfântă" în anul Domnului 2000, când întreaga creştinătate aniversa împlinirea a două mii de ani de creştinism, am avut marea satisfacţie sufletească de a-mi purta paşii prin locurile pe unde Mântuitorul nostru Iisus Hristos a propovăduit Evanghelia mântuirii neamului omenesc. Golgota este unul din acele locuri, este Altarul Jertfei Sale, este Altarul Mântuirii Noastre.
Comentarii