Even though the Romanian translation of English literature is of recent origin, they have had a noticeable influence on the works of some of the greatest Romanian writers. During the early part of the 19th Century, many Romanians traveled and studied in the countries of Western Europe, but very few went as far as England, and even fewer to America. The first written account of any Romanian visiting England was in 1831, when Petrache Poenaru went there to observe the English...
M-am aşezat pe scaun uşor stingheră şi gazda mă întreabă ce beau.
- Un pahar de bere, dar nu mai mult pentru că sunt cu maşina.
Mă uit la cei aşezaţi în jurul mesei; în dreapta mea stă un bărbat în jur de patruzeci de ani ce afişează cu dezinvoltură studiată, o tinereţe artificială negată de chelia strălucitoare şi ridurile adânci din jurul gurii. Nu ştiu pe nimeni dintre cei prezenţi şi asta mă face nervoasă şi nesigură, încercând să ascund irascibilitatea prin trecerea obsesivă a degetului arătător peste marginea paharului, desenând cercuri infinite. Bărbatul începe să vorbească cu un surâs misterios atârnat de colţul buzelor:
I am in my shiny, bright kitchen and the water is boiling on the stove. It was a stressful day and a cup of black tea is all that I want right now. I close my eyes and from the dark surroundings a forgotten memory is coming...
§
It is morning and I lift the warm blanket just a bit, to take a glimpse. The milky dawn is coming and now I can clearly see my grandmother's kitchen. I am just a little girl and my bed...
Cu doamna Lucia Bunaciu, nepoata lui Iacob Mureşianu, răsfoim
Adrian Munteanu: Pentru că dialogul apare într-o revistă a românilor de peste hotare, ar fi interesant de aflat cum consideraţi că ar trebui să funcţioneze legătura lor cu ţara de origine? Trebuie să se menţină o anumită relaţie spirituală, sau ar trebui să se detaşeze, să ia totul de la început, într-un spaţiu în care încearcă să se integreze până la asimilare?
Într-una din zilele trecute am fost martora unui incident petrecut într-un parc de copii: un tată îşi mustra fiul ridicând vocea foarte tare. Motivul: băieţelul vorbise urât cu sora lui, mai precis ţipase la ea să îl lase şi pe el să se joace cu o anume jucărie. Fără să îşi dea seama, tatăl se comporta exact după cum nu ar fi vrut să se poarte fiul lui: îşi exprima o opinie cu brutalitate şi probabil fără multe şanse de reuşită. Nu era greu de văzut că la rândul lui, copilul...
Numărul acesta ar trebui să fie unul festiv. Să celebreze trei ani de când câţiva români din Vancouver au crezut în ideea unei reviste în limba română. De atunci, lună de lună, revista a poposit în mâinile tale, cititorule.
(Din prelegerile Profesorului Escu, neascultate de nimeni)
... Şi pentru că veni vorba despre pilde, haideţi să discutăm puţin despre "pilda fiului risipitor".
Poate nu aţi uitat - cei care aţi ştiut-o - povestea moşierului bogat şi a celor doi fii ai săi, unul statornic iar celălalt risipitor. O spune Iisus într-una din pildele Sale. Pentru cei care nu o ştiu, o amintesc pe scurt.
Trăia, deci, undeva prin Israel - sau poate Galileea - un bătrân fermier bogat, care avea doi fii. Într-o zi, celui mic i se făcu dor de ducă, aşa...
Miroase a colinde şi a prunc Sfânt, a naştere de Domn şi a Mântuire. Trăim o noua liturghisire a începutului şi în această matcă serafică să ne fie iertat prozaismul istoricităţii, dar în acest mileniu creştin avem nevoie câteodată şi de o hrană pentru minte. Ceea ce relatează Evanghelile despre mesajul, faptele şi istoria lui Iisus se caracterizează printr-o autenticitate, printr-o prospeţime pe care nici chiar credinţa pascală a comunităţii nu le-a putut atenua - spune un exeget al Evanghelilor, Bornkamm. Totul trimite la persoana lui Iisus. Dacă Evanghelile nu prezintă istoria lui Iisus în toate etapele sale ... ele totuşi vorbesc de istorie ca fapt şi eveniment. Ele furnizează chiar date abundente în acest sens: putem face această afirmaţie cu toată îndrăzneala, în ciuda vulnerabilităţii istorice a atâtor cuvinte şi istorisiri luate izolat.
Degetul arătător (arătătorul) este cel mai intim legat de vorbire, participând activ, alături de cuvântul rostit, la comunicarea în faţa unei persoane, dar mai ales la disputele publice. Nu întâmplător, francezii îl numesc şi "mâitre de la parole"1. Arătătorul e un deget imperativ, chemător şi demascator, înzestrat cu atributele voinţei supraumane, deoarece este degetul lui Jupiter. Cu el îndepărtăm pe cineva arătându-i uşa (cf. expresia rusească указать кому-либо на...
Dreptatea celui tare mai straşnică s-arată, cum veţi vedea îndată. Un Mieluşel venise să se-adape în crîng, din limpezimea unei ape; cînd, alungat de foame, cu ochii după pradă, un Lup cumplit s-a întîmplat să-l vadă şi s-a răstit la el, plin de mînie: - Cutezi să-mi tulburi apa tocmai mie ?... Obraznicule, îţi arăt eu ţie !... - Nu-şi are rost mînia Dobitociei Tale: cum aş putea s-o tulbur, cînd beau mult mai la vale ?... îi spuse Mieluşelul acelui Lup zbîrlit. - Ba o tulburi! - zise el pornit; iar acum un an m...
The Kitchen
Comentarii