Articolul a apărut în Revista fundaţiilor Regale, anul VIII, Nr 8-9, 1 August - 1 Septembrie 1941
contribuţie Gheorghe Bogdan
În mintea românului cărturar, din alte provincii decât Basarabia şi profan în ale Bisericii şi ale Teologiei, "ortodoxismul basarabean" înseamnă ceva exterior şi pitoresc. Ne-am intâlnit adeseori cu clerici basarabeni. Am intrat de câteva ori prin bisericile dintre Prut...
[img align=left]https://www.atheneum.ca/sites/test7.atheneum.ca/files/uploads/img44cd962c23796.jpg[/img]Ninge frământat la început de Decembrie...
Ninge cu vise în fuioare de argint, ninge cu speranţe pe la colţul pleoapelor, ninge cu încredere la încheieturile razelor...Ninge cu arome de gutui bine coapte şi brad împodobit...Ninge cu colinde şi oameni de zăpadă...
Ninge la mine în suflet şi mi-e bine. Chiar dacă doresc cu disperare să ningă şi afară, din păcate Vancouverul nu prea ne răsfaţă cu această bucurie, atât de simplă şi totuşi atât de îndrăgită.
Cred că lupul a ţinut la Scufiţa Roşie. În felul lui, mai incisiv. Era hămesit când a vrut s-o mănânce. Nu îmbucase nimic de zile întregi. Am fi tentaţi să spunem că asta e altă poveste. Nu, greşit, foarte greşit. E aceeaşi poveste, doar că privită din alt unghi, adică din culise.
Nici Scufiţa nu l-a urât într-atâta pe lup. De fapt, nimeni nu ştie ce avea Scufiţa în cap când a acceptat să plece singură în pădure. Am fi înclinaţi să credem că...
(Din prelegerile profesorului Escu, neascultate de nimeni)
...Dar pentru că tot vorbim despre mere, daţi-mi voie să fac o mică digresiune.
Nu ştiu de ce, probabil din prea puţină imaginaţie, fructul oprit a fost asemuit cu un măr. Mai toate picturile având drept temă căderea în păcat ne arată pe acei doi strămoşi ai noştri întânzând mâna după un măr - ba, uneori, chiar muşcând din el. Mai mult, tradiţia este atât de împământenită, încât şi azi se afirmă că fiecare om are în gât un „măr al lui Adam".
Oricine şi-ar dori să rămână cunoscut de către ceilalţi oameni pentru posteritate prin ceva... O faptă comisă, o operă publicată sau propriul nume acordat unui parc ori vreunei străzi. Dar când identitatea este transmisă unei aşezări, lumea deja începe să se întrebe ce a făcut atât de important acea persoană sau ce mare om de stat a fost...
(Din prelegerile profesorului Escu, neascultate de nimeni)
...revenind la o discuţie purtată cu altă ocazie, şi anume despre păsările migratoare şi obiceiurile lor, să ne oprim azi pentru o clipă asupra unei extrem de curioase păsărele: cucul. Nu curioasă în sensul că-şi bagă ciocul peste tot - de fapt, nu şi-l prea bagă - ci în sensul că această păsărică dovedeşte unele obiceiuri foarte neobişnuite altor păsări migratoare. Putem spune - fără a exagera prea mult, că în multe privinţe cucul seamănă mai degrabă omului, decât colegelor cu pene....
Este sfârşit de aprilie şi încă mai bate vântul rece. Vine direct de la Polul Nord, neoprit de nimic, nici un lanţ muntos nu-i stă în cale, doar nişte dealuri izolate, cam pitice, şi o vale mare cât un continent, aşezată pe un brâu de piatră şi plină de lacuri, astfel încât, văzută din spaţiu, ţara arţarului are părul roşu şi mii de ochi albaştri. Dar ce contează că a mai trecut o iarnă cât o jumătate de an? Important este că de două zile au înflorit magnoliile. Direct din boboci, nici nu i-au mijit mugurii. Am descoperit şi un ghiocel stingher, era să călcăm pe el când ne-am dus să mirosim magnoliile. Ne-am întors rebegiţi, dar fericiţi. Bucurie efemeră. Deşi ziua bună se cunoaşte de dimineaţă, aceasta nu intenţiona să fie chiar aşa.
Mă doare cuvântul când spun, seara, mamă, Ma doare distanţa când spun depărtare, Sunt oameni şi locuri ce zilnic mă cheamă, Sunt vorbe şi gânduri ce-mi produc intristare.
Acopăr distanţa cu paşi mici pe hartă, Înving întristarea printr-un zâmbet forţat, ...
Comentarii