Valentina BECART

Valentina BECART

Un eşafod pentru bogaţi

Să-mpodobim eşafodul
cu florile reginei, cele mai alese
s-aşternem covoare de scrisori
de la flămânzi şi orbi …
securile s-aştepte blând
pe albe mese
şi invitat în primul rând
un cor de corbi …

Să adunăm mulţimea renegată
la marea sărbătoare
veştile să umble triumfale
bătând la  poartă „vinovată” …
Voi suflete uitate!
nemângâiaţii viselor fugare …

Veniţi cât mai aproape!

Cenaclu Literar: 

Suflete albe

În lumina primei dimineţi
senin înmuguresc,
din doruri ne-născute
şi flăcări adormite...
suflete albe,
albe
ca zăpezile primului
primului gând.

...mult prea curând,
culori pângărite
vor invada
leagănul sfânt
în care dorm
cu t

Cenaclu Literar: 

O lacrimă de Zeu

O lacrimă de Zeu

O lacrimă de Zeu
a căzut 
ca din senin
chiar la picioarele-mi
zdrelite -
şi ca prin farmec
a răsărit o floare,
şi sufletul mi-a tresărit...
a mirare!

M-am aplecat
s-o rup.
\"O,nu!\"
mi s-a părut
c-aud o voce d

Cenaclu Literar: 

Labirintul singurătăţii...

Voi...
ce ştiţi să opriţi
căderea clipei
în cupa gândului
deschis ca o floare de mai...
nu vă fie teamă
de rătăcirea
prin labirintul singurătăţii...

Voi sunteţi măsura
sublimei cutezanţe
şi mărturia " a toate" -
voi...
ce năzuiţi a săpa fântâni
spre a găsi izvorul
celei mai pure
creaţii...

Voi...
ce ştiţi a smulge
stâncii
aurul cuvintelor...
cuvinte ce şi-au ascuns în adâncuri
cu teamă... strălucirea...
luaţi aminte la călăuze
ce vă surâd
cu chip de înger...

Cenaclu Literar: 

De-mi vei cere...

De-mi vei cere...
să mă dezbrac de trupul meu de lut -
să părăsesc al lumii
vechi tumult
şi, ca flacără sublimă,
să transced în absolut -
voi face-o!

...şi voi îmbrăţişa o taină,
unde cuvintele
n-au loc...
ci doar tăcerea,
nemărginirile albastre,
şi inimile noastre...
atât!

De-mi vei cere...
mă voi descătuşa de patimi,
de umbra grea a nopţii
păgânul cânt al sorţii,
şi-n urmă voi lăsa dureri
ce temniţă mi-au fost
ca până - ieri -
dar...
trebuie să-mi ceri!

Cenaclu Literar: 

Sub povara luminii

Nu mai găsesc lumina
cu care ochii-mi îmbătam
şi-n care
sufletul candid
ca un prunc - îmi îmbăiam.

...s-a prăbuşit pădurea
abia înverzită
peste gându-mi
ce-a zăbovit o clipă
la umbra-i boltită.

...frunza-i visătoare
n-a avut habar şi n-a crezut
că trupul falnic
ce se-nălţa spre soare
era doar - umbra unui ideal -
ce-a cutezat mult prea sus
spre "grădini" nepermise...

...şi iată-l acum
abia înverzit
nevinovat prăbuşit...
sub povara luminii
povara luminii...

Cenaclu Literar: 

Pages

Subscribe to RSS - Valentina BECART