Toți Principii întemeietori ai Statelor românești au ”descălecat” din Transilvania, centru al Daciei din toate timpurile. Numiți ”negri” ei au venit dintr-un ținut "negru”. Valahia a fost întemeiată de Negru- Vodă Basarab care a ”descălecat” din Țara Transilvană a Făgărașului prin ”cheile” Munților Carpați. El și-a stabilit capitala pe Argeș și a ridicat Mănăstirea Curtea de Argeș, unul dintre cele mai frumoase monumente ale României. De această Mănăstire se leagă remarcabila "Legendă a Meșterului Manole”.
Toți Principii întemeietori ai Statelor românești au ”descălecat” din Transilvania, centru al Daciei din toate timpurile. Numiți ”negri” ei au venit dintr-un ținut "negru”. Valahia a fost întemeiată de Negru- Vodă Basarab care a ”descălecat” din Țara Transilvană a Făgărașului prin ”cheile” Munților Carpați. El și-a stabilit capitala pe Argeș și a ridicat Mănăstirea Curtea de Argeș, unul dintre cele mai frumoase monumente ale României. De această Mănăstire se leagă remarcabila "Legendă a Meșterului Manole”.
”Ori de câte ori remarcăm o înflorire explozivă a artei şi literaturii imaginative, aşa cum s-a întâmplat de pildă în Renaştere şi în Romantism, trebuie să ne ducem cu gândul la prezenţa undeva în umbră a idealismului sacru ca filosofie de viaţă şi a societăţilor secrete care o cultivă. Aceasta a fost istoria lumii din perspectiva idealismului - dacă privim idealismul în sensul filosofic al principiului conform căruia ideile sunt mai reale decât obiectele.” ( Jonathan Black, Istoria secretă a lumii)
Gheorghe Asachi (n. 1/12 martie 1788, Herța, Moldova – d. 12 noiembrie 1869, Iași, România[1]) a fost un poet, prozator și dramaturg român, de origine armeană, care s-a născut la Herța, în nordul Moldovei (azi în Ucraina).
Precursor al generației pașoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul din întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase în tinerețe, manuscrisul Țiganiadei, epopeea bufă a lui Ion Budai-Deleanu.
Eroul lui Sorescu este opusul omonimului său biblic, închis pentru necredinţă şi eliberat după pocăinţă, fiind înghiţit de chit pentru că voia să fugă de misiune. Nu are nici o şansă de salvare, astfel încât, sfârşeşte tragic, sinucigându-se. „Ştiu numai că am vrut să scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur”, spune autorul.
Puțini oameni sunt singuri în cadrul experienței lor, în drumul lor prin viață. Majorității oamenilor îi este frică de singurătate. Paradoxal, tocmai cei care sunt singuri cu adevărat nu simt că sunt singuri, iar cei care nu sunt singuri se simt singuri lângă cei care sunt.
Poate că și singuraticul caută companie, dar dacă nu este ceea ce-și dorește cu adevărat, renunță.
Comentarii