Urmăream mai zilele trecute o emisiune în care Stelian Tănase mărturisea un fapt constatat numai în momentul în care a păşit pe pământul american. Departe fiind de ţară, rupt care-va-să-zică de mediul românesc care acoperă orice analiză detaşată şi, deci, imparţială, ziaristul, eseistul, omul politic Stelian Tănase a rămas uimit că sistemul comunist, fie el în Rusia, Polonia, Bulgaria, chiar şi Germania estică, a reuşit în programul aplicat consecvent decenii de-a rândul: formarea "omului nou". Acel program a reuşit mai ales în Rusia şi fostele republici "sovietice" - datorită timpului mai îndelungat în care s-a aplicat, dar şi a "conducătorilor" pe care Dumnezeu i-a dăruit acelor popoare, poate pentru multele lor păcate. Tot atât de multe păcate, dacă nu cumva mai multe şi mai grele, am avut şi noi, românii, altfel nu ne trezeam cu un Dej sau Ceauşescu să ne conducă destinele decenii la rând.

Ca primă măsură luată de Brătianu, în vederea depăşirii crizei politice şi militare în care se afla România, a fost formarea la 24 decembrie 1916 a unui guvern de unitate naţională. Take Ionescu şi conservatorii democraţi s-au unit cu liberarii, în timp ce conservatorii au rămas deoparte.

Brătianu a stabilit că principalele obiective politice ale noului guvern să fie reforma agricolă şi legea electorală, amândouă obiective fiind impuse de moralul scăzut în rândul soldaţilor după înfrângerile suferite şi de tulburările sociale provocate de revoluţia rusă din martie 1917. Sub...

POVESTE DESPRE SFÎNTUL PAŞTE

(Învăţătorului Sfint Nicolae Steinhardt)

Maria păstrase toate cuvintele acelea şi se gîndea la ele în inima ei. Nici nu se putea altfel căci Arhanghelul Gavriil şi Elisabeta şi bătrînul Simeon o recunoscuseră şi o binecuvîntaseră pentru veşnicie. Dar îi mai spusese ceva bătrînul Simeon... Iar Maria se cutremură, încă o dată, rostindu‑şi‑le: ...chiar dacă sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gîndurile multor inimi... Iară Maria văzuse şi cunoscuse deja totul. Ascultase, învăţase şi adunase povara Luminii în zece, douăzeci, poate treizeci de ani în serile tîrzii, la pîlpîirea umilă a opaiţului, stînd alături de copilul ei, modestul dulgher, alături de învăţător, de Rabuni...

Octavian Paler s-a mutat într-o stea. Într-o stea deschisă, cu aripi de zeu acoperind cerurile, cu focuri nestinse arzând pe coline, cu cântec de bucium răsunând dincolo de susurul apelor, cu fluturi pestriţi alergând pe cărările sufletului, cu zâmbete şi lacrimi, cu palme şi noduri, cu ecouri şi tânguiri.

Octavian Paler nu a plecat. El doar a coborât prea devreme o cortină peste nişte gânduri scrise cu inima, peste nişte oameni pe care i-a iubit cu patimă, peste o ţară frumoasă ca o doină de jale, peste un cer albastru şi peste ramura de măr alb, înflorit a bucurie şi...