Blogs

Cristian Bădiliță

 

 

”Vremea amară își are scriitorii ei preferați” și eu scot la întâmplare din bibliotecă ”Tentația mizantropiei” a lui Cristian Bădiliță tocmai când pătrund într-un tunel plină de scârbă și greață.”

 

”spune-mi cât ești capabil să jertfești ca să-ți spun cine ești”

Cu ceva vreme în urmă am înțeles adevăratul sens al expresiei  ”a fi capabil să-ți dai viața pentru ceva”. ”A-ți da viața” pentru ceva nu înseamnă a muri, dimpotrivă. Cu gândul la un bun și drag prieten care mi-a predat aceeași lecție de omenie, când credeam că sensul vieții se pierduse pe undeva pe cale,  voi povesti o parabolă:

Vasile Voiculescu- sonet

”Înălțat în piscuri de milenii, sonetul își radiază enigma-i glorioasă, făptura iubită fiiind text al ”Celui Etern”, întrupare a celui mai pur sonet într- artă supremă. Dacă în istoria  receptării lui Shakespeare în România, Eminescu rămâne unul din momentele fundamentale, un moment tot atât de important pe linia aceleiași receptări și mai ales asimilări, îl constituie sonetele lui Vasile Voiculescu, într-o permanentă circulație a motivelor”

(Felicia Giurgiu)

havdalah

 

A înțelege, a empatiza, a accepta...Ești perfect atunci când nu faci eforturi să devii perfect.

Înțeleg... ceea ce spui, ce faci...înțeleg obiectivul comportamentului tău.

Pot să accept sau nu. Asta ține de minte. Intellego, intellegere...

 

A empatiza...simt în interiorul meu ceea ce simți tu. E mai mult decât temerar să empatizezi cu celălalt. ”Eu” să fiu ”tu”. Ce miracol! Ce minune! Dar câtă nebunie și cât curaj să-mi frâng orgoliul și să mă așez în papucii tăi. N-am cum să simt întocmai cum simți tu, dar voi fi pe aproape.

 

Despre creația omului

 

 

 

Credinţa, că pământul posedă un spirit autonom şi posedă puteri magice astfel încât poate fi materie primă pentru modelarea unei creaturi, este universală. Un exemplu la îndemână sunt legendele biblice care circulă în folclorul românesc. Într-o culegere de mitologie românească, Tudor Pamfile publică câteva legende referitoare la zidirea omului, în formă versificată, care se rostesc ca oraţie (uraţie) la nunţi, sub numele de iertăciune.

 Iată o variantă în care Diavolul este tovarăş cu Dumnezeu:

Prefața la volumul de traduceri al poetului Adrian Grauenfels

 

 

 

 

„Târfa” de la turism

 

 

Cum trăiesc morţii

 

o poveste

 

cuvinte...cuvinte...

Iarna trecută, nevasta unui amic îi împleteşte un pulover de lână şi acesta, cântăreţ într-o formaţie, o roagă să-i scrie pe piept cuvântul "PHONOS". Auzise el ceva despre etimologia cuvântului "sunet"  şi s-a gândit că “iubitor de muzică” nu poate fi în greceşte decât "PHONOS". Se întâmplă că omul este invitat de către studenţii greci să cânte la o petrecere şi, ca să facă impresie,  s-a îmbrăcat cu pulovărul proaspăt inscripţionat. Câţiva dintre ei au rămas cu ochii holbaţi toată noaptea către  pieptul musafirului. Până la urmă, unul mai curajos a venit şi l-a întrebat:

Pages

Subscribe to RSS - blogs