pe malul Dunării,
ochi ca migdalele
mângâie valurile.

perechi-perechi,
tineri
dispar
în aburi de şoapte de iubire.

perdele de nori,
brodate cu flori,
împrăştie-
pe câmpuri,
delicate parfumuri.

stânca-lovită
de a Pegasului copită,
tresaltă;
un izvoraş-asemeni unui prunc drăgălaş,
sare într-un picior,
revarsă
prin păduri...
bucurii de primăvară.

pietre albe şi roşii,
fire de lână...
la pălăria vântului:
un mărţişor.

Erau mulţi ţărani şi puţin pământ, şi încă mai puţini nobili care să angajeze argaţi. Pământul era foarte bogat şi ţăranii citani ştiu să se mulţumească cu puţin. Dar când venea vreo secetă, sau poate vreo inundaţie la timp nepotrivit - de strica recolta, mulţi dintre ei piereau de foame. Asta nu-i amăra prea mult, viaţa e dată de Marele Zeu şi tot el o ia. Nefericirea de aici e plătită cu fericirea de dincolo - cel puţin aşa zic călugării şi învăţătorii.

O lacrimă de Zeu

O lacrimă de Zeu
a căzut 
ca din senin
chiar la picioarele-mi
zdrelite -
şi ca prin farmec
a răsărit o floare,
şi sufletul mi-a tresărit...
a mirare!

M-am aplecat
s-o rup.
\"O,nu!\"
mi s-a părut
c-aud o voce d

De câte ori trec prin faţa unei librării, simt cum îmi tresaltă inima. Că am bani sau nu, că am nevoie de ceva sau nu, eu intru măcar pentru câteva minute. Trec pe la rafturile de cărţi, le mângâi cotoarele, deschid câte una în treacăt, vânzătoarea e cu ochii pe mine, apoi privesc minute în şir jucăriile, uneori mă hlizesc la vreo păpuşă haioasă, vânzătoarea mă întreabă dacă mă poate ajuta cu ceva, eu îi răspund că nu. Poate, dacă te întorci cu spatele, gândesc eu, apoi zâmbesc, trec mai departe, la sectorul felicitări.