Ucenicie

Darul de nuntă


 

Stimată onorată... Instanţă de judecători, ştiu. Vă mulţumesc că m-aţi primit să-mi susţin cauza dreaptă, că borfaşu ăla de avocat mi-a tras clapa. Nu numai că mi-a fugit cu mireasa, dar mi-a luat şi banii! Nu, nu de nuntă – că îi scoteam maţele! – onorariul mi l-a furat. Da nu scapă el... D-aceea, ca să nu pierd timpul şi procesul, că bani nu mai am, m-am prezentat la şedinţă să mă apăr singur, dacă nu am gaşca p-aici.

Cenaclu Literar: 

Povestea lui Ochilă 1 (În căutarea lui Harap Alb)

Erau mulţi ţărani şi puţin pământ, şi încă mai puţini nobili care să angajeze argaţi. Pământul era foarte bogat şi ţăranii citani ştiu să se mulţumească cu puţin. Dar când venea vreo secetă, sau poate vreo inundaţie la timp nepotrivit - de strica recolta, mulţi dintre ei piereau de foame. Asta nu-i amăra prea mult, viaţa e dată de Marele Zeu şi tot el o ia. Nefericirea de aici e plătită cu fericirea de dincolo - cel puţin aşa zic călugării şi învăţătorii.

Cenaclu Literar: 

Povestea lui Ochilă 2 (În căutarea lui Harap Alb)

Aşa se face că într-o zi, în una din aceste întâlniri cu învăţaţii, unul dintre ei pomeni de o carte rară, de care nu mai auzise nimeni.

- De mult ştii despre ea? sări imediat Doamna.

- Am auzit vorbind despre ea o femeie, o străină, zise Pun al Treilea, învăţatul respectiv.

- Ce fel de femeie? Ce ştii despre ea?

- Nu ştiu prea multe. A apărut în vecini acum câtăva vreme. Şi-a deschis un mic magazin de ierburi şi leacuri, iar fata ei ghiceşte clienţilor în cărţi şi în palmă.

- Ce zicea despre carte? întrebă Doamna.

Cenaclu Literar: 

Povestea Urâtei 1 (În căutarea lui Harap Alb)

S-a întâmplat de mult, de mult de tot, pe când saxii începuseră să atace spre apus. Un mare rege s-a ridicat atunci împotriva acestor păgâni - căci ei nu se închinau atunci Marelui Zeu! - şi i-a oprit, apoi respins, de au ajuns tocmai până în Albia de au cerut sălaş, trăind şi acum prin unele oraşe, mai ales pe sub munte.

Cenaclu Literar: 

Povestea Urâtei 2 (În căutarea lui Harap Alb)

Dar în mijlocul mlaştinii îi aştepta Randal.

- Hihi, scăpam! Dam răsplat?

- Aşa cum ţi-am promis, zise bunul rege Arostus. Cere-mi.

- Vream soţ, hihi. Tu eram însurat. Peţeam alt mire - nobil eram ca tine! Nu vream, luam cap la rege.

Se întristă regele. Cine ar accepta o soţie ca Randal? Dar credinciosul Guvin spuse:

Cenaclu Literar: 

Pages

Subscribe to RSS - Ucenicie