1. Nu se poate numi elev acela ce nu ştie să scrie şi să citească; 2. Prezenţa elevilor la orele de clasă este obligatorie; 3. Niciun elev nu are voie să părăsească şcoala până la încheierea orelor; 4. Elevii au datoria de a învăţa şi munci pentru că numai astfel vor deveni buni specialişti; 5. Niciun elev nu va mai achita vreodată fondul şcolii, chiar dacă va fi supus la presiuni; 6. Elevii sârguincioşi vor primi burse din veniturile extraşcolare; 7. Elevii au datoria de a participa la cercuri ştiinţifice;
- Stefane, ştii tu cu cine m-am întâlnit eu astăzi? - Nu, dragă! - Cu fosta mea colegă de bancă de la liceu - Vasilica. Ţi-am povestit parcă de ea, nu? - Da, spuse plictisit bărbatul, de câteva ori. - Hai măi, nu mai fi aşa de morocănos! Îţi spusesem că se mutase la Oradea după primul soţ. Astăzi, când am vorbit cu ea, mi-a mărturisit că după ce a divorţat acum cinci ani, s-a recăsătorit cu un tip de la noi din oraş. S-a mutat înapoi acum trei luni. - Ce bine...
- Ceea ce urmează, va fi deosebit de interesant pentru voi, dragi studenţi! începu cursul de geometrie profesorul Ferdinand. Vom studia astăzi proprietăţile benzii lui . Câţiva studenţi printre care şi Iulian Ionuţ Ionescu deveniră brusc interesaţi. Auziseră întâmplător despre acest obiect geometric ciudat, dar nu ştiau nimic precis.
- Bine v-am găsit domnilor, spuse Directorul aşezându-se pe fotoliul împins cu grijă de Adjunct. - De-abia aşteptăm să auzim noutăţile, domnule! - Sunt multe şi foarte importante, incită el auditoriul cu o voce gravă de parcă toată soarta omenirii ar fi stat pe umerii săi. Toată întreprinderea aştepta cu sufletul la gură reîntoarcerea Directorului de la şedinţa importantă ce avusese loc la Minister. Plecase cu două zile în urmă, destul de precipitat şi nu avusese timp decât să-şi anunţe secretara pentru a contramanda toate întâlnirile.
O scară de bloc este prin ea însăşi o istorie dinamică a civilizaţiei unei naţii... Marian Popescu locuieşte la etajul II al unui bloc ce numără trei nivele. Pe fiecare cat se găsesc câte două apartamente: unul de patru camere, iar altul de trei. De dimineaţă, doamna Ştefania Popescu începu pregătirile pentru petrecerea de majorat a fiului lor, Doru. Era sâmbătă, iar toate pregătirile trebuiau isprăvite urgent, deoarece la ora 14 majoritatea magazinelor se închid şi dacă, Doamne fereşte, uita de ceva ce ar fi trebuit cumpărat...
Din difuzorul computerului irupse violent, ca un mesager al unui implacabil destin, un strigăt către posteritate al unui celebru artist: "The show must go on..."
Ani de-a rândul, banca a fost mereu ocupată... Ni se întâmplă ca, mai mereu în viaţă, să trecem absenţi pe lângă oameni şi destine. În goana noastră de a aduna cât mai multe cioburi sau de a ne construi fericirea din inutile fragmente materiale uităm adeseori, să întoarcem, măcar o clipă, privirea către omul de lângă noi. Nu ne gândim nicio secundă că un simplu gest de-al nostru sau un zâmbet, fie el şi fals, ar putea alina durerea singurătăţii atâtor şi atâtor oameni.
Un ciocănit discret în uşa de la intrare mă intrigă şi miră în acelaşi timp. E miezul nopţii. Mă uit pe vizor şi văd un bătrân cunoscut parcă de milenii. - Nu vă cunosc, cine sunteţi? - Cunoaşte-te pe tine însuţi! E bătrânul Socrates. Deschid uşa şi acesta intră, sigur pe sine, până în mijlocul sufrageriei. Privirea lui critică studiază atent televizorul, DVD-ul, computerul. - Câte lucruri mai sunt, de care n-am eu trebuinţă! Din cauza surprizei, am lăsat deschisă uşa de la apartament. În casă mă pomenesc cu Seneca. Mă întreabă cu o vădită neplăcere:
Prima zi de armată durase un veac... Dimineaţa, la ora 7, pe poarta unităţii intraseră câteva zeci de băieţi, niciunul mai îndrăzneţ ca celălalt, dar absolut toţi convinşi că, atunci când cele nouă luni se vor isprăvi, vor fi devenit bărbaţi. Nu apucaseră să arunce nici măcar o privire în jur şi fuseseră, pe dată, luaţi în primire de un caporal. - Hai, mai repede "domnişoarelor"! Aici nu aţi venit în excursie! ordonă scurt individul. Toţi acei tineri erau proaspăt admişi la facultate.
Dacă Lacul Sfânta Ana nu ţi-a intrat definitiv în suflet, obligându-te să revii mereu, descoperindu-i alte privelişti în nenumăratele lui conuri de strălucire, atunci ar putea fi punctul terminus al unei călătorii grele, dar întotdeauna meritate. Era o zi capricioasă de vară, aşa cum numai acolo poţi întâlni. Dimineaţa adusese cu ea acea căldură montană, mereu proaspătă şi îmbietoare la scurte drumeţii.
Comentarii