„Când cărturarul îşi asumă pasiunile politice, el le aduce extraordinarul concurs al sensibilităţii sale dacă este artist, al puterii sale de convingere, dacă este gânditor,al prestigiului său moral, în ambele cazuri.”
În parabola Din Ţara Măgarilor. Însemnări, Ştefan Zeletin, filozof, economist şi sociolog descrie cu gravitate şi sinceritate absolută o lume alterată. După anii de studiu petrecuţi în Apus, în urma cărora obţinuse titlul de doctor magna cum laudae în filozofie la Erlangen în Germania, autorul trăieşte şocul revenirii în ţară.
În veacurile din urmă, filozofia a urmat două mari direcţii: prima prelungeşte elenismul, trece prin renascentism, prin raţionalismul iluminist, către clasicismul german şi pozitivismul ştiinţific; cea de-a doua direcţie îşi trage seva din sursele biblice şi medievale având un caracter romantic, antisistemic şi iraţionalist.
Ţinând cont de toate câte se petrec în unica şi fascinanta Românie, printre altele şi în materie de ultimul drum, mi-am zis că am văzut tot ce se poate vedea.
Am văzut cum stă treaba cu pomana de viu, acel simulacru de înmormântare pe care şi-l face omul viu şi sănătos, cu scopul de-a avea siguranţa că i s-au purtat rânduielile, undeva într-un sat prin Oltenia.Am văzut cum stă treaba cu bisnisul cuvioaselor feţe bisericeşti care au inventat trusoul de înmormântare, fără de care nu se cuvine s-o tăiem de pe aceste meleaguri.
„Ura acuză fără să ştie. Ura judecă fără să audă. Ura condamnă după bunul ei plac. Ea nu respectă nimic, crede că înfruntă un complot universal. La capătul puterilor, cuirasată în platoşa resentimentului ei, tranşează totul printr-o samavolnică şi suverană ticăloşie. Urăsc, deci exist.”
La 13 februarie 1883 se stingea din viaţă, la Veneţia, cel care devenise o adevărată instituţie culturală, unul din marii compozitori ai veacului al XIX-lea. Geniul său unic a convieţuit alături de Verdi( născut în acelaşi an, 1813); şi, dacă Verdi a fost însuşi principiul operei muzicale, Wagner a însemnat desăvârşirea dramei muzicale.
Prostia, eseul politico-filosofic scris de Andre Glucksmann, publicat în martie 1985, mi-a dat o variantă de răspuns la una din întrebările care-i frământă pe cei ce realizează adevărata dimensiune a ororilor care au marcat cel de-al XX-lea secol: Cum a fost posibil?
„Când nu scriu sunt pierdut…Port în mine o lume nemaipomenită. Dar cum să mă eliberez şi cum s-o eliberez fără s-o sfâşii? Şi totuşi este de o mie de ori mai bine s-o sfâşii decât s-o înmormîntez în mine. Pentru asta trăiesc, iar acest lucru este cât se poate de clar.” (Franz Kafka
Înainte să discutăm despre unul dintre romanele sale, să vedem în câteva cuvinte cine a fost Franz Kafka.
Comentarii