Literatura modernă de expresie germană de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea a fost marcată de câteva nume pline de rezonanță precum Arthur Schnitzler, Hugo von Hofmannsthal, Karl Kraus, Rainer Maria Rilke, Robert Musil, Ştefan Zweig. Franz Kafka, Hermann Broch, Georg Trakl, Franz Werfel, Heimito von Doderer. În această galerie a excelenței, remarcabil rămâne trioul: Broch, Kafka, Musil.
În veacurile din urmă filozofia a urmat două mari direcţii: prima prelungeşte elenismul, trece prin renascentism, prin raţionalismul iluminist, către clasicismul german şi pozitivismul ştiinţific; cea de-a doua direcţie îşi trage seva din sursele biblice şi medievale având un caracter romantic, antisistemic şi iraţionalist.
În ”Revelaţiile morţii”, ca şi în celelate eseuri, Şestov pune în ecuație raționalismul, sistemul filosofic cel mai riguros, cu iraţionalismul gândirii umane. „E om numai acela care ştie ce înseamnă viaţa şi ce înseamnă moartea,” spune el. „Cel care nu ştie, cel care, fie numai din când în când, fie numai şi pentru o singură clipă, încetează, a deosebi limita ce separă viaţa de moarte, acela încetează să mai fie om, pentru a deveni...” pg.16
“În adâncul nostru este ceva care n-are nume, acest ceva suntem.”
Cu ceva vreme în urmă scriam un eseu despre lumea orbeţilor, barzii tradiţionali atinşi de orbire, şi despre orbii geniali. Lumea orbeţilor găseşte admirabilă ilustrare în dialogul dintre Ţarul Ivan cel Groaznic şi rapsodul orb care-l adormea cu poveştile sale.
«-Şi cine v-a învăţat cântece să cântaţi şi poveşti să povestiţi ?
Comentarii