Cu doamna Lucia Bunaciu, nepoata lui Iacob Mureşianu, răsfoim
Quote:
De cum păşeşti în Scheii Braşovului, străzile se îngustează, casele nu mai tind spre înălţimi - dominate oricum de munţi - ci mângâie pământul din care au răsărit şi din care parcă îşi trag seva, aerul se transformă în tăcere, aroma tradiţiei româneşti răzbate printre pietrele uliţelor şerpuitoare, amintirile repurtează încă victorii asupra biciuirilor...
(Din prelegerile profesorului Escu, neascultate de nimeni)
...dar cum ziceam, nu este uşor, nici simplu, de cele mai multe ori deloc plăcut, să te uiţi în oglindă. S-ar putea să ai mari surprize. Dar când, în ciuda sfaturilor şi a propriului interes, te priveşti în ochi şi încerci să stai în poveşti, sincer, cu tine însuţi, rezultatul poate fi complet neaşteptat. Şi nedorit, aş zice.
Să zicem că într-o dimineaţă, când toate par să se aşeze la locul lor, că greutăţile vieţii tind să pară mai uşurele, iar dincolo de...
Oamenii, chiar toti, fara 'osebire :), au astfel de experiente, au un astfel de alter-ego. Care dintre oameni s-a scandalizat de alter-ego-ul lui Escu, nu face decat sa doarma in papuci, caci nu se cunosc nici macar pe ei insisi :)). Chiar Sf.Ioan cel cu Gura de Aur, scriitorul Sfintei Liturghii, a afirmat acest mare adevar: "A nu se cunoaste omul pe sine, este culmea nebuniei si a patimilor".
Răducu e un băiat care locuieşte la scara unu. De fapt tot acolo s-a şi născut. La propriu. Adică nu la maternitate ca toţi ceilalţi copii care se joacă în faţa blocului începînd cu ora şapte după masa. Asta e ora la care se adună pe maidanul din spate ăi mai mari, care ştiu deja să joace tenis cu piciorul şi frunza. Printre dărîmături Răduc este cel mai fericit.
Eu scriu Muzica cu semnul exclamării! Sunt convins că există curenţi universali de Gândire Divină vibrând pretutindeni în Univers şi că oricine poate simţi aceste vibraţii are parte de ceea ce îndeobşte numim inspiraţie. Bucuria nu se află în obiecte. Ea este în noi înşine.
O, Doamne, azi te simt atât de-aproape... Dece nu te-am văzut aşa şi ieri? Mi-se lăsase noaptea pe ploape, Şi'ngenunchiasem trudnic sub poveri. Era'ntre noi un nesfârşit de ape...
Acum Te văd în lucruri, în icoane, În zâmbetul Mariei către Prunc, În râsetul mulţimii pe maidane; Acesta eşti Tu: "hic et nunc" În toţi. În mii de milioane...
Deşi acest număr apare în luna "Unirii Mici" a Principatelor (24 Ianuarie1859), eu sunt unul dintre cei (puţini) care cred că poporul român are un spirit al solidarităţii naţionale minunat - deşi cam lipseşte. Atât de mult lipseşte încât e de-a dreptul ilar să serbăm Ziua Naţională într-o zi a unirii. Sau poate o serbăm tocmai pentru unicitatea ei. Dar să mă explic. E destul să citim istoria - nu aşa cum au scris-o istoricii formaţi la "Ştefan Gheorghiu", cântăreţi în struna politicii partidului - ca să vedem că românii s-au unit unul cu altul, dacă s-au unit, doar pentru a-l trage pe al...
Azi ortodocşii basarabeni, care ţin calendarul iulian, sărbătoresc Anul Nou 2003 şi pe Sf. Vasile cel Mare, iar afinităţile mele pentru basarabeni sunt mai mari decât pentru simpli conaţionali, pentru că sunt legate de mama voastră care s-a născut pe malul Nistrului. Ea a fost botezată Victoria, pentru că în 1943 românii încă mai credeau în victorie. Părinţii ei au fugit de ruşi în 1944 şi după lungi peregrinări prin ţară, s-au refugiat la Săftica, lângă Bucureşti, si la poalele a ceea ce a mai rămas din vestiţii codrii ai Vlăsiei, locul drag al copilăriei voastre. Împreună cu ei au fugit şi 5 fraţi ai lui soacră-mea, care s-au împrăştiat în toata ţara: Bucureşti, Bârlad, Satu Mare, Braşov, Pârscov. Pe părinţii ei, moş Petre şi Ecaterina, împreună cu fiul lor cel mai mare - preotul Ioan - i-au prins ruşii acolo şi i-au deportat în Siberia, pentru că erau bogaţi. Prin 52, după opt ani de muncă grea în Siberia, moş Petre a primit aprobare să vină la copii în România. Bunica Ecaterina şi preotul Ioan muriseră după 5 ani de tăiat lemne în taigaua siberiană.
România este o ţară în care nu ai timp să te plictiseşti. Cum zicea cineva: "trăiesc în România şi asta îmi ocupă tot timpul!" Să nu înţelegeţi însă de aici că noi, românii, urcându-ne în avion - sau doar în autobuz - scăpăm de această „viaţă plină". Om ajunge noi prin alte societăţi, dar, cel puţin între noi, ne simţim ca acasă...
Fraţilor şi surorilor, e ceva rău. Pute, cum zicea tata Will, pe undeva p-acilea (nu neapărat în Dania). Dacă un român (român, nu polonez, nu mexican, nu eskimos...
De cum păşeşti în Scheii Braşovului, străzile se îngustează, casele nu mai tind spre înălţimi - dominate oricum de munţi - ci mângâie pământul din care au răsărit şi din care parcă îşi trag seva, aerul se transformă în tăcere, aroma tradiţiei româneşti răzbate printre pietrele uliţelor şerpuitoare, amintirile repurtează încă victorii asupra biciuirilor...
Comments
Alter-ego
Oamenii, chiar toti, fara 'osebire :), au astfel de experiente, au un astfel de alter-ego. Care dintre oameni s-a scandalizat de alter-ego-ul lui Escu, nu face decat sa doarma in papuci, caci nu se cunosc nici macar pe ei insisi :)). Chiar Sf.Ioan cel cu Gura de Aur, scriitorul Sfintei Liturghii, a afirmat acest mare adevar: "A nu se cunoaste omul pe sine, este culmea nebuniei si a patimilor".
FloriPloiesteanu