De câte ori mergeam la ai mei, la ţară, priveam cu invidie spre Casa Mare. Aceasta era "camera din faţă", camera de obicei încuiată. Era camera de la stradă şi, de câte ori treceam pe uliţă, priveam cu jind spre ferestrele ei mari, acoperite cu "hârtie de învelit", acum devenită de un lila pal, sub razele soarelui. Era "camera interzisă", era "sfânta sfintelor" gospodăriei ţărăneşti.
în definitiv, toată activitatea noastră spirituală constă în a primi indicaţii dintr'o lume obiectivă, în a valorifica indicaţii în raport cu fiinţa noastră spirituală şi în a formula rezultatul acestei valorificări. Adică există o fiinţă a noastră spirituală: ea există ca o realitate, care este un fel de măsură, un fel de criteriu de apreciere, un fel de piatră de încercare a tot ceea ce există.
Indicaţiile obiective ale realităţii nu se răsfrâng în fiinţa noastră spirituală numai cum s'ar răsfrânge într'o oglindă, această răsfrângere nu este ultima operaţie în care cad indicaţiile...
Au început zilele închise de toamnă, umede cu mâzgă, haine jilave şi murdărie pe lăbuţe. Dimineaţa Maria se duce singură la şcoală şi numai la ieşire îi asigur protecţia, însoţit de Max. S-a făcut mare şi frumoasă nepoata noastră! Aseară plimbându-ne cu rolele pe la Casa de cultură l-am pomenit pe Bebe şi sunt sigur că-şi muşcã limba-n somn. Ce imensă e prostia românească: să exporţi materia cenuşie în loc să exporţi produse finite create cu ajutorul ei! ...
Numai în numărul trecut discutam despre intelectuali şi profilul lor moral. Şi iată că anul nu aduce ce aduce ceasul... în fine, luna... şi pot să exemplific spusele mele cu două cazuri de intelectuali români – contemporani. Deci, zilele ce au trecut am asistat la dispariţia dintre noi a două personaje de marcă ale vieţii social-culturale româneşti: Teoctist zis Prea-Fericitul, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi Florian Pittiş zis Moţu, fără prea multe...
Frumos articolul dv. De fapt, am citit majoritatea articolelor sau editorialelor pe care le-ati publicat (ce am gasit pe acest site). Mare pacat ca Motul nu mai e printre noi. L-am cunoscut si l-am apreciat in primul rand pentru caracterul sau, dar nu numai. Am fost la inmormantare. Ploua infernal. Desigur ca n-ar fi vrut sa plece. Nu mai este nimic de spus, doar ca si actoria si masoneria le-a facut din vocatie. Si pentru aceasta, are respectul tuturor.
Sunt uncii care afirma ca Motu a fost un cabotin. Ca el, de fapt, s-a jucat si in viata cum s-a jucat si pe scena. Asa o fi, eu nu l.am cunoscut personal. Ce am admirat la el - din afara, cum zic - a fost modul natural in care s-a simtit in pilea personajului 'Pittis'. A facut, poate si gesturi destinate doar ochilor 'spectatorilor', dar le-a facut atit de natural! Fara a fi fost un mare actor, ca Bulandra, ca si Calboreanu, ca Tomita, chiar, el va ramine in amintirea unei intrehi generatii ca Pittis, Motu, Pitisoiu... Si daca Caragiu ne-a facut s asuportam mai usor regimul caruia eram supusi, Motu ne-a invatat sa ii rezistam prin cultura, prin muzica,,, Din pacate, tinerii de dupa 90 nu au mai avut urechi sa-l asculte - si urmarile se vad!
Sfântul Augustin spunea într-una din scrierile sale: "Oamenii merg pe vârful muntelui, şi se minunează de zările deschise. Se uită la Ocean, şi se minunează de măreţia valurilor. Se uită la cer, şi se minunează de nesfârşitul rotirii stelelor. Şi se uită la semenii lui, şi nu se minunează de minunea existenţei lor!"
Acum, poate că un teolog învăţat o să mă contrazică. O să spună că Sf. Augustin nu a scris niciodată aceste cuvinte; dar, i-aş răspunde eu, dacă sfântul părinte nu le-a scris, ar fi trebuit poate să le scrie. Sau, dacă nu le-a scris, le-a gândit poate, stând într-un vârf...
Citeam zilele trecute un articol despre un anume concurs de fotografie din Franţa, concurs la care un fotograf român s-a situat pe un loc fruntaş. Articolul, scris şi el de către un fotograf profesionist român, avea un ton dulce amar şi mi-a incitat curiozitatea de la primele rânduri. Fotograful premiat era pe de o parte felicitat şi pe de altă parte criticat. Motivul? Tematica fotografiilor era ceva mai controversantă, dacă nu chiar jignitoare pentru ţara de baştină a fotografului premiat, România. Una dintre fotografii reda un câine vagabond devorând...
Ninge apăsat la început de Decembrie. Ninge cu aripi de înger şi vise de cleştar. Ninge cu basme şi amintiri peste lume, ninge ca în copilărie şi-mi deschid larg braţele spre a apuca, ca şi atunci, tot cerul cu mâinile.
Ninge cu iubire în părul iubitei mele. Ninge cu zâmbetele şi cu râsul ei cristalin, iar inima mi se pierde în plăcute fioruri când o văd dansând în zăpdă, jucandu-se în zăpadă, ca un copil, ca o nălucă, ca o...
Urcuşul de la Sihăstria la Sihla, prin pădure, nu este deloc uşor. Respiraţia ameninţă coşul pieptului să se spargă, iar când crezi că ai atins coama dealului, eşti încă departe de acest punct, fapt care te poate dispera la un moment dat... Dar dacă atât de dificil este un urcuş fizic, cât de greu este totuşi urcuşul duhovnicesc, care după multe ispite şi încercări lasă fiinţa omului să se...
Schitul Sihla şi duhul Cuvioasei Teodora
Comments
Re: Profilul a doi intelectuali
Frumos articolul dv. De fapt, am citit majoritatea articolelor sau editorialelor pe care le-ati publicat (ce am gasit pe acest site). Mare pacat ca Motul nu mai e printre noi. L-am cunoscut si l-am apreciat in primul rand pentru caracterul sau, dar nu numai. Am fost la inmormantare. Ploua infernal. Desigur ca n-ar fi vrut sa plece.
Nu mai este nimic de spus, doar ca si actoria si masoneria le-a facut din vocatie. Si pentru aceasta, are respectul tuturor.
Re: Profilul a doi intelectuali
Sunt uncii care afirma ca Motu a fost un cabotin. Ca el, de fapt, s-a jucat si in viata cum s-a jucat si pe scena. Asa o fi, eu nu l.am cunoscut personal. Ce am admirat la el - din afara, cum zic - a fost modul natural in care s-a simtit in pilea personajului 'Pittis'. A facut, poate si gesturi destinate doar ochilor 'spectatorilor', dar le-a facut atit de natural! Fara a fi fost un mare actor, ca Bulandra, ca si Calboreanu, ca Tomita, chiar, el va ramine in amintirea unei intrehi generatii ca Pittis, Motu, Pitisoiu... Si daca Caragiu ne-a facut s asuportam mai usor regimul caruia eram supusi, Motu ne-a invatat sa ii rezistam prin cultura, prin muzica,,, Din pacate, tinerii de dupa 90 nu au mai avut urechi sa-l asculte - si urmarile se vad!
nick