Crezi că eşti un om de cultură? Crezi că recunoşti o piesă de artă, o creaţie deosebită dacă o vezi, dacă o asculţi? Te consideri un intelectual subţire, citit, rafinat, emancipat, cult, educat? Eşti o persoană spirituală?
Dacă răspunsul la una din întrebările de mai sus a fost da, imaginează-ţi următorul scenariu: este vineri, 12 ianuarie 2007 şi te afli într-o staţie de metrou din Washington, DC, la o oră de vârf. Un tip în blugi şi cămaşă, cu o şapcă de baseball pe cap cântă la vioară, având deschisă în faţa sa cutia viorii, cu ceva mărunţiş aruncat în ea.
În prezent, când cultura tiparului cedează teren culturii imaginii, fotografia şi filmul etnologic revin în prim-planul interesului ştiinţific interdisciplinar. Imaginile, surprinse în mijlocul unor evenimente unice sau repetabile, sunt un mijloc de comunicare şi de exprimare sau de lectură socială, un mod de a transmite, de a vehicula cultură.
Oricine şi-ar dori să rămână cunoscut de către ceilalţi oameni pentru posteritate prin ceva... O faptă comisă, o operă publicată sau propriul nume acordat unui parc ori vreunei străzi. Dar când identitatea este transmisă unei aşezări, lumea deja începe să se întrebe ce a făcut atât de important acea persoană sau ce mare om de stat a fost...
Când eram în sat la mine Măicuţa mă ţinea bine Cu toţi fraţii lângă mine. Acasă n"aveam dolarul, Dar aveam boii şi carul Şi aşa-mi petreceam amarul Tot cu boii şi cu carul...
Dară când am crescut mare Am trecut o apă mare, Şi-s înstrăinat prea tare... Auzit-am o minciună Că America-i Ţară bună. Ţară bună şi bogată Şi de bani îndestulată.
Că banu-i cu număr mare Şi momeşte pe oricare. Cum m"am lăcomit şi eu Şi-am plecat din satul meu.
Urmăream mai zilele trecute o emisiune în care Stelian Tănase mărturisea un fapt constatat numai în momentul în care a păşit pe pământul american. Departe fiind de ţară, rupt care-va-să-zică de mediul românesc care acoperă orice analiză detaşată şi, deci, imparţială, ziaristul, eseistul, omul politic Stelian Tănase a rămas uimit că sistemul comunist, fie el în Rusia, Polonia, Bulgaria, chiar şi Germania estică, a reuşit în programul aplicat consecvent decenii de-a rândul: formarea "omului nou". Acel program a reuşit mai ales în Rusia şi fostele republici "sovietice" - datorită timpului mai îndelungat în care s-a aplicat, dar şi a "conducătorilor" pe care Dumnezeu i-a dăruit acelor popoare, poate pentru multele lor păcate. Tot atât de multe păcate, dacă nu cumva mai multe şi mai grele, am avut şi noi, românii, altfel nu ne trezeam cu un Dej sau Ceauşescu să ne conducă destinele decenii la rând.
Viaţa omenească este supusă unei duble polarizări: pe de-o parte, ne mişcăm într-un spaţiu exterior, trecător, limitativ, unde geografia şi istoria se împletesc inevitabil în buclele unui timp unidirecţional, fără de întoarcere, ancoraţi între nostalgii şi speranţe, între trecut şi viitor, între putinţă şi neputinţă. Pe de altă parte, suntem predestinaţi unei dezmărginiri şi eliberări a fiinţei noastre de toate clişeele impuse exterior si interior, dacă, prin trepte nebănuite, reuşim să găsim în noi înşine geografia...
Muntenuş îşi dorea să zboare. Fratele lui mai mic, Lăcuţ, voia să descopere comori. În fiecare zi se jucau împreună, Muntenuş îşi ajuta fratele să sape, iar Lăcuţ netezea movila de pământ care se înălţa într-o latură a gropii.
- Crezi că vom reuşi? Adică eu ştiu că voi descoperi comori, dar tu, biet frate, cum crezi că vei zbura?
- Eu voi zbura căutând cu tine comori în adâncurile pământului. Mă voi căţăra pe movila ce se va ridica, îmi voi da drumul de acolo şi voi zbura.
Încă de când eram în ţară, aşezaţi vremelnic sub teroarea comunistă care ne trata, paradoxal, ca pe fiinţe asexuate deşi aveam plan la făcut copii, ţara în care cuvântul ‚sex' era tabu, considerat o decadenţa capitalistă, încă de pe atunci auzisem de Kama Sutra, carte ce n-ar fi putut fi publicată nici măcar în vremea deschiderii de după 1968. Mi-am imaginat-o totdeauna ca fiind o carte licenţioasă, conţinând trivialităţi şi desene prea explicite care ne pot răni pudoarea. Era vremea când tot românul citea sub plapumă o „carte" pornografică,...
O să las deoparte de data aceasta sfaturile pentru o viaţă sănătoasă, mi se pare ironic ca in peisajul politic actual să nu gasesc altceva de spus decât că trebuie să mâncăm verdeţuri organice şi să exersăm cel puţin de trei ori pe săptămână (uite aşa am strecurat un mic sfat, doar cât să îmi menţin un punct de vedere...).
În Evenimentul Zilei din 14 august a apărut un articol intitulat "Diasporă la kil" al lui Florian Bichir.
El ne vorbeşte despre două evenimente ce au avut loc pe Litoral. Primul, "News to Know: introducing democratic media to schools in Romania" sub egida Ligii Tinerilor Romani de Pretutindeni (LTRP) a avut loc la Eforie Sud, program iniţiat de Ambasada Statelor Unite ale Americii. În aceeaşi perioadă, la Mangalia a avut loc Simpozionul "Românii de pretutindeni", organizat de TVR Internaţional. Ziaristul deschide astfel o paralelă între două lumi, viitorul posibil, tinerii necontaminaţi de mentalitatea comunistă - şi trecutul, diasporenii cu ştate mai vechi îmbătrâniţi prin exil, pe care îi descrie astfel:
Excelent articol !! nimic mai greu decat sa te privesti cu obiectivitate in oglinda,si sa spui cu glas tare ce vezi....!! Dar ca de obicei ,adevarul este ceva ....mai la mijloc....! Quote:
Articolul domnului Bichir putea foarte bine să aibă ca subiect orice simpozion pe orice temă,
si cu orce nationalitate asi adauga eu ,caci cu mici exceptii comportamentele se aseamana
Comments
Re: Adevărul care ne doare
Excelent articol !!
nimic mai greu decat sa te privesti cu obiectivitate in oglinda,si sa spui cu glas tare ce vezi....!!
Dar ca de obicei ,adevarul este ceva ....mai la mijloc....!
Quote:
si cu orce nationalitate asi adauga eu ,caci cu mici exceptii comportamentele se aseamana
[url=http://www.romania-israel.com][/url]