Oare aceasta este a şaptea viaţă? Oare e stadiul ultim al întregirii iubirii mele pentru acea jumătate pe care o caut neîncetat, pe care de fiecare dată o găsesc şi, totuşi, nu pot sa o am pentru mine?... Sau, sunt undeva, la mijlocul căutarii - pe cărarea întortocheată şi întunecată - a căutării absolutului, a căutării iubirii perfecte, a căutării jumătăţii de monadă.
Încerc să privesc în viaţa mea anterioară. O caut cu deznădeje în ochii oamenilor
Aminind românilor că drumul spre Europa este lung şi plin de hârtoape, chiar şi acum când totul pare rezolvat, este mai mult decât o necuviinţă, este o adevărată trădare. Şase români din zece - trăitori în România, bineînţeles, îţi vor arăta cu harta în mână, dacă este nevoie, că ei sunt deja în Europa. Ceilalţi patru nu îţi vor spune aceasta pentru că ei de obicei nu spun nimic, din principiu. Unii români au principii tari, ca de cremene. Tot atât de mintoase, desigur.
"Iar Geţii, cei ce se cred nemuritori... ei cred că nu mor şi că cel care dispare din lumea noastră se duce la zeul Zalmoxis..." (Herodot)
Folclorul nostru cred că este cea mai fidelă reprezentare a sufletului românesc, inclusiv lirismul său, atingând sublimul în balada Mioriţa. Ca orice literatură, folclorul este un întreg. La noi folclorul a fost principalul creator (comparat cu "creaţia cultă") până pe la începutul secolului al XIX-lea, treptat reducându-şi rolul creativ; a mai...
Cei ce au avut un mare rol în formarea Canonului Noului Testament au fost "ereticii", în primul rând Marcioniţii (din "şcoala" lui Marcion din Sinope; până spre sec. III d.Hr. ajunseseră să numere sute de mii de credincioşi. Numai faptul că împăratul Constantin a impus creştinismul "ortodox şi catolic" ca religie de stat a făcut ca mulţi dintre noi să nu fim Marcioniţi, Arieni sau Gnostici...). Aceştia respingeau în totalitate moştenirea iudaică, pornind de la afirmaţia că Iisus era Dumnezeu, fiul lui Dumnezeu - şi nicidecum om. Deci, nu era deloc important faptul că el se născuse, aşa cum afirmau ceilalţi creştini, din familia lui David. El era "uns" (mesia) prin puterea lui Dumnezeu, şi nu datorită profeţiilor. Din acest motiv, respingeau din start atât cărţile Vechiului Testament, cât şi cărţile autorilor evrei. Singura excepţie era Paul - ale cărui scrisori le acceptau în parte. De asemenea, acceptau Evanghelia după Luca (fără povestea nativităţii) şi partea a doua a Faptelor, cea în care se vorbea despre misiunea lui Pavel către gentili.
"În consecinţă, chiar dacă nemurirea poate fi modelată, manipulată, pregătită cu anticipaţie, ea nu va fi înfăptuită aşa cum a fost planificată." - Milan Kundera - "Nemurirea"
Mâinile îi seamănă cu paginile unei cărţi de anticariat, îngălbenite de vreme, uscăţive, fragile, aproape translucide. În timp ce stânga ţine strâns marginea genţii maro de vinilin, dreapta încearcă febrilă să scoată ceva de pe fund. "V-am adus savarine!", le zise, cu ochii sclipind, semilune. Iar braţul descrise un arc...
Până aici am urmărit prima carte din Torah, numită de noi „Facerea" („Creaţia"), numită de evrei „La început". Ei numesc o carte după primele cuvinte din ea. Aşa e şi în cazul celei de-a doua cărţi, pe care o începem aici. Ceea ce noi numim Exodul (sau Ieşirea), evreii numesc „Acestea sunt numele" (sau, în traducerea românească „Iată numele...") - pe scurt „Numele".
Note pe marginea unui[[wysiwyg_imageupload:73:]] studiu
Pe Argeş în jos Pe un mal frumos Negru Vodă trece Cu tovarăşi zece.... Merg cu toţi pe cale Să aleagă'n vale Loc de mânăstire Şi de pomenire...
Dacă din locuinţa strămoşilor Daci nu ne-a rămas nimica (avem doar câteva indicaţii pe Columna Traiană), dispărâd din cauza materialului peritor, adică lemn şi pământ, totuşi o găsim mereu pe plaiurile Româneşti, pentrucă veşnicia ei nu trebuie s'o căutăm în trăinicia materialului, ci în tradiţia continuată în timp şi spaţiu, ce-şi...
[[wysiwyg_imageupload:89:]]"Neamul românesc respiră prin sărbători", spunea Nicolae Iorga odată. Sărbătorim din nou, deci mai respirăm...
Se zice că nu aduce anul ce aduce ceasul, dar pentru ca ceasul să aducă, trebuie să munceşti ani de zile. Pentru ca să se ajungă la Decembrie 1918, unirea tuturor Românilor într-un singur stat, bietul Român a muncit şi-a murit, a sperat şi-a luptat aproape două milenii.
Nu ne vom ocupa prea mult de datele exacte şi chestiunile scrise în toate cărţile de istorie. Este destul, cred eu, să ne facem o imagine generală a epocii, în...
Încrucişarea pe care o face, azi, Bulevardul cu Calea Victoriei ne pare atât de firească, cadrilul maşinilor, tramvaielor şi pietonilor, sub supravegherea agenţilor de circulaţie şi luminile schimbătoare ale „stopului”, atât de zilnic, încât foarte cu greu ne putem închipui că a fost un timp când, pe locul unde azi îl taie Bulevardul, Podul Mogoşoaiei se cobora agale înspre Dâmboviţa, între un zid lung care împrejmuia, la stânga, curtea casei Grecianu şi între clădirile hanului Sărindar care, la dreapta mergea până la casele lui Colfescu, pe locul cărora şi-a ridicat Herdan Hotelul.
Comentarii