Din adâncul profund,
către cerul albastru,
lin barca peste talazuri sălta.
Chiar Domnul pe corăbii umbla!
Cuvânt dumnezeiesc El era.

Pânzele înălţate,
albastru de mare,
albastru de nori,
mireasmă de flori
şi ţipăt de paseri.

Arcadă,
cupola cerească
pe soare şi lună şezând,
Cuvânt lângă Cuvânt.

Lin din tăcere soarele răsărea,
cămaşă de mire purta,
iar luna cu fruntea feciorelnic plecată
cânta cum nu cântase vreodată.
Pădurea susura,
orchestră a tăcerii, ce lin aştepta
şi timpul, timpul trecea.
Din lumină şoapte şi chemări
visuri izbite de zorile zile,
lin izvor, cântător,
şi setea, setea, ca un dor sfâşietor.
Punţi, numai punţi,
turme de miei
şi lupii ce-i păzesc pe ei.
Turma de miei, turma de mioare
Ce lupi oare, ce lupi oare îi păzesc!?
Lupi de lumină
Cu boturi umede adulmecand

Sono giorni quando il Mio Cuore ricorda qualcosa,
l"amore di quando ero nata tempo fa.
Sono i giorni in cui i miei occhi con la Pioggia piangono,
e poi il pensiero, La parola, corre sopra le montagne e campagne,
perché insieme sono nate in quel giorno.
Sono giorni in cui brucio e splendo, sono il Sole che vi riscaldo
E il Fuoco del mondo sono proprio Io, perché sono creato da Dio.
Sono i giorni che vengono alla riva e le rocce faccio crollare,
sono il mare che colpisco, perché anche con lei mi sono incarnato

Ce tainică mişcare
într-o rază de soare
pe ape săltând.
Ce întâlnire sclipitoare,
ca într-o dragoste mare.
Ce şoaptă susură izvorul,
chemând la el raza şi dorul.
Ce veselie împărtăşită,
ce dragoste nedumirită,
şi ce mirare lucitoare,
lumina ce-i cade pe chip.

24 septembrie 2007

Uşa,

care trebuie deschisă,
unii mereu o închid,
vin alţii după ei şi deschid.

Uşa,

duce spre câmpia
care se termină în zare
cu muntele cel mare.

Uşa,

prin care zăpada năvăleşte
si lângă sobă odihneşte.

Uşa,

unii mereu o închid
vin alţii după ei şi deschid.

Uşa,

care dă spre mare,
vin pescăruşi, se rotesc,
povestesc
despre vânt, furtuni,
peştii răpiţi,
despre plasele de pescari,
pânzele întinse de marinari.

Uşa,