...iară tu, trup al meu, orb şi surd mergi până acolo până unde nu mai poţi oprindu-te istovit în faţa propriilor paşi
în sufletu-ţi brăzdat de crevase păsări dezaripate-şi găsesc adăpost viermele uitării roade la rădăcina pomului tău
ca un balaur în agonie timpul îşi trage cu sine trupul mort
”Dream, my flower, dream...”
„Îmi închipui că în eternitate armonia provine din tăcerea absolută."
(Panait Istrati)
dăinui-va clipa în care ascultam tăcerea sângelui tău pulsând sub clavicula stângă în suflet lumina-ţi vibrează ca-n Soare de multul frumosul din Lume şi tu o transformi în timp în ploi în iubire... dăinui-va clipa în care tu pe o stea eu în abis ascultam povestea tânărului cioplitor Alegenor*
dintotdeauna, spune Borges, trei coşmaruri m-au urmărit trei balauri îmi cotropesc fiinţa de câte ori învăluiţi de noaptea din câmpiile Argentinei ochii mei de orbete cad pradă morţii câte puţin
uneori, visez că mă cheamă Dedal şi sunt sclavul cumplitului Minos pun cărămidă peste cărămidă şi uit de unde-am pornit jocul
profeţie
visam
capul tău lipit de al meu
gândurile noastre amestecate
tremurau sufletul ca o harfă vibrând
efluvii de iubire
străbăteau cele două capete
alăturate ca-ntr-o fotografie la minut
îngălbenită pe margini
semn al trecerii timpului
peste chipurile mărturisitoare
că şi-au dat lumii obolul iubirii.
”şi inima de spadă străpunsă-ți va fi!”
(auzeam ca prin vis profeţia unei alte Marii)
cu dor de Mihai
care între timp, de la scrierea și până la publicarea poemului,
s-a spânzurat
ca un făt ghemuit
în coconul de gheață al neputinței
prin pulberea lumii alunecă
”omul- insulă”
doar spinul îi mai înțeapă ochiul surpat în afară
cerșetor și umil
la porțile zăvorâte ale luminii
așteptând să-i vină un semn
lunecă în derivă pe marea
ce-și urlă-n tumultu-i
pierdutele glasuri ale bătrânului olandez
o voce dinlăuntru îi strigă:
nu, să nu-torci capul
nici la stanga, nici la dreapta
„O bună morală ar trebui, de pildă, să ne îmbete,
să facă să curgă în viaţa interioară un vis generos .”
(Marcel Moreau)
soarele-n asfinţit e roşu
soarele-şi varsă mareea de roşu prin uriașul geam al sufrageriei
în colţul camerei, Gena stă cu privirea ţintă spre candelă
învăluită în lumina roşie
inertă precum Sfinxul
se roagă Gena dumnezeului ei
https://www.youtube.com/watch?v=1kTKa4jxHKI
sur-ren-der! sur-ren-der! sur-ren-der!
o mare tristețe durutul din piept îl apasă
și-o sete cumplită mă arde în vintre
sur-ren-der! sur-ren-der! sur-ren-der!
de jur împrejur
cerul, copacii dansau fantomatic
din lumea căzută
monoton indigo retina rănește
chicoteli înfundate, suspine , șoapte
mă – nvăluie rece în noapte
în nopți cu lună plină
când vulpea deșertului pleacă la vânat
în umbra focului, cu calm, dar cu asprime,
El Che le vorbea camarazilor săi:
"lucrul cel mai greu din lume,
spunea el, e să fii om."
îi plăcea să fie curat, îngrijit,
cu ranița ordonată
și avea mare grijă de cărțile
pe care le purta mereu cu el.
camarazii îl ascultau și învățau
toate câte îi îndemna:
și matematică,
și istorie,
și geografie,
Comentarii