Nu mai ştia de când căuta printre gunoaie...
La început îi fusese tare greu. Rămăsese, într-o primăvară, fără slujbă din cauza unei altercaţii cu şeful lui direct. Individul îi ordonase să facă un fals, iar el nu acceptase. Sub pretextul reducerii de personal, din cauza cheltuielilor prea mari, fu într-o zi dat afară. Nu primi nici-o explicaţie suplimentară şi nici măcar o minimă compensaţie.

vorbeau despre vechile şpalturi
armuri roase de ceţuri
manuscrise vechi
legate în aur
despre păsări cioplite prin tâmpla cerului
sau doar de umbra lor

până când
litere de zăpadă se revoltau
din mansardele igrasioase
decolorate umede cuvinte

cine mai aleargă spre nicăieri
cu viscerele sufletului
proiectate spre lună
simulând altceva
redundantă povară

era doar jocul
celor proscrişi
în turnuri firave de sticlă

DE CE N-AM FOST LA ALBA, IN CETATE

De ce n-am fost la Alba, în cetate
Când o nădejde-n tâmple se zbătuse,
Să vadă-n trup înfrigurări apuse
Şi lacrimi vechi în ochi avizi secate ?

Nu-mi sunt de-ajuns poveri în gând supuse
Cu-mpreunarea mâinilor de frate,
În iarna fastă ce-a sfărmat lăcate
Ningând cu maci pe năzuinţi nespuse.

Fără noroc, n-am vieţuit în veacul
Acelor zbateri ce-n străfunduri torc.
O întrebare îmi deşert din sacul

Mă biciuiesc secundele cu ură,
Se-nfig în carnea mea, să nu o-mpartă.
Le simt suflarea rece şi deşartă
În trupul meu, pe cuget, pe figură.

Secunde iuţi spre un deşert mă poartă.
Încerc să scap de-a spaimelor arsură,
Să-nlătur palma ce îmi stă pe gură,
Iar clipa grea să cadă-n cuget, moartă.

Izbit de haita orelor, setoasă,
În gândul meu firav aripi anin
Şi lupt să prind a timpului grimasă.

Dar e doar rest dintr-un grotesc festin.
Cu pofta mea, mereu nesăţioasă,
Mă lupt să-nving într-un amurg deplin.