Poezii

premoniţie

"Fă muzică, Socrate, muzică!"

(Phaidon- Platon)

scria  un nou roman...

-ultima şi cea mai adevărată poveste, gândise el-

o umbră ca o adiere s-a rotit  pe deasupra manuscrisului

şoptindu-i că nu va apuca să-l termine

 a tresărit, a privit în jur puţin descumpănit...

Nimeni!

 

...la început îi luase inima

ca semn al recunoaşterii  dobândită în faţa Lui

apoi un ochi

spunându-i că aşa  îi va fi mult mai aproape

acum îi lua şi Speranţa

Cenaclu Literar: 

mâinile tale

ca doi pescăruşi albi

mâinile-ţi odihnesc pe piept

 aburul vieţii se înalţă către cerul sticlos de rece

lăsându-mă-n urmă cu toată durerea mea.

le fixez cu privirea...

 un  penel nevăzut 

întinde lin  urma de ocru

pe pânza însorită a zilei de martie

 în tăcere aştept  verdele mângâierii să adie

pe obrazul asprit de lacrimi

ziduri albe de lumină se  înalţă

în jurul tău

aerul rănit se îmbracă într-o mantie roşie

-acel roşu aprins  ca o minge de foc

Cenaclu Literar: 

metamorfoză / metamorfosi

 

pentru a câta oară moare omul din mine?

umbra paşilor mei

se pierde-n văzduhul cernit

cuvintele

mi se prefac în melci târâtori

 ce lasă în urmă o umbră de bale

 

mă opresc şi ascult-

de pe culmea colinei

văd marea tăcută oftând cu valuri triste

sub tălpile-mi aspre

iarba foşneşte uscată

amintind ucisa pădure de pini

şi dintr-o altă lume

doruri halucinante mă cuprind

-mă visez copac

din tălpi rădăcini răsucesc

neîmblânzite

puternice

Cenaclu Literar: 

profeție

 

 

visam

capul tău lipit de al meu

gândurile noastre amestecate

tremurau sufletul ca o harfă vibrând

efluvii de iubire

străbăteau cele două capete alăturate

alăturate ca-ntr-o fotografie la minut îngălbenită pe margini

semn al trecerii timpului peste chipurile

mărturisitoare

că şi-au dat lumii obolul iubirii

 

”şi inima-ţi de spadă străpunsă va fi!”


Cenaclu Literar: 

nimic

“I am nothing.
I'll never be anything.”

 

nu-mi luaţi  în serios această persiflare a vieţii

nu-mi aparţine

am împrumutat-o şi eu de la marele Pessoa

 cum ai împrumuta o pereche de mănuşi

prea strâmte...

care

-ascund un uşor tremur al mâinilor îngheţate-

o glumă luată în serios

te pune la colţ

 devii un obiect inutil

asemeni acelor mănuşi

prea strâmte...

care

-ascund un uşor tremur al mâinilor îngheţate-

Cenaclu Literar: 

"dead point"

 

 

în noaptea ieșită din timp

pasărea ciudată

aștepta pe plaja pustie

valul izbăvitor al mareei

în răstimpuri

 vântul aduna şoaptele risipite

le purta

dincolo de geamandură

spre largul învolburat al mării

amestecându-le cu glasurile din adâncuri

într-un palid ecou

le pierdea printre stânci

lăsând în urmă doar aerul rece al serii

la orizont

se înălţau coloanele unui templu

despărţind zecile de oglinzi

ce împrăştiau lumina în jocuri ciudate.

Cenaclu Literar: 

spectacol de umbre...

 

 

 pregătirile pentru „spectacol” începuseră spre seară

în pâcla dimineţii lui martie, pe la patru şi jumătate, s-a terminat...

ehei, zeu al meu stăpânitor,

câte n-am făcut eu să-ţi frâng cerbicia

cu care toată viaţa m-ai înfruntat!

zadarnic!

ţine minte, toate ţi le-am iertat

însă ultima noastră bătălie, n-o să ţi-o iert!

nu pentru că m-ai înfrânt

nici măcar pentru această tristă deportare într-o lume

în care eu nu mai exist.

Cenaclu Literar: 

arhei

„Archeus este singura realitate pe lume, toate celalalte sunt fleacuri – Archeus este tot… "

(Mihai Eminescu)

  

pe drumul de oase al păsărilor nopţii

în bătaia brizanţilor silenţioşi ce vin dinspre mare

am adăstat  pe faleza pustie cu ţărmul albit de săratele valuri

ca doi albatroşi loviţi de furtună cu aripi frânte de apa-ngheţată

timpul murise. între noi coborâse

o lume de umbre apăsând blând pe pleoape

Cenaclu Literar: 

umbre / Le ombre

 

 această singurătate mai grea decât moartea

îmi macină pleoapa

noapte de noapte

în grădina tăcerii lucrurile şi-au pierdut sensul

cântecul păsării Feng–huang sună fals,

doare pe dinăuntru

valul de sânge negru care-mi inundă privirea

mă orbeşte

 şi mă aruncă peste marginile timpului

foşnetul tăcerii reverberează în jur

lipind de şira spinării o frică nedefinită

încercând o ultimă piruetă

zadarnic îmi spun:

“viaţa e altceva, viaţa e-n altă parte”

 

Cenaclu Literar: 

deşertăciune


 

 

ne-am adaptat lumii deşertului

traversându-l zilnic cu privirile-nceţoşate de praful înecăcios

ridicat în văzduh de copitele bietelor mârţoage

pe care ne-am dezobişnuit să le mai călărim

plesnind de atâta poftă de viaţă.

sperietori sfâşiate de vânturi fluturăm zdrenţele în mijlocul câmpului

arlechini obosiţi cu beţele acelea în loc de mâini

ridicate ameninţător către impasibila viaţă

ce trece pe lângă noi dându-ne cu tifla.

Cenaclu Literar: 

Pages

Subscribe to RSS - Poezii