Am pus cândva zăbrele la ferestre,
Păzind lumina ce-o primeam sfărmată
Pe corzi de harfă. Ziua-ndurerată
Reîntrupa întinderile-agreste.

Pânda sublimă n-a ajuns vreodată
Să-ndepărteze răvăşiri funeste,
Chiar de-am păstrat în gându-mi o poveste
Cu aripa candorii de-altădată.

A mai rămas în mine doar povaţa
De-a îmblânzi un nestatornic gând,
Smulgând de la ferestre dimineaţa

Pe gratiile-mi triste fumegând.
În sunet de cascadă să-mi duc viaţa
De dincolo de timpul cel flâmând.

7 mai 2004

Cele mai multe vederi din Vancouver prezintă zgîrie-norii din Downtown (Centru), cu părţi din Burrard Inlet (“fiord”) şi Parcul Stanley în fundal – uneori şi cu o panoramă spre North Vancouver şi lanţul muntos din spatele lui, de obicei acoperit cu zăpadă pînă târziu în vară. Totuşi, nu Downtown este cea mai frumoasă zonă a Metropolei. Vancouveriţii o ştiu, curînd află acest lucru şi turiştii.

Statuie cu faţa la Est

dragă mamă,
tu ştii că te privesc
de fiecare dată când soarele răsare
pui streaşină palma la ochi peste hotare
aştepţi un semn şi soarele apune iară şi dispare

la mine-n această cămară
vorbesc pe-o altă limbă cu pereţii
aceştia-mi sunt profeţii
care-mi vestesc că astă-seară
va curge sânge-n călimară
şi eu pe mine mă voi spovedi:

est-ce que c"est la fin du monde aujourd"hui?