Texte din Cenaclul Literar

VÂNĂTOARE DE IUBIRE

Vă voi povesti o întâmplare ce a avut loc demult...
Este aşa de veche... Mai veche decât civilizaţia (oare ce altceva înseamnă civilizaţia decât estomparea sentimentelor, reîntoarcerea paradoxală la primitivism), la fel de veche ca şi primul om...
A fost odată un vânător... Trăia liber prin pădurile lui, lipsit de constrângeri, fără un ţel precis, fără un scop anume... Singura lui dorinţă era de a-şi asigura traiul zilnic şi de a putea astfel apuca ziua de mâine.
De ce?
Pentru ca a doua zi să vâneze iar, pentru a apuca a treia zi şi tot aşa până va trece dincolo.

Cenaclu Literar: 

Despre singura femeie...

 

As putea să vă spun că o cunosc
că am vazut-o prin geamul şters de ploaie[[wysiwyg_imageupload:298:height=246,width=329]]
chipul pierdut în aşteptări
gura închisă peste mirări

aş putea să vă spun că o cunosc
după culoarea şalului
cum duce mâna la ochi
să se uite în soare
după cum părăseşte odaia
şi intră în visele rânduite frumos la fereastră
un pom lângă umărul gol
în care fructele se îngrămădesc
să se coacă

după sprâncenele suspendate

 

 

 

Cenaclu Literar: 

hipnoza

Ridic
perdeaua prăfuită a unui vis.

Un val de frig şi umezeală
imbrăţisează
făptura-mi vlăguită.

Nori de furtună mârâie
sub geana nopţii.

*Dar marea ?*

O !...Marea se zbuciumă, cu furie loveşte
scutul
stabilopozilor-soldati de piatră,
meniţi
sa apere uscatul.

*şi ce mai vezi ?*

La mal o biată luntre, bălăngănindu-se-ntre
unde.
"Luntraş cu mâini zbârcite de-arşiţa durerii,
dezbracă-mă, te rog,
de iarna asta,
şi dă-mi vigoarea ascunsă-n bobul vineţiu
al tinereţii ! "

Cenaclu Literar: