boabe de gheaţă la streşini şi-n gând-
luna
rasfiră salba.
*
hornul impleteşte din aro...

Mă vei ierta… de uitare
icoană fără de preţ
la care n-am ştiut
obosit de căutare –
cum să-mi înalţ privirea
împovărată de iubire
şi cum să şterg lacrima curată
ce aştepta cuminte
o rază… şi nu promisiuni măsluite?
o!
dar tu să-ţi aminteşti…

în clipe de răgaz
am îngenuncheat
şi sufletul mi-a sângerat
sub lama
gândului acuzator…

trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine
şi mă gândesc la ţăranul ce-şi ia coasa
şi taie capetele plecate
ale spicelor de grâu
fără să-i pese că şi oamenii
au capetele plecate în faţa morţii

moartea cuiva este foamea altcuiva

trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine
şi simt cum este să-ţi chiorăie maţele
de dragostea celuilalt
ce trece ca un bolovan de cocă
prin stomac

trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine
şi mă gândesc la sânii iubitei
ca două pâini rumene
înmuiate în lapte

Ninsese o zi întreagă, cu fulgi pufoşi, ca de poveste, după care năvălise gerul şi zăpada îngheţase.

Dacă întorcea puţin capul înapoi şi căuta locurile prin care paşii lui de copil umblaseră, gara era, fără îndoială, plin...