când voi pleca

vântul va plânge

[[wysiwyg_imageupload:297:height=259,width=463]]

îmbrăţişându-mi picioarele

sălciile se vor împleti

în volbura apelor

şi se vor împodobi

cu luciul peştilor

cozi bifurcate şi solzi albaştri,

din cer păsări se vor arunca

în prăpăstii

neştiutoare

şi totuşi mânate de dor.

 

melancolii se vor răsuci

pe stradă, unde lumina înţelege

ascunzişurile nopţilor

în care gutuiul se apleacă

de fructe

In piept tăcerea
mă-nfăşoară
cu serpentine albe
de mumii.

Dulăi mi-adulmecă
oftatul,
obloane grele zornăie la geamuri
şi-n urma mea,
uşi tenebroare
se inchid.

Grădina mea de piatră
mai pastrează
in solzi de gheată
verdele unei iubiri
din vară.

Ea imi intinde
grijulie
un linţoliu de frunze
moarte,
şi-mi murmură
cu glas dogit...
un maslu.

ne pas nier la mort des grands arbres

pensons-nous au-delà de nuages

aux contours confus de leur lunaison 

imperceptiblement

nos vocables jaillirent

en accueillant l'espérance

de la dernière résurrection des feuilles

c’est une séparation consentie

viaţa este zero, la puterea doi
şi rămâne zero, nuli suntem ş...