Uşa,

care trebuie deschisă,
unii mereu o închid,
vin alţii după ei şi deschid.

Uşa,

duce spre câmpia
care se termină în zare
cu muntele cel mare.

Uşa,

prin care zăpada năvăleşte
si lângă sobă odihneşte.

Uşa,

unii mereu o închid
vin alţii după ei şi deschid.

Uşa,

care dă spre mare,
vin pescăruşi, se rotesc,
povestesc
despre vânt, furtuni,
peştii răpiţi,
despre plasele de pescari,
pânzele întinse de marinari.

Uşa,

Cerul s-a imbrăcat
in frunze,şubrezite,
găsite-n sarcofage de
argint.
Tânguiri ale plopilor
desfrunziţi,
care cerşesc
iubirea
din poartă-n poartă,
se aud in abis.
Fantome triste
ale defunctei
veri,
acoperă durerea cu
săruturi.

Se pare că
fulgerul industrial căzuse neghiob
în mijlocul pieţei
fibrele porţilor oarbe arzândă
îşi ascundeau ochii sub gratii
tarabele zgomotoase
se-nghesuiau galben roşu
mirosind a resturi de toamnă
trecută de genunchi
şi precupeţele, vai, locuind
pe pungile murdare de reclame
plângeau
fumul lingea pietre după ce obosit
fusese martorul tuturor
copacilor morţi în picioare
fetiţele înveşmântate-n funingine
îşi căutau şosetele albe
cu care să se facă nevăzute
în ciuda sângelui bolborosind

mi-a crescut poezia
precum părul în nas
la bătrâneţe
şi doar
toate lucrurile interesante mi s-au întâmplat să crească
foarte devreme
de exemplu sânii
vedeţi poezia asta o să devină foarte interesantă
de la a doua strofă
care deja cred că a început
aşa că mai lungim si-ii-la-aa-be-ee-le
până mi se vascularizează şi
penisul poetic
cu care cacofonic vorbind voi întoarce brazda mănoasă
a patriei
la vremea secerişului treiera-voi
mi se pare mie sau am trecut la stofa a treia
fiorul e mai puternic