În acea zi, dimineaţa începu mai devreme pentru Ion. De obicei, se trezea odată cu primele raze ale soarelui, dar atunci, gândurile ce-l frământaseră toată noaptea îl aruncaseră, parcă prea devreme, din pat. Se îndreptă alene, târâindu-şi paşii, către bucătărie. Luă o cană mare de cafea şi vărsă în ea două linguriţe de Ness, adăugând o pastilă de zaharină. Nu avea probleme cu diabetul, dar, acum, la 65 de ani, începuse să se cam teamă. Nu fusese niciodată bolnav mai serios, dar când auzea de unul şi de altul cum s-au dus devenea brusc neliniştit.
Păsărică, păsărea, Unde mi-ai dus dragostea? Ţi-am lăsat-o s-o păzeşti Ş-acum tu mi-o arvuneşti Pe un pumn de cucuruzi Să-ţi hrăneşti puii tăi cruzi Ce-or lua, când vor fi mari, Dragostea de la hoinari.
Păsărică, păsărea, Unde mi-ai dus dragostea?
Păsărică, păsărea, Milă ai de soarta-mi grea Şi la timpul de poveşti Să îmi spui pe cin" iubeşti. De ce oare mă acuzi Că mi-s ochişorii uzi? Dă-mi noroc de la coşari Şi cântec de lăutari.
O şoaptă divină întrecând atotcuprinderea Acolo unde tainic rugăciunea prinde contur, La ceasul unde viaţa de taină erupe Serafic, acolo e totul mai pur.
Clopotele acolo dau glas îngeresc În liniştea singurătăţii mântuitoare, Gândul curat iradiind dumnezeiesc Dinspre înalt, către noi, fiecare.
Decor: O uşă din lemn vopsită verde, cu uşori de aceeaşi culoare, pusă perpendicular pe rampă, în mijlocul scenei. Jumătatea stângă a scenei e mai slab luminată. În ea este un taburet de lemn cu pernă, fără spătar )scaun "grecesc"). Pe perete se vede, neclar, o frescă.
Comentarii