îţi voi zice în cât mai puţine păsări posibil cât de negru e cerul spre care privesc îţi voi zice cum îmi trece-amintirea prin faţă ca o pisică neagră şi scuip şi fac trei paşi înapoi îţi voi zice cum se deposedează iubirea de arme şi cum veşnicia este doar o afacere cu fântâni în care se spală banii murdari îţi voi zice cum a intrat un fir de nisip în ochii timpului şi cum a lăcrimat pe ascuns îţi voi zice cum cei mai buni prieteni vin în vizită cel mai puţin îţi voi zice cum prin subteranele minţii
Poemele mari se scriu în vremea totală când drumurile de secetă îmbătrânesc şi cer o nouă existenţă pentru mişcătoarele porţi ale amiezii. Şi dacă s-ar aprinde luminile lumii peste praguri în amintirea vieţii ar veni călătorii ursiţi sa-şi joace poverile fără umbră la ruleta aşteptărilor, şi s-ar deschide o fereastră ca adăpost între cumpeni pentru viitorii paznici de păcate. Poemele mari se scriu în toate glasurile cu taine pedestre în nopţi mult prea lungi şi diforme
aceeaşi sâmbătă însorită porumbul cu plete cărunte răsfirate de sufletul tumultuos al sfântului Laurenţiu lunecau pe asfaltul şoselei umbre dreptunghiulare semănau cu Dacii 1300 sau dacii luptând cu legiunile romane mirosul de bălegar îmi aducea aminte de-acasă de viaţa la ţară
papura se unduia valuri valuri îmi imaginam cum mulinez de la mii de kilometri crapul cu ale sale mustăţi întinse peste mări şi oceane Dunărea mă mângâia cu braţele prinse de umerii Polului Nord
Vad o aura intunecata la mijloc de seara in unghiul cunoscut numai de mine. Am cazut in capcana dintre ani. Viata-mi este mai scurta decat pare, reversul se abate de la aceasta tema imi refuza timpului o secunda. Nimeni nu ma asteapta-n fata crucii nu am decat o usa deschisa pe jumatate, i-am pierdut cheia alaltaieri cand nu stiam nimic despre tine moarte fara numar la pantofi.
Perna mea Are urechile mari, revărsate pe umeri Genele coboară spre tâmple Ca două picături de parfum Ieri era albă Azi e pătată cu ceară şi scrum
Perna mea E speriată de-un singur coşmar C-o să ajungă într-o zi Pe un pat de spital De-aceea o las moştenire oricui De sus pare altfel, sfătoasă şi blândă Ca o raţă cu pui
Iertare îţi cer (de-ai ajuns şi-ai citit) Că azi m-ai strigat şi nu M-am trezit.
Abia săltând peste valuri, purtând în cale pocaluri cu vin şi smaralde, bogăţii aducând, corabia vine adusă de vânt. Vin copiii cântând, între mal şi vapoare, ei strigă aceiaşi chemare: Veniţi, avem peşte, Domnul iarăşi ne hrăneşte, avem peşte, avem peşte! Copii plesnind din palme se adună la mal, chiote se ridică când saltă un val. Vin fetele sfioase din sat şi lasă urme de aur în nisipul uscat. Femeile privesc lung către zare ascultă în zarvă apropiata chemare. Avem peşte, avem peşte,
De mult timp, Profesorul nu mai găsea nicio satisfacţie în munca sa. Terminase facultatea acum 40 de ani şi îi trecuseră prin faţă zeci de mii de studenţi. De câţiva ani, însă, generaţiile deveneau, parcă mult mai absente, mai dezinteresate. Preda un curs de istoria matematicii. La început, pusese accent mai mult pe realizările marilor savanţi, pe influenţa acestora asupra dezvoltării umanităţii, în general. În timp, observând cum auditoriul scade sub pragul critic al unei culturi decente, îşi deplasase discursul spre aspecte inedite din viaţa acestora.
Comentarii