Prima şi ultima experienţă legată de beţie o am de la cinci ani. Eram o fetiţă slăbuţă şi sufeream de gelozie, ori de câte ori vedeam la cineva cercei. Îi înşiram în minte când închideam ochii, erau aurii sau argintii, lungi, cu pietre albastre sau roşii, lucrate în multe faţete în care se răsfrângea lumina zilei. Erau cercei fermecaţi, care, imediat ce-i puneai la ureche, te transformau în zână. Nu mai erai tu! Puteai să râzi altfel. Cuvintele erau mai rotunde şi tot ce atingeai începea să strălucească.

Ultimul vers m-s părăsit în deşert
risipit printre cactuşi.
Atâţia ani obosiţi parcă
- o întreagă adunare, o nuntă -.
Toate iubirile au un miez depărtat
o sămânţă din coajă de perlă.
Se face noapte!
Sunt sora care nu vrea să uite
de rude,
care fuge după anotimpuri
cu plasa de fluturi,
care aşteaptă pe cineva
să deseneze în jur un cerc
din care să nu iasă până la Înviere.

sonată pentru oboi şi pian-
ca o pasăre trec prin al vieţii cearcăn.
cineva-o remuşcare,poate
aleargă după a mea umbră... o cloşcă flămândă ciuguleşte clipele de pe cadran.
mai repede, mai repede!
s-ar putea la trecere, să mă ajungă!
imaginile unor triviale tablouri rămân în urmă...
fum de ţigară,
profiluri fugare,
zbatere...amintiri, mixaj de rugăciuni ale ţărânii.

violonista intoarce pagina...

*

treceri:
coaja tăcerii acoperă innămolite drumuri
culorile iertării curg cu şoapte de îngeri,

Domnule redactor şef,
Îmi permit să vă atrag atenţia că articolul "Vama veche-n obiceiuri", semnat de colaboratoarea d-voastră Tudoriţa Anghelache, păcătuieşte grav în câteva aspecte. Prin aceasta aduce prejudicii atât revistei, cât şi întregii comunităţi româneşti locale şi, nu în ultimul rând, patriei noastre dragi pe care am lăsat-o în urmă, dar nu am uitat-o!

Cu respect
un cititor