Printr-o sită de mătase
Norii-şi varsă fina ploaie,
Ce-ţi pătrunde până-n oase
Astenia te înmoaie.

Păsărele zgribulite
Stau pe ramurile goale,
Cu penaje umezite
Se burzuluiesc în foale.

Solul saturat de apă
Nu mai poate să înghită,
Iar rădaşca se adapă
În căsuţ-adânc scobită.

În pămînt seminţe grase
Speriate-ncep înotul,
Cu codiţele noi scoase
Ţin direcţia cu lotul.

Poet trist şi melancolic
Ploaia-n geam o urmăreşte,
Cântă dintr-un vers bucolic
Când o rimă-şi potriveşte.

Eram o jucărie ruginită
pierdută într-un secol fără cuget,
mă întorcea cu cheia o ursită
copilăroasă, proastă şi smintită,
eu ţopăiam, ca boul, după muget

Ispite adumbrite-n molitvelnic
îmi arvuneau parşive penitenţa
înscrisă strâmb în slove de pomelnic
răstălmăcită-n graiul nevremelnic
în care gângăvea afon potenţa

Prima zi a soarelui:
facerea lumii si nasterea mea.
Vantul imi patrunde in suflet; un glas:
- Fiulei, ai timp pentru mama?
- Nu, n-am timp pentru mama.
Trestiile s-au uscat sub fulger,
fulgerele cresc in lumina,
lumina creste in soare,
eu cresc, cresc...
- Fiule, ai timp pentru mama?
- Nu, n-am timp pentru mama.
Ploua din pamant, pomul urca,
trestiile au luat foc,
eu cresc, cresc...
- Fiule, ai timp pentru mama?
- Nu, n-am timp pentru mama.
Un lup urla, pomul se frange,

sincer, fără ferestre (din ciclul antimythologica)

insomniac, mă închid deschis spre mine

noaptea deşertul rămâne sincer doar cerul se face negru

fără grabă am să mă joc de-a băutorul de cafea

nimic nu mă convinge, melcii au pornit deja spre zori;

alunec spre mine, călcâiul mi l-am lăsat acasă

arcurile voastre trimit fără noimă săgeţi fără oprire

nepăsător nu vă văd, cafeaua mea e uscată, aşa îmi place

drumul mi-l aleg la întâmplare el rămâne sincer şi îi pun semn

"pe-aici a trecut casa mea, fără ferestre"