Texte din Cenaclul Literar

GLOSSĂ

Azi mă opresc din drum, şi mă întorc,
copil prea obosit de anotimpuri,
pe care jucăriile-l gonesc ,
şi fruntea îl arde de gânduri.

Bătând cu pasul obosit deşerturi ,
de toamne care ard mocnit,
sperând neîntâlnitul capăt ,
de vis prea alb şi împlinit,
rătăcitoare printre porţi străine,
şi printre sute de oglinzi ce mint,
mă sfâşie pumnalul toamnei
de ursitoare azi tocmit.

Cenaclu Literar: 

Numai eu....

Vad o aura intunecata
la mijloc de seara
in unghiul cunoscut
numai de mine.
Am cazut in capcana
dintre ani.
Viata-mi este mai scurta decat pare,
reversul se abate de la aceasta tema
imi refuza timpului
o secunda.
Nimeni nu ma asteapta-n fata crucii
nu am decat o usa deschisa
pe jumatate,
i-am pierdut cheia
alaltaieri cand nu stiam nimic
despre tine
moarte fara numar la pantofi.

Cenaclu Literar: 

Leapădă povara rătăcirii

Cine oare...
Un zid al tăcerii -
a ridicat între noi?
Cu ochii minţii
încerc să-ţi caut sufletul...
Dar... nicăieri nu-l găsesc!
Rătăcind în largul lumii,
Pe-ntunecate cărări -
Înstrăinat e... de tot şi de toate.

De ce te-ai lepădat -
De credinţa-n cântul de slavă,
Şi-n neţărmurita iubire,
Pe care amândoi am jurat!

Aşteptarea-mi ţese nelinişti.
Şi ca un văl de mătase,
Se-aştern peste ochi-mi îndureraţi...
Ce caută deznădăjduiţi... o rază!

Cenaclu Literar: 

Sonet

îneacă-mă-n sărutul ce ucide,
Acoperindu-mi ochii cu fiinţa.
Deschide porţi să bântuie dorinţa
Pe-nvolburate pajişti cu silfide.

în pat să-ţi lepezi caldă cuviinţa
Şi sânii dornici de-ncleştări avide
Să îi frământ cu palma ce decide
Cât de fierbinte-i carnea şi putinţa.

Desfă cuibarul tainic să pătrundă
Un aprig lup ţinut prea des închis,
Până va da-n adâncuri de o undă

Ce ne azvârle clipa în abis.
O istovire dulce ne inundă
Şi aţipim la umbra unui vis.

18 ianuarie 2005

Cenaclu Literar: 

PARANOICUL

- Bine v-am găsit domnilor, spuse Directorul aşezându-se pe fotoliul împins cu grijă de Adjunct.
- De-abia aşteptăm să auzim noutăţile, domnule!
- Sunt multe şi foarte importante, incită el auditoriul cu o voce gravă de parcă toată soarta omenirii ar fi stat pe umerii săi.
Toată întreprinderea aştepta cu sufletul la gură reîntoarcerea Directorului de la şedinţa importantă ce avusese loc la Minister. Plecase cu două zile în urmă, destul de precipitat şi nu avusese timp decât să-şi anunţe secretara pentru a contramanda toate întâlnirile.

Cenaclu Literar: 

pianul

Molecule de jazz
circulă libre prin venele
mâinilor mele.
Ele improvizeaza
refrenul allegro moderato,
al primaverii.

Din urmă-n,
cheia fa
vin degetele tale.
Sufletul tau in ceata noptii
ma cauta.
Aleargă in arpegii desfăcute
pe
linia continuă a bulevardului
cu trotuare negre.
Claxoane necruţătoare te muşcă.
Lumina farurilor iti
sfasie hainele.
Intr-un tarziu,
ochii tai m-au prins in navod:
ghemuită,
speriată-
intr-un colţ de partitură
sub cheia sol.

Cenaclu Literar: 

păcatul meu cel mare

păcatul meu cel mare
este de a fi fost scrisă
lângă tine
căutându-ţi
peste veac
imaculata mireasmă a mâinilor
mimând aceleaşi gesturi
indescifrabile
arabescuri
de pe Planeta Viselor cuminţi
printre pisici şi orătănii
nemuritoare
împletind
basme
la nesfârşit
în dimineţile noastre
secrete
precum albastrul
geamăn din priviri...

păcatul meu cel mare
este
c-adorm
şi-acum
sub icoana ta

iar lângă uşa
plânsă,
stă
mama mea

Cenaclu Literar: 

De ce n-am fost la Alba în cetate


DE CE N-AM FOST LA ALBA, IN CETATE

De ce n-am fost la Alba, în cetate
Când o nădejde-n tâmple se zbătuse,
Să vadă-n trup înfrigurări apuse
Şi lacrimi vechi în ochi avizi secate ?

Nu-mi sunt de-ajuns poveri în gând supuse
Cu-mpreunarea mâinilor de frate,
În iarna fastă ce-a sfărmat lăcate
Ningând cu maci pe năzuinţi nespuse.

Fără noroc, n-am vieţuit în veacul
Acelor zbateri ce-n străfunduri torc.
O întrebare îmi deşert din sacul

Cenaclu Literar: 

La distanţă

O palmă sub mersul lumii
am să întind
să nu orbesc în ziua scoicilor albe,
ca o parabolă - un zid,
prăbuşit în articulaţia numerelor.
O pasăre am să închid
să plutesc, şi de sus
să pun pietrelor nume frumoase
că ne poartă chipurile
înrămate în somnul călăuzei,
un glas am să aştept
la poarta a două chemări
să-i întrerup durerea
la distanţă de un poem
care n-a fost niciodată fluier.

Cenaclu Literar: