Deschide ochii larg, corăbii se scufundă Cu pânzele umbrite de ultima secundă Ce trece ca un nor gonit de o furtună De-l legăna în braţe cu fulger şi răsună.
Deschide ochii larg, e linişte pe mare, Doar valuri rătăcite se zbat cu disperare, Să nu le-nghită calmul umilei consternări Când ochii mei albaştri sunt ale tale zări.
Deschide ochii larg, privirea să-ţi ajungă La zări de veşnicie, nu este cale lungă Şi roagă-te la cer să plouă cu memorii Pe care le transpun în versuri autorii.
Eu vorbesc prin petale. Cand sunt intrebata \"Ce nume ai?\", raspund cu petale. Cand el intreaba: \"Ma iubesti?\", declaratia mea de iubire e o-nlantuire de petale. Catifelate-moi-rotunÂde-ovale-rosii-albe-Âaurii... petale. Acesta e modul meu de comunicare. Nu e frumos? Sunetele inimii mele s-au slefuit indelung incat s-au transformat in petale. Gandurile mele oricat de navalnice si zguduitoare ar fi, se exprima tot prin petale... Nu e oare minunat? Ceilalti ma cunosc si cu mine se simt in siguranta. Se simt iubiti datorita comunicarii mele prin petale.
prima mea naştere a fost cu voia mea urlam acestei lumi care urma să mă înveţe să sufăr că limba mea are două tăişuri şi-am dat de ştire duşmancei mele de moarte şi primul meu urlet a fost cel mai cumplit cât toată tăcerea pe care urma să o urlu la a doua mea naştere când urletul meu amuţit de atâta urlet m-a învăţat să urlu în mine din toate celulele mele să izbucnească un urlet tăcut m-am născut poet fără voia mea se întrebau toţi de unde ştiu atâtea lucruri de unde le scot de parcă aş fi un inventator
Cuvântul,,Crăciun"este înrudit cu termenul latin,,creaţio"din limba latină cultă.În acest fel a înţeles poporul român ,,crăciunul", ca o creaţie pentru că Naşterea Mântuitorului este unică şi nouă prin ea însăşi.Coboară Dumnezeu în lume pentru a rezidi lumea. Aceasta este Taina Crăciunului,începutul unei noi creaţii prin Adam cel nou. Pruncul, mititel, înfăşat în scutec de bumbăcel"vine din nou la cumpăna dintre ani apropiindu-ne de raiul ceresc.
Cu gleznele frânte de-nlăcrimare stelară, îmblânzitoare de hăitaşi, Pradă, întoarcere transparentă urmând vânătorul. Acoperă-mi ochii Tată Ceresc, sângerează Lumina în Pietre... Sunt Roua Drumului rănită de umblet, mereu, mereu căutând. Dar cine ştie Puntea unde Îngerii înnoptează şi câtă Lumină odihneşte-n Cuvânt!?
Comentarii