Singurătate care mă sapi în unghii

şi doare rădăcina până se lasă întunericul

ameţitor ar veni somnul dacă singurătatea[[wysiwyg_imageupload:300:height=379,width=332]]

nu mi-ar fi străpuns ochii

 

nu mai am nimic de văzut

vremea s-a lăsat de la mine

alţii cred că o pot înlănţui

sau că nu este povestea lor

până nu se mai pot întoarce

Nu, singuri nu suntem,
Dincolo, zarea, cumpăna
Aceleiaşi lumi.
Nevăzut, dar în preajmă
Stă pururi Cel care ,
Purtător de speranţe
...

Ultimul vers m-s părăsit în deşert
risipit printre cactuşi.
Atâţia ani obosiţi parcă
- o întreagă adunare, o nuntă -.
Toate iubirile au un miez depărtat
o sămânţă din coajă de perlă.
Se face noapte!
Sunt sora care nu vrea să uite
de rude,
care fuge după anotimpuri
cu plasa de fluturi,
care aşteaptă pe cineva
să deseneze în jur un cerc
din care să nu iasă până la Înviere.

Deschide ochii larg

Deschide ochii larg, corăbii se scufundă
Cu pânzele umbrite de ultima secundă
Ce trece ca un nor gonit de o furtună
De-l legăna în braţe cu fulger şi răsună.

Deschide ochii larg, e linişte pe mare,
Doar valuri rătăcite se zbat cu disperare,
Să nu le-nghită calmul umilei consternări
Când ochii mei albaştri sunt ale tale zări.

Deschide ochii larg, privirea să-ţi ajungă
La zări de veşnicie, nu este cale lungă
Şi roagă-te la cer să plouă cu memorii
Pe care le transpun în versuri autorii.