şi-mi număra ultimele gânduri
lipite amarnic pe-o jumătate din trup
cealaltă parte zăcea sub munte
şi muntele înalt uitam să-l mai duc

plânsul stins prin orbite săpa
doar partea stângă rămasă-n adâncuri
El, fără chip, eu, fără suflet,
m-ar mai vedea?

şi-mi asculta foşnetul stins
al aripii din vreme-ascuţite
adânc înfipte în carnea-mi vie
prin coaste prea largi despletite

neîngăduită visam
muntele închegat ca o lespede oarbă
din care anevoie plecam

ah, viaţă, oamenii sunt tot mai departe de mine
şi mă ridic zi de zi pe un piedestal de cuvinte
privind mai de sus, tot mai de sus
ceea ce-am fost şi nu voi mai fi

dorinţele mele se îndeplinesc
cu preţul pe care nu l-am ştiut
şi numai menirea de a duce la capăt ofranda
propriului suflet
mă lasă să respir
şi numele meu, da, numele meu
nu-l mai pot ţine-n frâu
mi-a luat-o lacom înainte
cucerind redute, înalte redute

Plouă tâmpit plouă plouă tâmpit[[wysiwyg_imageupload:299:height=408,width=342]]

de s-a ascuns iubitul în poem

iubit-ul începe şi se termină aleator

mă uit vindicativ

promit să nu se mai întâmple

mă lepăd de toate pornirile

ca pasările migratoare spre ţările calde

şi câte şi mai câte...

după care dorm

şi dimineaţa vine altfel.

Să învăţăm să piratăm iubirea

să învăţăm să piratăm iubirea
copyrightul unui sentiment extrem de costisitor
s-o tragem la indigo în loc să mirosim liliac
să îi poruncim să ne facă pe plac
fără prea mult efort
cu maxim de confort

secrete şi vieţi la o distanţă regulamentară
trăiri şi atingeri cu mănuşi de protecţie
declaraţii rostite pe o limbă precară
bazată pe circumspecţie