se ridică neliniştea să-mi poarte
din muntele vremelnic de ceaţă
giulgiul mărginit al silabelor

ce nume le vom da iubite celor dinainte pierduţi
pruncilor lepădaţi în urne roşii de porţelan
când ne vor striga plângînd prin somn

ce frică de întuneric
îi vor mai zidi încă o dată în mine firav
ca-ntr-o îmbrăţişare uscată
de frig şi spaimă

copii însinguraţi fără armuri între icoane de pietre şi ape
cu ochii mari străvezii de iarnă

ai să zici
"am auzit cum a miorlăit jalnic ecoul unei idioate"
mâine e...

Sub clopotul zidirilor rămase
Se pierde urma mânjilor din stele.
Mă arde roua zilei prin obiele
Şi lenea vorbei mi-a pătruns în oase.

S-au spart băşici de patimă sub piele
Şi mi-am zdrelit picioru-n stânci tăioase,
Tot încercând să ocolesc angoase
Ce mi-au legat simţirea în atele.

Surpat de tot sub schele dărâmate,
Un cal îşi plânge áripile vii
Ce nu mai zboară grav peste cetate

Au sângerat amiezile pustii.
Răscoala clipei timpul ritmic bate
Până în miezul orelor târzii

Amurgul ma lasa rosu, in suflet,
si o tentatie a amintirilor violete,
imi preumbla prin inima, pas cu pas...

Un sfarsit melancolic, mereu,
mai aproape, ma cheama
Spre Taina izvorului
Fiecarei zile trecute.

Rasaritul ma regaseste mai albastru,
cand prin vene, mi se scurg
pestisori si albatrosi de-ai clipei...

Savurez pe balcon, un ceai cu rom,
si un album cu poze, amintiri!