Nu caut larma, nu mă-ndrept spre gloată
Nu sunt păstor de suflete-n derivă.
Veghez un foc ce pâlpâie-n ogivă
Şi simt vigoarea-n trunchi vânjos săpată.

Cărarea vastă o găsesc nocivă.
Trec ochi hulpavi ţintind spre beregată
Şi tihna mea, pe-o rână aplecată,
Se pierde-ncet în liniştea nativă.

Caut popas spre înălţimi domoale
La adăpost de vifor dezlegat.
Un verb sărac îl înmulţesc la poale

Să nu mă simt în hăuri alungat.
Aleg un ţărm cu val tăcut şi moale
Ca să privesc un colţ de cer curat.

Iubeşte, bea şi taci. Nimic nu-i restul,
Ci doar un nor descumpănit de ploaie
Ce-ar revărsa în mine reci şuvoaie
De nu ar fi să-mi las la uşă lestul.

În tinda casei umbra se înmoaie
Şi prin artere se-mblânzeşte gestul.
Aproape cred că am trădat incestul
Secundelor culcate în noroaie.

Pun stavilă pe-nchipuiri livide,
Să nu pătrundă nici un straniu glas.
Săgeata clipei tainic se divide

În zeci de mii de cioburi de pripas.
Se-opreşte gongul vorbelor avide
Şi doar tăcerea-n mine a rămas.

14 ianuarie 2005

Când Moţatu îşi dăduse seama că Ionel Bogdu îl spionează şi trage cu urechea la ce se vorbeşte în curtea lui, mucalit cum era, se apuca să inventeze tot felul de lucruri care să-l supere pe vecinul lui.
- Nevastă! Adu o halcă de s...

M-am dus la editura de ciclopi
Să-mi public manualul de sarcasm,
Mânat de tremurul închis în spasm,
Un personaj uşor grotesc de basm
Cu trefla rătăcită printre popi

Am şperţuit zeţarii cu moşii
Înzăpezite, din ţinuturi reci,
Prin care whisky-ul cântă-n lilieci
Un foxtrot de prin anii patruzeci,
Amestec de delir şi infamii