Cu gleznele frânte
de-nlăcrimare stelară,
îmblânzitoare de hăitaşi,
Pradă,
întoarcere transparentă
urmând vânătorul.
Acoperă-mi ochii Tată Ceresc,
sângerează Lumina în Pietre...
Sunt Roua Drumului
rănită de umblet,
mereu, mereu căutând.
Dar cine ştie Puntea
unde Îngerii înnoptează
şi câtă Lumină
odihneşte-n Cuvânt!?

Materie abstractă

ce simplu să fii unu,
ce încurcat să fii doi!
materie abstractă
a gândurilor mele...

privirea scrutează misterele universului.
care ar fi drumul spre inţelegerea lui ?

valuri
valuri-ştrengăriţe
se strecoară sub talpa incrustată cu hieroglife .
aici este un loc tainic unde sentimentele lăuntrice de dor
zvâcnesc şi tind sa dea la o parte
perdeaua subconştientului.

sâni
sâni-sobe incinse
trădaţi de şuvitele de păr răsfirate, devin pietre.

flux
flux-sentiment decupat
dintr-un tapet cumpărat din balci
cade
spărgându-se asemeni paharelor de cristal

Cu tâmpla de tâmpla luminii
mă sprijin
nu-i pulbere
nici foc
în somnul culorii

mi-e bine…
şi visul coboară
rotund!

Cu tâmpla de tâmpla luminii
mă sprijin
nu-i joc
nici urmă de luptă
cu umbre…

… e „vidul” ce lent mă cuprinde
şi visul rotund
undelor se vinde
pe nimic…

mi-e bine…
şi nu-mi amintesc
să fi avut
un chip –