Zvâcniri gestante, scârba ce mocneşte, Modesta umbră fadă a trăirii, Tăişul viu al vorbei şi-al privirii Pe gardul clipei vagi mă răstigneşte.
Să fug, să strig, din mult prea plinul firii, Să-nduplec ura ce m-a prins în cleşte ? N-ar fi mai bine s-o înfrunt, orbeşte, Să mă arunc în lama primenirii ?
Să trec prin toate, cu priviri avide, Cum aş tăia în carne de poem. Un pas mai mult şi zborul se decide.
Sfârşeşte frica de un surd blestem Şi-o poartă către mine se deschide. Să nu mă tem ! Deloc. Să nu mă tem !
Am regăsit Podul din Turtle Bay al ultimului cavaler medieval regele structurilor web după nopţile pierdute prin Plaka şi Monastiraki căutînd pastişe de amfore negre corintiene prin tîrgul de vechituri
vindeam de fiecare dată lumina ce deflora interspaţiile dintre paginile jurnalului ascuns prin valize plaja îngustă a memoriei ce purta două siluete imperceptibil tulburînd semne întoarse spre ape
Cei ce au avut un mare rol în formarea Canonului Noului Testament au fost "ereticii", în primul rând Marcioniţii (din "şcoala" lui Marcion din Sinope; până spre sec. III d.Hr. ajunseseră să numere sute de mii de credincioşi. Numai faptul că împăratul Constantin a impus creştinismul "ortodox şi catolic" ca religie de stat a făcut ca mulţi dintre noi să nu fim Marcioniţi, Arieni sau Gnostici...). Aceştia respingeau în totalitate moştenirea iudaică, pornind de la afirmaţia că Iisus era Dumnezeu, fiul lui Dumnezeu - şi nicidecum om.
trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine şi mă gândesc la ţăranul ce-şi ia coasa şi taie capetele plecate ale spicelor de grâu fără să-i pese că şi oamenii au capetele plecate în faţa morţii
moartea cuiva este foamea altcuiva
trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine şi simt cum este să-ţi chiorăie maţele de dragostea celuilalt ce trece ca un bolovan de cocă prin stomac
trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine şi mă gândesc la sânii iubitei ca două pâini rumene înmuiate în lapte
Un val de frig şi umezeală imbrăţisează făptura-mi vlăguită.
Nori de furtună mârâie sub geana nopţii.
*Dar marea ?*
O !...Marea se zbuciumă, cu furie loveşte scutul stabilopozilor-soldati de piatră, meniţi sa apere uscatul.
*şi ce mai vezi ?*
La mal o biată luntre, bălăngănindu-se-ntre unde. "Luntraş cu mâini zbârcite de-arşiţa durerii, dezbracă-mă, te rog, de iarna asta, şi dă-mi vigoarea ascunsă-n bobul vineţiu al tinereţii ! "
Cerbi colilii pe ochelarii fumurii de soare. Din incleştările coarnelor lor, fulgerele in zig-zag taie catapeteasma tăriei.
Ploaie de baloane de săpun bate in geamuri, si ne indeamnă sa ne imbarcăm pe zeppeline. Zbor pe aripa unui albatros, in timp ce o nimfă cântă la harpă. Din orga adâncurilor izvoresc gheizere, care se intorc sub forma de zapadă. Paşii mei, paşii tai formează un singur lanţ prin nămeţi. Singurii, prizonierii iubirii sunt fericiţi.
Comentarii