Iubirea mea de linişte deplină
Apare-n trup din legi mereu înalte.
E o iubire neoprită-n halte,
Îmbietor de tandră şi senină.

Nu caută-ntrupări din strâmbe dalte
De presărat pe suflet în surdină,
Nu se revoltă fără nici o vină
Pe cei ce vor în scări de foc să salte,

Nu osteneşte-n sine, nu abundă
În rod gustat mereu ca antidot.
Întinde-n gând cărări ca să le-ascundă

De tot ce vreau să-mi amintesc şi pot.
Iubirea mea de linişte profundă
Mai crede totul şi îndură tot.

17 aprilie 2004

E grea munca de ziarist. Mi-am dat seama imediat după ce mi-am făcut intrarea la un cotidian nu tocmai de prima mână - dar cu pretenţii. Până spre seară mi-am cam dat seama, cu tot spirtul meu de auto-confidenţă, că nici nu am stofă de jurnalist. Dar să o iau de la început.

AMURG PE ZĂPADĂ

(pastel)

În pădurea argintată,
Roş, apusul s-a lăsat,
Sîngerînd peste zăpadă,
Peste rîul îngheţat.

Pare că zăpada-n flăcări
S-ar topi de-atîta roş -
Pe un pod, pe Rîul Galben*,
Trece gîrbovit un moş.

Duce-n cîrcă nişte vreascuri
Ca să facă-n soba lui,
În bordeiul din pădure,
Foc cît roata carului.

După el, o căprioară,
Tremurînd, în pas zglobiu,
Îl urmează zveltă, mută,
Peste-omătul, vast pustiu.

Dimineaţa, în straie de Duminică,
Îngerul cel Sfânt şterge lacrimile din ferestre.
Leagănul cerului albastru de fluturii nopţii.
Într-unul copil şi bătrân.
Şi iată-mă sunt Doamne
Scribul tău mult iubit!
Nu de tot bun,
Nu de tot cuminţit!
Fiecare pas ar putea fi ultimul,
iar ultimul poate chiar primul
şi ori ce oprire un mai mare avânt.
La capătul Muntelui
Îngerul surâde-n Cuvânt.