Portretul lui Viorel Gri. Lucifobia
__________________________

despre întuneric
ştie mai mult decât oricine
poate să distingă mii de nuanţe de gri
între bine şi rău
şi enumeră la fel de multe motive
pentru care se întâmplă numai tragedii

în ochii lui negri
orice obiect are multe umbre de parcă
tot atâţia sori se ridică pe firmament
şi întunecă perspectivele deodată

când iubeşte
lasă amprente de sentimente
atentate cu umbre în ecrane paralele
peste străluciri necontrolate

Casă între copaci

Între copaci casa mea

în mijlocul lor fără pereţi important e să nu mă plouă

vântul poate să bată din toată părţile, animalele să mă cheme de unde vor

Mă strâng în mine,

genunchii mi-i aşez sub palme şi îi strâng cu cinci degete de fiecare parte

Am ales să tac parcă toţi ar vrea să mă asculte

îmi închid ochii şi îi las să plece prin junglă

Auziţi-o, noaptea care nu mai vrea să înceapă, şi duceţi-i rugăciuni de frunze de om

un copac casa mea, o rugăciune, un gol, în mijlocul lor

Ce are ea mai mult decât o alta,
De nu lumina ce-a-mplinit fiinţa?
Ochii răzbat în noapte cu credinţa,
Sprâncenele se arcuiesc cu dalta,

Sâni ca hulubi ce mistuie dorinţa
Pe mal însufleţit din prea înalta
Lucrare-a mâinii poposind în halta
Plăcerilor ce mi-au înfrânt voinţa.

Roua de crin i-a licărit pe frunte,
Buzele strâng râvniri ce mă răpun,
Picioarele, în marmura din munte,

Sfinţesc contur de vis şi foc nebun,
Iar gura ei avidă e o punte
Pe care-o sorb, păcatul să-mi supun.

3 sept. 2004