Particulă-n oceanul de cuvinte,
Cât mi-aş dori să le găsesc măsura,
Să dau consoane-n praf stelar de-a dura
Şi să îi scot confuziei un dinte.

Obscur pion, nesocotindu-şi tura,
Pe câmpul vast, sădit cu oseminte,
Cât aş lupta să le cioplesc morminte
Seminţelor ce şi-au pierdut armura.

Inclus în val, chiar valul mă mai scoate
La ţărmul blând pe care vieţuiesc.
Nescrise legi în mine dau din coate.

De-aş vrea tot zborul arcului ceresc
Să îl supun, va trebui-ntre toate
Întâi pe mine să mă cuceresc.

9 iunie 2004

bărbatul din tine se iubeşte cu femeia din mine
s-au spus multe poveşti despre cei ce ne locuiesc
dintotdeauna fără să spună nimic
bărbatul din tine se-mbată adesea scrie poeme filosofează
fumează opium înnebuneşte caută caută
o ieşire uneori o mulatră
femeia din mine iubeşte ploile
e plecată de-o viaţă la cules de îngeri şi tot
cu mâinile goale
îşi acoperă sânii...

mi-am petrecut o viaţă prin elegiile morţii
îndrăgostit de litanii satanice
de corbi de ospicii de plumb
de mucegaiul florilor

te iubesc, te iubesc, te iubesc
poate nu e suficient să ţi-o spun
poate liniştea e doar vată
de zahăr
în care noi ne ascundem
într-o zi o să te nasc
şi o să-ţi fac aripi de ceară
voi strânge în braţe
catedrala
terenul de fotbal
tu nu vei şti niciodată

Lumina scade, verzui-aurie, spre apus. Din răsărit coboară întunericul adînc, catifelat, al nopţii marţiene. Sateliţii se văd cu ochiul liber: două puncte mişcîndu-se aproape vizibil. Deasupra orizontului stelele încep să sclipească aşa cum numai într-o atmosferă rarefiată pot străluci. Sau pe Lună, unde atmosfera lipseşte cu desăvîrşire.