Un copil proaspăt ridicat păşeşte cu talpa piciorului
peste plânsul unui mort

câte o singură pasăre se aşează lângă mine din apă
marea tăcută n-o vede

amurgul scurs dintre stele
în care fluturii amuţesc de grija vântului

[[wysiwyg_imageupload:295:]]

iubirea nu va fi decât un strop din mănăstirea

Fiul risipitor

În visu"acela, barbar,
rămăsesem un hoinar
pe cărările rebele
să adun cioburi din stele
pentru nopţile mai grele
Cum eram
hai-hui-hoinar,
le-aruncam din buzunar
pe la margini de hotar...
de rest
nu mai am
habar

nu-mi mai amintesc de tine,
amprenta trupului tău s-a risipit
prin valurile epidermei
prin intestine,
ca o substanţă letală
absorbită,

demult
îmi reprogramasem
identitatea
extirpând
nostalgii târzii
demodate
când urmele melcilor
încă străluceau
pe buzele dimineţii
deschizând
cangrenele sărutului
în sarabanda veche, uzată

atemporal
îmi înfloreşte-n sânge
conturul inimii de piatră
contraceptivul iertării de tine:
memoria imediată.