S-ajung să pipăi taina ca pe pâine
pân'la plăsele să-i împlânt cuţitul,
să-mi zică steaua dintre nori \"smintitul\"
când i-oi promite ziua de poimâine

Lihnit, neantul să-mi încapă gluma
de-a-mi duce de dârlogi fiinţa goală
pe scurtătură,  îmbrăcată-n smoală
către iubirea unică, postuma

Să-mi tacă telegrafu'n substantive
născute-n nori de adăpat ursita
despre molozul rătăcit în sita
prin care trec durerile fictive

Cine oare...
Un zid al tăcerii -
a ridicat între noi?
Cu ochii minţii
încerc să-ţi caut sufletul...
Dar... nicăieri nu-l găsesc!
Rătăcind în largul lumii,
Pe-ntunecate cărări -
Înstrăinat e... de tot şi de toate.

De ce te-ai lepădat -
De credinţa-n cântul de slavă,
Şi-n neţărmurita iubire,
Pe care amândoi am jurat!

Aşteptarea-mi ţese nelinişti.
Şi ca un văl de mătase,
Se-aştern peste ochi-mi îndureraţi...
Ce caută deznădăjduiţi... o rază!

Traversau cararea ce serpuieste printre bolovani de stînca si tufisuri umede, încîlcite în ochiurile de apa. Frunzisul fosnea usor neplacut si studentul se simtea ametit de monstruozitatea peretilor crestati de crapaturi adînci, care purtau urmele unor ghiare uriase.
Fata usor crispata a barbatului cu privirea întunecata, privea tacuta spre creaturile ce trageau dupa ele, corpul neînsufletit, din care se scurgeau bale galben-verzui si sînge.
Tacerea sumbra nu era tulburata decît de...

nu sunt singur, am o umbră fugărindu-mi zilnic pasul,
am şi-un tunet rupt din ceruri când îmi oboseşte glasul,
am şi Soarele şi Luna, am şi bolta înstelată,
am şi-o poză cu o fată cu rochiţa dantelată.

nu sunt singur, am oglinda încruntată riduri-riduri,
am speranţe-n depărtare, am şi ziduri după ziduri,
am şi-o muză ce mă doare printre vise fără număr,
am şi stropii grei de ploaie picurându-mi rar pe umăr.