- Ia loc, Robo! - Da, Stăpâne! Cei doi se aşezară la măsuţa mică aflată, undeva, într-un colţ al "biroului". Robo avea scaunul său, tare, vopsit într-o culoare metalizată, iar Savantul un fotoliu larg, confortabil. Era un fel de-a spune "birou" pentru că încăperea era un amestec eterogen şi, în acelaşi timp, straniu, de obiecte ce nu păreau să aibă vreo posibilă interdependenţă. În centrul acestuia se afla un cub cu latura de aproximativ un metru, fără nicio fantă, luminiţă, cablu sau altceva distinctiv pentru calculatorul central al casei.
nu sunt singur, am o umbră fugărindu-mi zilnic pasul, am şi-un tunet rupt din ceruri când îmi oboseşte glasul, am şi Soarele şi Luna, am şi bolta înstelată, am şi-o poză cu o fată cu rochiţa dantelată.
nu sunt singur, am oglinda încruntată riduri-riduri, am speranţe-n depărtare, am şi ziduri după ziduri, am şi-o muză ce mă doare printre vise fără număr, am şi stropii grei de ploaie picurându-mi rar pe umăr.
Desigur, sunt poveşti mult mai interesante decât cea a unei bancnote, fie ea chiar una de douăzeci de dolari. De istorii, ce să mai vorbim?! Dar ea, povestea, a picat exact într-o săptămână în care evenimentele obişnuite, normale, erau cam rare. De singurul subiect vechi-nou se ocupa colegul meu, cu mult mai multă experienţă: despre cearta dintre Palate scria de vreo trei ani... Mie, Şefu mi-a dat ordin să scriu despre o "întâmplare cât mai inedită". Şi mi-am zis că ce poate fi mai inedit decât să scriu despre o bancnotă?
Toamna cu buze zemoase si privirea dulce adulmecă amurgul-roib zburător pe deasupra dealurilor ; copitele lui infiorează unda necruţătoare a timpului cu pulberi de sticlă astrală. Râul linistit isi mână hergheliile de ape limpezi, in timp ce clapele cristaline ale unui pian ingâna j"eux d" eaux . Rânduri, rânduri ingenunchează in fata ei dornici să-i mângâie si să-i sărute pe frunte.
Comentarii