Sunt un fluture de noapte
care îşi arde mereu aripile de cântec...
Sunt femeia
care aduce întrebări eterne în suflete...
Sunt eu...
cea care ucide apusul
cu umbre de vis...
Sunt mâna care mângâie
si gândul care sărută...
Sunt adierea vântului prin părul tău...
Sunt liniştea care se cerne deasupra luminii...
Atinge-mi faţa să afli
cum se aprind în mine felinarele sângelui !
Atinge-mi căldura
să poţi topi vorbele la flacăra
trupului meu !
Se cutremură amurgul în braţele mele
când te mângâi...

1. ciripit printre candelabrele
castanilor-
armonie.

2. păpădie in mâna unui copil :
roiul zboară-
mirare.

3. râme de oţel inconjoară parcul :
zdruncinări-
nostalgie.

4. porumbel odihnindu-se
…si hornul doarme-
relaxare.

5. mansardă-ciclop:
citeste gândurile
trecătorilor.

6. fereastră deschisă :
pescăruşul te salută-
dorinţă de zbor.

7. albatros pe acoperiş :
aşteaptă jumătatea-
intregire

8. copil adormit la gâtul mamei.
soarele il alinta-
alean.

Intoarce-mi cantecul fara de nume
ala vechi cules
din vise de sarpe
pentru dragostea mea.
Se scutura florile in ceata
- marturie a unu timp -
iertat de ingeri.
Misterul nu se mai risipeste
ca pe vremuri in intrebari
se logodeste spre nord
cu o ruda divina.
Pentru tine am oprit cuvintele
sa doarma,
le-am trezit de dimineata
rastignindu-le de prisos prin lume
ca sa intelegi ca tristetile uneori
bat ca niste clopote izbite de ger.

M-a blestemat un cuvânt

M-a blestemat un cuvânt
că l-am risipit în vânt
Aşa c-am devenit vânt,
pe cuvânt...
M-am certat cu valurile,
n-am cruţat nici ţărmurile,
nici deşertul, nici pădurea,
pretutindeni şi aiurea
După ce s-au zbuciumat,
valurile m-au trădat
Nisipul nu m-a iertat,
în suflet s-a furişat,
(stâncile m-au sfâşiat)
Pădurea m-a păcălit,
s-a mulţumit c-un şoptit
Când am certat stelele,
mi-am găsit belele;
m-au dezlegat de cuvânt,
să-nvârt morile de vânt