"Mormintele sunt pe seama morţilor lăcaşuri de odihnă, pe seama viilor urne evocatoare.[[wysiwyg_imageupload:71:]]
"Mormintele sunt pe seama morţilor lăcaşuri de odihnă, pe seama viilor urne evocatoare.
Posteritatea se opreşte în pragul lor ca să smulgă tainele vieţii ce a fost, să descifreze impulsul unei energii, sau să culeagă un invăţământ pentru ziua de mâine. Deasupra fiecărei cruci din ţintirim planează o poveste din trecut, care luminează în veşnicie. Sunt cruci de poveşti umile ca para gălbuie a unui opaiţ în amurg, crucile mulţimii anonime revenite la sânul...
Crăciun postmodern sau pentru cine se mai naşte Hristos
Motto:
"In schimb, uitaţi-vă la copii şi la sărbătorile lor: cum le aşteaptă, cum le trăiesc, cum şi le aduc aminte. Priviţi la ochii lor când stau în faţa minunii, când li se dezvăluie darul, când ascultă cântecul sărbătorii". (Petru Creţia, Luminile şi Umbrele Sufletului)...
Au românii două afirmaţii biblice care le merg la inimă. Nu neapărat pentru că sunt credincioşi din cale afară. Prima este cea despre vină: "Cine dintre voi este fără de păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea" (Ioan 8.7). E vorba despre femeia curvă. A doua este afirmaţia lui Iisus că fiecare ar trebui să îşi ierte fratele "de şaptezeci de ori câte şapte", aşa cum o face şi Dumnezeu (Matei 18.22).
Şi iată cum vedem mai peste tot - mai ales pe sticla TV -, apărând foşti (şi chiar actuali) securişti, povăţuindu-ne să aruncăm piatra DOAR dacă suntem fără de păcat. Şi alături de ei...
Cu doamna Lucia Bunaciu, nepoata lui Iacob Mureşianu, răsfoim
Quote:
De cum păşeşti în Scheii Braşovului, străzile se îngustează, casele nu mai tind spre înălţimi - dominate oricum de munţi - ci mângâie pământul din care au răsărit şi din care parcă îşi trag seva, aerul se transformă în tăcere, aroma tradiţiei româneşti răzbate printre pietrele uliţelor şerpuitoare, amintirile repurtează încă victorii asupra biciuirilor...
Şi să nu vă mire faptul că omul a personificat NOROCUL sub forma unei Zeiţe. A zis el că numai o femeie se poate arăta atât de nestatornică, de schimbătoare, de subiectivă... Cum îşi putea închipui altfel modul cu totul întâmplător în care dădea peste el norocul - sau îl ocolea nejustificat. Pornea omul preistoric la vânătoare spre plaiul unde cercetaşii anunţaseră o turmă mare - şi nu găsea copită de animal. Bad luck, am spune noi astăzi. Sau, chiar în momentul în care colţul unui păros de rinocer era pe punctul să-l străpungă, aluneca pe o coajă de banană, scăpând cu viaţă. Good luck, am...
Menţionam într-un articol precedent că minţii umane îi place să dihotomeze. Ne ocupam acolo de polaritatea raţiune-imaginaţie; vom con-sidera acum perechea spaţiu-timp (ca sistem cartezian), la coordonatele lor direcţionale, orizontale şi verticale.
Timpul este dinamic, în mişcare, implică acţiune, modificare. Spaţiul este static, integrator, contemplativ şi prin definiţie, aistoric. Con-siderând două linii drepte şi poziţia lor, avem pe verticală un singur punct comun cu baza(o unitate de măsură, un fragment, corespunzător raţiunii), iar pe orizontală linia noastră se...
Războiul mediatic se desfăşoară în mod evident, în fiecare zi, pe micile noastre ecrane. Cele două părţi aflate în conflict fac tot ce le stă în putinţă pentru a convinge opinia publica mondială, pe fiecare dintre noi, că dreptatea stă de partea sa. Cum de acest lucru depinde viitorul post-conflict al Irakului, ne putem aştepta că imaginile cu soldaţi generoşi, pe de o parte, cu răniţi şi muribunzi - de cealaltă, să persiste un timp în casele noastre.
Cât de adevărat este însă războiul pe care îl vedem la televizor ? Cât de mult au voie jurnaliştii să vorbească despre ceea ce văd...
Totdeauna m-am întrebat de ce oamenii simt nevoia să-şi încrusteze numele în coaja copacilor. Poate dorinţa de a lăsa o urmă peste ani, o recunoaştere a faptului că au existat şi ei, odată, demult.. Când citeşti literele scrijelite chinuit, sau fasonate cu meşteşug, ajungi să cunoşti o frântură, o fărâmiţă dintr-un om care strigă din răsputeri: „Hei! Am fost şi eu aici!"; sau poate un om care aruncă plictisit, din colţul gurii: „N-am ce face la ora asta şi n-am nici o altă idee, aşa că...
Casa era mare, cu două nivele. La demisol se afla bucătăria largă, în formă de pătrat, cu ferestrele tăiate în partea de sus a peretelui, pe care bunica le acoperise cu perdeluţe roşii. Mirosea puternic a suc de roşii. Pe treptele de piatră ce coborau în încăpere, bunica zări o pereche de cizme înalte, negre, soldăţeşti. Nu reuşea să vadă mai sus de genunchi. - Ce faci aici? - Stau, zic, mă gândesc. - De ce nu vorbeşti cu mine? Tăceam şi încercam să văd mai sus de genunchi. Mai sus de genunchi nu era un soldat, ci o femeie...
"România trebuie sâ facă faţă trecutului" Elie Wiesel
Cât de vinovată este România, ca stat, pentru tragedia evreilor români, care au fost deportaţi în lagăre de concentrare şi apoi ucişi, la fel cum s-a întâmplat cu toţi evreii din Europa, în cel de-al Doilea Război Mondial? Iată o întrebare neliniştitoare, pe care o lasă în urma sa, după o vizită de numai 2 zile în ţara natală, laureatul premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel.
Crăciun postmodern sau pentru cine se mai naşte Hristos
De cum păşeşti în Scheii Braşovului, străzile se îngustează, casele nu mai tind spre înălţimi - dominate oricum de munţi - ci mângâie pământul din care au răsărit şi din care parcă îşi trag seva, aerul se transformă în tăcere, aroma tradiţiei româneşti răzbate printre pietrele uliţelor şerpuitoare, amintirile repurtează încă victorii asupra biciuirilor...
Comentarii