sonată pentru oboi şi pian- ca o pasăre trec prin al vieţii cearcăn. cineva-o remuşcare,poate aleargă după a mea umbră... o cloşcă flămândă ciuguleşte clipele de pe cadran. mai repede, mai repede! s-ar putea la trecere, să mă ajungă! imaginile unor triviale tablouri rămân în urmă... fum de ţigară, profiluri fugare, zbatere...amintiri, mixaj de rugăciuni ale ţărânii.
violonista intoarce pagina...
*
treceri: coaja tăcerii acoperă innămolite drumuri culorile iertării curg cu şoapte de îngeri,
De mult timp, Profesorul nu mai găsea nicio satisfacţie în munca sa. Terminase facultatea acum 40 de ani şi îi trecuseră prin faţă zeci de mii de studenţi. De câţiva ani, însă, generaţiile deveneau, parcă mult mai absente, mai dezinteresate. Preda un curs de istoria matematicii. La început, pusese accent mai mult pe realizările marilor savanţi, pe influenţa acestora asupra dezvoltării umanităţii, în general. În timp, observând cum auditoriul scade sub pragul critic al unei culturi decente, îşi deplasase discursul spre aspecte inedite din viaţa acestora.
De-atingi mândria frumuseţii trecătoare vei suporta ploaia acidă de linii ondulatorii amăgitoare. Fara sa vrei, vei deveni pasare depersonalizata ritmului ei subjugată.
Flori de hârtie creponată, becuri multicolore, muguri de sticla ii decoreaza interiorul sufletesc impregnat cu praf de creta colorata.
Stridenţe cromatice izbesc haotic pereţii conglomeratului de siluiete curbe- fără coloană vertebrală.
Sunt zile cand plang...ploi.Voi, vise cu pleope ametite de marei, vertijuri de gand calator,lasati-mi doar o clipa sa ma desprind de zbor. Sunt pulberea unei raze prelungi, demiurgului lumina, si-mi caut inca umbra, eternei dulci savori,licoarea ce preschimba al mortii sunet surd, in cantecul de muze ce-n suflet il aud.
Din al timpului pocal se scurgea din vremeea aceea fantomatică paradă, om şi cal cu pavăză, fără spadă, strigând-o pe Dulcineea; Ecogau doar craniote, cu ecouri-hohote: Salutare, Don Quijote !
Cum pot păpuşile să vorbească Să înghită întunericul de pe tâmple Să râdă cu gura până la urechi De glumele noastre idioate Cum pot aduna lumina De pe marginea Unui amurg cenuşiu Îmi plac păpuşile când cer de mâncare Cu glasuri subţiri De zăpadă Liliac mov şi ceai aburind Le scot ochii cu o şurubelniţă de jucărie Păpuşile nu s-au trezit încă Le trag de păr Nu vor să strige Ne-am prăvălit în cufărul vechi Păpuşile plâng Lacrimile lor merg la pediatrie Perfuzii pentru copiii săraci
Comentarii