În acea zi, dimineaţa începu mai devreme pentru Ion. De obicei, se trezea odată cu primele raze ale soarelui, dar atunci, gândurile ce-l frământaseră toată noaptea îl aruncaseră, parcă prea devreme, din pat. Se îndreptă alene, târâindu-şi paşii, către bucătărie. Luă o cană mare de cafea şi vărsă în ea două linguriţe de Ness, adăugând o pastilă de zaharină. Nu avea probleme cu diabetul, dar, acum, la 65 de ani, începuse să se cam teamă. Nu fusese niciodată bolnav mai serios, dar când auzea de unul şi de altul cum s-au dus devenea brusc neliniştit.
...si i s-a dat in dar sa vadă adevărata fire ; ...si i s-a dat in dar s-audă la malul mării glasul florilor ; ...si i s-a dat in dar să inţeleagă suferinţa ; ...si i s-a dat poruncă să facă din fiecare strop, zbor, scrâncet, spic inmugurit fuior pe-o furcă de argint a bucuriei, armoniei si implinirii... spre zenit. Toată comoara de talanţi el n-a-ngropat-o ci a săpat fântani-spirituale cu ape limpezi din... izvoarele iubirii.
Când paşii tăi fără de intoarcere, au fost acoperiţi de umbra norilor, am strigat vântului : "Hei, vântule !...Vrăjitorule !...Prinde o rază de lumina, visul scăldat in lacrimile dimineţii, să prindă viaţă!"
Vântul a suflat din cimpoi: gleznele s-au ridicat usor... zâmbetul a inflorit. Ai intors capul şi... mi-ai cuprins umerii.
e-o toamnă inodoră cu fructele de ceară octombrie boleşte cu oase lângă foc prin care ploi şi lacrimi strecoară la un loc un vin de-ngropăciune frunzarelor de-afară
durerea, ca o rană, pe umăru-ţi pribeag îţi ţine loc în beznă de lampă de petrol c-un fâlfâit lugubru un corb îţi dă ocol de parcă-amărăciunea ţi-ar da-o în vileag
ciudat... cum simt pe umeri noi muguri, cum dospesc deşi mi-e dor de-o noapte în care va să ningă până s-o rupe cerul şi lampa să mi-o stingă iar eu să plec prin beznă şi să mă-ndrăgostesc
Guido, întoarce-te acasă Lasă parcul gării Gol de tine Şi vino Va fi bine... Vei vedea... Dar Guido Hai acasă. Mâinile tale Sunt negre Şi atât de neliniştite. Ai primit o scrisoare, N-am deschis-o, Nu poţi să o laşi Fără răspuns... Guido, Mâncarea este mereu Caldă pe masă. Profesoara de germană M-a întrebat de tine, I-am spus că eşti bolnav, Palid, cu ochii tulburi Şi ai mereu nevoie de bani Să-ţi cumperi Praful acela blestemat. Câinele flămând şi însetat
Un ciocănit discret în uşa de la intrare mă intrigă şi miră în acelaşi timp. E miezul nopţii. Mă uit pe vizor şi văd un bătrân cunoscut parcă de milenii. - Nu vă cunosc, cine sunteţi? - Cunoaşte-te pe tine însuţi! E bătrânul Socrates. Deschid uşa şi acesta intră, sigur pe sine, până în mijlocul sufrageriei. Privirea lui critică studiază atent televizorul, DVD-ul, computerul. - Câte lucruri mai sunt, de care n-am eu trebuinţă! Din cauza surprizei, am lăsat deschisă uşa de la apartament. În casă mă pomenesc cu Seneca. Mă întreabă cu o vădită neplăcere:
Comentarii