SONETE

Traducere din Alfred de MUSSET

1
TRISTEŢE

Pierdut-am putere şi viaţă,
Mulţi prieteni, averi, voioşia,
Pierdui - şi mai şi - chiar mîndria
De-a crede că-s geniu... în ceaţă.

Crezui că mi-e-amic cu vecia,
Văzînd Adevărul în faţă -
Simţindu-l, am păr alb, mi-e greaţă,
Dezgustul mă ia, nebunia.

Şi totuşi e veşnic, tot creşte! -
Iar cel ce nu-l ştie, trăieşte
O viaţă-n zadar fără dînsul.

Ce-i fericirea mea ? O-mprăştiere
De aripi albe pe gunoiul zilei.
Ce-i judecata mea ? Silinţa Scyllei
De-aş căuta Charybda din artere.

Ce e dreptatea mea ? Frământ argilei
Lipind în trup izbânzi fără avere.
Ce e virtutea ? Truda la galere
Să pot ajunge-n marginea veciei.

Am obosit de stearpa toleranţă,
De binele făcut pentru un orb,
De mâna strânsă pururea pe clanţă,

De caşul smuls din gheara unui corb.
Acestea nu-s nimic fără speranţă.
Pe buza clipei reci avid o sorb.

23 septembrie 2004

Cum să-mi păstrez sămânţa bărbăţiei,
Să nu se piardă-n timp, fără virtute
Şi în ţărâna patimilor slute
Ce s-au predat de-a pururi agoniei.

Ştiam secretul care să m-ajute :
Să nu trădez arcanul veşniciei,
Ca cei răpiţi din taina armoniei
Ce-au fost zvârliţi la şoimi de pe redute.

În crunt dezmăţ şi-mperecheri deşarte
Mi-am divulgat misteru-ntr-un sfârşit
Şi am avut de-aceleaşi chinuri parte

Încătuşând fiinţa-n asfinţit.
Am îmbrăcat cămaşa pentru moarte,
Legat la ochi, prin spaţii prigonit.

30 august 2004