Ploua ...ploua cu lacrimi de ingeri
pe petale-nrosite de zambetul frumusetii
ploua, ploua cu teama de-a nu mai gasi
o cafenea unde sa-ti incalzesti iubirea
ploua, ploua cu romantismul sufletelor
ce cautau un compartiment singuratic al vietii
unde sa-si sarute, unul altuia, timpul
Sosise amiaza! Troleibuzul care ne scutura
de emotii
isi oprise suflul agonic, electricitatea toata
bazaind in tacere, sarmi ghimpate ce defilau
prin sufletele calatorilor, obositi. La un semn
coboram cu totii palizi pe trotuar,

Azi mă opresc din drum, şi mă întorc,
copil prea obosit de anotimpuri,
pe care jucăriile-l gonesc ,
şi fruntea îl arde de gânduri.

Bătând cu pasul obosit deşerturi ,
de toamne care ard mocnit,
sperând neîntâlnitul capăt ,
de vis prea alb şi împlinit,
rătăcitoare printre porţi străine,
şi printre sute de oglinzi ce mint,
mă sfâşie pumnalul toamnei
de ursitoare azi tocmit.

leandrii înfloresc la răstimpuri

casa de ceaţă cu ferestre oarbe

secundele să-mi fie

priveghi de fluturi

tu, inimă amar bolnavă

din aripa îngerului negru

se rotesc încet spre mare arborii de piper

purtând miresmele prin valuri

în armura sonoră de stridii

şi mai departe dincolo

spre nicăieri

până când ultimul călător crucea de nisip îşi ridică

povară între ceruri şi pântec sterp

de ape

aşa s-a golit la amiază de litera albă în duh

până nu a mai fost decât

a zburat dintre noi o pasăre fără nume

din pieptul meu s-a deschis ca un stindard de sânge

doar eu am văzut-o la amiază

printre semne

cu aripi cioplite în piatră amară

s-a ridicat din carne

până când zadarnic te-am strigat

să-mi fii trup şi suflet

muntele îşi leapădă umbra

crevasă tăiată sub cer

pe inima deşertului

chip de întuneric şi spaimă

va fi să-ţi fie

cel ce poartă

uitarea zidită

penumbrei.