Cu gleznele frânte de-nlăcrimare stelară, îmblânzitoare de hăitaşi, Pradă, întoarcere transparentă urmând vânătorul. Acoperă-mi ochii Tată Ceresc, sângerează Lumina în Pietre... Sunt Roua Drumului rănită de umblet, mereu, mereu căutând. Dar cine ştie Puntea unde Îngerii înnoptează şi câtă Lumină odihneşte-n Cuvânt!?
păcatul meu cel mare este de a fi fost scrisă lângă tine căutându-ţi peste veac imaculata mireasmă a mâinilor mimând aceleaşi gesturi indescifrabile arabescuri de pe Planeta Viselor cuminţi printre pisici şi orătănii nemuritoare împletind basme la nesfârşit în dimineţile noastre secrete precum albastrul geamăn din priviri...
păcatul meu cel mare este c-adorm şi-acum sub icoana ta
trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine şi mă gândesc la ţăranul ce-şi ia coasa şi taie capetele plecate ale spicelor de grâu fără să-i pese că şi oamenii au capetele plecate în faţa morţii
moartea cuiva este foamea altcuiva
trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine şi simt cum este să-ţi chiorăie maţele de dragostea celuilalt ce trece ca un bolovan de cocă prin stomac
trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine şi mă gândesc la sânii iubitei ca două pâini rumene înmuiate în lapte
Vagonul metroului este plin de oameni. De toate naţiile, de toate culorile. Vorbesc. Vorbesc prea mult. Aruncă ziarele pe jos. Îşi lasă cutiile de Coca-Cola pe scaune. Horcăie. Scuipă. Înjură. Brusc, m-aplec şi mă lipesc cu faţa de podea. Mă privesc miraţi. Ei cred că-s nebun. Sau vor să creadă că-s mai nebun decât ei. Din faţă se-aude un sunet ascuţit. Privesc. Un fir metalic înaintează cu viteză şi taie totul în cale la înălţimea de-un metru. Jumătăţi de cadavre pretutindeni. Sânge. Deschid ochii. Totul s-a petrecut într-o fracţiune de secundă. Acum e linişte.
Astazi, culorile curcubeului imi alunecă printre degete. Ciocanele inimii transpun pe claviatura tăcerii Sonata Mării.
Din scoica mea sidefie, privesc cum invesmantate cu toga licuriciului, linii venite din ale mării adâncuri dezvăluie intr-un ritm năucitor misterul geometriilor.
Cerul- unic spectator in singurătatea deplină, răsfrânge mesajul de taină al luminii... şi animă steluţele- mici note muzicale sa-mi cânte psalmi in fapt de seară.
Comentarii