Descântec

Doarme inorogul
Rogu-l
Să-şi dea coama
La o parte
Visele să nu-l apună
Alb de lună
Peste moarte !

mai ştii
momentele acelea cînd te aşezai lîngă mine cu privirile tale tăcute
ne dezbrăcam de haine de gînduri de caracter...

Ploua ...ploua cu lacrimi de ingeri
pe petale-nrosite de zambetul frumusetii
ploua, ploua cu teama de-a nu mai gasi
o cafenea unde sa-ti incalzesti iubirea
ploua, ploua cu romantismul sufletelor
ce cautau un compartiment singuratic al vietii
unde sa-si sarute, unul altuia, timpul
Sosise amiaza! Troleibuzul care ne scutura
de emotii
isi oprise suflul agonic, electricitatea toata
bazaind in tacere, sarmi ghimpate ce defilau
prin sufletele calatorilor, obositi. La un semn
coboram cu totii palizi pe trotuar,

să credem cu toţii-n minunile lumii
în prime majore, în nunţi fastuoase
în jocuri cu cifre mereu norocoase
pomana din ceruri să cadă, să cadă
să facă nebunii cu regii rocadă

să plângă degeaba preasfânta icoană
când frica de viaţă ne pune pe goană
când moartea ne-arată o singură cale :
spre cruce se merge-n picioarele goale

şi stăm picior peste picior
genunchii-s slabi şi tot ne dor
şi stăm cu pumnii strânşi în sus
ameninţându-l pe Iisus