Ca să fie sigură că ajunge la timp, ieşi din casă la opt şi jumătate. Totul era acoperit, neaşteptat, cu o pojghiţă de polei, lucioasă ca oglinda, aşa că înaintă cu paşi mărunţi şi repezi, încordată, iar după doar câţiva metri, deja obosită, se opri să ia aer, adânc-adânc, în piept.

Oul de lumină

Marmură albă
marmură neagră cuvinte
în care nu mai încape
nici o lumină de seara
şi până în zori
am desenat păsări acum
nu mai vor să zboare
triluri stau suspendate
pe buzele mele şi eu îmi ţin respiraţia
ca tu să nu pleci

Soneria îngână fals o piesă celebră.
"Cine o fi la uşă, la ora 7 dimineaţa? Sper că nu vreun distribuitor."
Andrei se ridică, cam cu silă, de la măsuţa din living unde, într-un ritual repetat identic de mii de ori, îşi sorbea cafeaua de dimineaţă. Începea programul de lucru la ora 8, iar până la serviciu nu făcea mai mult de zece minute.
- Aveţi un colet. Vă rog să semnaţi aici, îi spuse individul vânjos ce sprijinea un pachet imens.
- Ce anume este şi, mai ales, de la cine?

La fel cum fiecare copil lăsat în orfelinat vrea să-şi regăsească părinţii pentru a le pune inevitabila întrebare "de ce?", aşa a decis şi John Carson, într-o dimineaţă ruptă din monotonia cotidiană, să afle cine-i este originalul. A păşit hotărât pe treptele corporaţiei Dolly şi a intrat în biroul unei grăsune ce tocmai îşi pudra faţa încercând să-şi acopere semnele unei clonări imperfecte.

- Bună ziua, cu ce vă pot ajuta?