e un loc în care o putem lua de la capăt

ca o tumoare crescută în şoaptă

biserica zidită între păsări de pradă

peste catapeteasma silabelor

cu uşile date de pereţi

neliniştea se va deschide prin tăcerea de sticlă

malign idol channel

e un loc în care o putem lua de la capăt

dincolo de evanghelia pietrelor sea-land

turnuri de fildeş se înclină

seceta peste umbra ta adulmecă semne de moarte

ca o durere asumată de la bun început

gândul meu dintâi

anevoios urcat pe călcâiul nopţii

Lalelele se leagănă pe dealuri
îmbrăţişează rouă...

Vericule, vericule, tare mi-a fost dor de chipul tau străfulgerat de lumina bunătăţii şi blândeţii !
Deşi peste creştetele nostre au trecut valuri,
valuri de vremuri,
te simt aici lângă mine, cu fruntea sprijinită pe genunchi
urmărind :
gesturile pline de compasiune ale mamei
când işi scalda copilul ;
bucuria juvenilă a Saftei, in mijlocul florilor ;
pe Mos Niculaie Cobzarul meditand la zădărnicia vieţii.

De-mi vei cere...
să mă dezbrac de trupul meu de lut -
să părăsesc al lumii
vechi tumult
şi, ca flacără sublimă,
să transced în absolut -
voi face-o!

...şi voi îmbrăţişa o taină,
unde cuvintele
n-au loc...
ci doar tăcerea,
nemărginirile albastre,
şi inimile noastre...
atât!

De-mi vei cere...
mă voi descătuşa de patimi,
de umbra grea a nopţii
păgânul cânt al sorţii,
şi-n urmă voi lăsa dureri
ce temniţă mi-au fost
ca până - ieri -
dar...
trebuie să-mi ceri!