l’hippogriffe regardait l’oasis cachée parmi les dunes comme un dernier acacia qui se dévoile lentement dans la nuit
et il sentit jusque dans les plus petits recoins du temps le silence du désert agrandissant sous l’ œil implacable de l’éternité l’océan du sable au repos
Cei ce au avut un mare rol în formarea Canonului Noului Testament au fost "ereticii", în primul rând Marcioniţii (din "şcoala" lui Marcion din Sinope; până spre sec. III d.Hr. ajunseseră să numere sute de mii de credincioşi. Numai faptul că împăratul Constantin a impus creştinismul "ortodox şi catolic" ca religie de stat a făcut ca mulţi dintre noi să nu fim Marcioniţi, Arieni sau Gnostici...). Aceştia respingeau în totalitate moştenirea iudaică, pornind de la afirmaţia că Iisus era Dumnezeu, fiul lui Dumnezeu - şi nicidecum om.
Amprentele eului meu sunt singurele adevaruri pe care nu le-a schimbat nimeni pentru ca nu le-a respirat nimeni. Am luat urma lor intr-o toamna de fericire si cu palma dreapta am ranit Olimpul - i-am pus sarea din lacrima mea, si-am crapat de poalele vantului rastignirea peste podul cu doua colturi de lume unde cuiburile devastate de spirite zornaiau la inaltimea nemuririi de care maine vor asculta ursitoarele.
O şoaptă divină întrecând atotcuprinderea Acolo unde tainic rugăciunea prinde contur, La ceasul unde viaţa de taină erupe Serafic, acolo e totul mai pur.
Clopotele acolo dau glas îngeresc În liniştea singurătăţii mântuitoare, Gândul curat iradiind dumnezeiesc Dinspre înalt, către noi, fiecare.
Deschide ochii larg, corăbii se scufundă Cu pânzele umbrite de ultima secundă Ce trece ca un nor gonit de o furtună De-l legăna în braţe cu fulger şi răsună.
Deschide ochii larg, e linişte pe mare, Doar valuri rătăcite se zbat cu disperare, Să nu le-nghită calmul umilei consternări Când ochii mei albaştri sunt ale tale zări.
Deschide ochii larg, privirea să-ţi ajungă La zări de veşnicie, nu este cale lungă Şi roagă-te la cer să plouă cu memorii Pe care le transpun în versuri autorii.
Totul era gol la casa părăsită. Nu mai exista faţa de masă, nici perdea ascunzând de afară vreun chip de fiară venită din pădure. Pe masă ceşti nu abureau. Podele aveau vopseaua scrijelită, de parcă animale sălbatice trecuseră pe aici cu unghii ascuţite. Nu exista preş pe care să calci, nici vreun pat pe care să stai. Atârna de un perete o pătură de lână mâncată de molii.
Comentarii