Iubeşte, bea şi taci. Nimic nu-i restul,
Ci doar un nor descumpănit de ploaie
Ce-ar revărsa în mine reci şuvoaie
De nu ar fi să-mi las la uşă lestul.

În tinda casei umbra se înmoaie
Şi prin artere se-mblânzeşte gestul.
Aproape cred că am trădat incestul
Secundelor culcate în noroaie.

Pun stavilă pe-nchipuiri livide,
Să nu pătrundă nici un straniu glas.
Săgeata clipei tainic se divide

În zeci de mii de cioburi de pripas.
Se-opreşte gongul vorbelor avide
Şi doar tăcerea-n mine a rămas.

14 ianuarie 2005

Degetele mele pianotează uşor la fereastră

Degetele mele pianotează uşor pe formele ei
Compun simfonia atingerilor
Amprente în opus major
Orice iubire începe
În cheia sol

Vântul bate la fereastră
Trezeşte-te!
Iubirea ta se află la trei ore de zbor
Într-un cuib te aşteaptă
Fii pasăre!

Degetele mele pianotează uşor la fereastră
Azi oare aerul este mai greu decât sufletul meu?
Curaj! Îmi spune Soarele şi-mi întinde o rază
Curaj! Îmi spun şi eu şi m-arunc zmeu

Ce vreme înşelătoare...
Plouă

Turme mari cu oi ţurcane
În mătăsuri îmbrăcate,
La păşune pe tăpşane
Primăvara sunt urcate.

Oile cu blană lungă
Îşi râd "be-he-he" în barbă,
Bucuroase c-or s-ajungă
La păscut din grasa iarbă.

La gât tălăncuţe poartă
Să s-audă de le-or pierde,
Clinchete s-aud în şoaptă
Peste câmpul lung şi verde.

Câini flocoşi la oi dă roate
Să le ţină-n adunare,
Iar alene după toate
Vin măgarii cu samare.

Cu lăţoasele cojoace
Ce le poartă pe spinare,
Vin ciobani privind în pace
Spre drăguţele mioare.

Să încercăm să creăm

pământul
din lutul amestecat cu suspinele
generaţiilor apuse,

apele
din lacrimi,

lumina
din sclipirea de diamant
a zâmbetelor,

aerul
din puritatea lunii
răsfrânta în ochii iubitului,

timpul
adunând distanţa
dintre ieri şi mâine...

Să încercăm să creăm

gândul
din tresărirea frunzelor în zori,

mângâierile
din adierea vântului abia născut
din foşnetul mătăsii,

sărutul
din încleştarea mării
cu pământul,