nu credeţi că poate acum e momentul
să-i cerem iubirii şi devotamentul?
nu credeţi că astăzi cuvântă profeţii?
cu cine se luptă întruna poeţii?

cu umbre, cu demoni, cu muze parşive
cu versuri în sânge şi lacrimi tardive
cu vise cumplite-n secundele care
idilele nopţii ne sunt mai precare

cu gesturi mocnite-nainte de vreme
cu divinitatea uitând să ne cheme
cu lumea grăbită rămasă perplexă
în faţa gândirii atât de complexă

Mâine ,
voi pleca pe un drum
despre care nu ştiu prea multe...
oricum, soarele va rămâne
agăţat de boltă
nu va muri -
doar eu
voi rătăci poate drumul...

noaptea... caut adăpost întrebărilor
cuibărite
ca păsările de pradă
în ungherele întunecate ale minţii...
ziua,
obosită de "pânda" fără folos
pornesc în căutarea răspunsurilor...

drumul
zace împietrit în tăcere
aşteptând răbdător - pasul şovăielnic...
anotimpurile
nu-şi pierd nici ritmul
şi nici farmecul împlinirii...

Când mă privesc în tine, ce mirare.
Bizare gesturi curg necunoscute
Zidesc palate-n pulberi prefăcute
Zvârlind pe trepte semne de-ntrebare.

Mă ţin dorinţe-n glod, fără virtute
Şi patima se zbate în uitare.
O îndoială urlă şi dispare
Sub cer opac, pe tăinuite plute.

Privirea-mi este gata să aprindă
Scânteia urii-n bulgăre de seu,
Săgeata spaimei şerpuind spre grindă

Şi cercul milei, adumbrit mereu.
Mă văd în tine ca într-o oglindă
Cu haina mea săracă. Sunt chiar eu.

7 august 2004

M-a blestemat un cuvânt

M-a blestemat un cuvânt
că l-am risipit în vânt
Aşa c-am devenit vânt,
pe cuvânt...
M-am certat cu valurile,
n-am cruţat nici ţărmurile,
nici deşertul, nici pădurea,
pretutindeni şi aiurea
După ce s-au zbuciumat,
valurile m-au trădat
Nisipul nu m-a iertat,
în suflet s-a furişat,
(stâncile m-au sfâşiat)
Pădurea m-a păcălit,
s-a mulţumit c-un şoptit
Când am certat stelele,
mi-am găsit belele;
m-au dezlegat de cuvânt,
să-nvârt morile de vânt