...au fost zile
când nu puteam deschide
ferestrele din mine
de teamă
să nu se prăbuşească Cerul

să nu se scurgă
prin carnea-mi
blestemată
nesfârşitul drum
al norilor

când numai tu iluminai troiţe
de pelerini rătăciţi
despletind tornade
disperării

Isus se-ncleşta de cruce
eu încă mai aud
cuiele ude cum se răsuceau
în formă de inimă

şi nu eram de-ajuns eu
să te port pe braţe
şi nu era de-ajuns

Personaje :
Florina - mama Elenei, 45 de ani, pensionată pe caz de boală, suferindă cu inima;
Elena - fica Florinei, 23 de ani, contabilă la o intreprindere de mobilă, inocentă şi încă virgină;
George - subinginer la aceeaşi intreprindere, 28 de ani, prietenul Elenei;
Maria - ţigancă, ghicitoare, 65 de ani, femeia care îi face curăţenie Florinei;
Jenica - ţigancă, ghicitoare, vestită pentru facerea şi desfacerea farmecelor.

Cum să-mi păstrez sămânţa bărbăţiei,
Să nu se piardă-n timp, fără virtute
Şi în ţărâna patimilor slute
Ce s-au predat de-a pururi agoniei.

Ştiam secretul care să m-ajute :
Să nu trădez arcanul veşniciei,
Ca cei răpiţi din taina armoniei
Ce-au fost zvârliţi la şoimi de pe redute.

În crunt dezmăţ şi-mperecheri deşarte
Mi-am divulgat misteru-ntr-un sfârşit
Şi am avut de-aceleaşi chinuri parte

Încătuşând fiinţa-n asfinţit.
Am îmbrăcat cămaşa pentru moarte,
Legat la ochi, prin spaţii prigonit.

30 august 2004

Am pus cândva zăbrele la ferestre,
Păzind lumina ce-o primeam sfărmată
Pe corzi de harfă. Ziua-ndurerată
Reîntrupa întinderile-agreste.

Pânda sublimă n-a ajuns vreodată
Să-ndepărteze răvăşiri funeste,
Chiar de-am păstrat în gându-mi o poveste
Cu aripa candorii de-altădată.

A mai rămas în mine doar povaţa
De-a îmblânzi un nestatornic gând,
Smulgând de la ferestre dimineaţa

Pe gratiile-mi triste fumegând.
În sunet de cascadă să-mi duc viaţa
De dincolo de timpul cel flâmând.

7 mai 2004