Mi-a placut mult, desigur, si nu-i prima oara c-am ras copios la randurile Angelei. Exista insa o contradictie atat de evidenta intre a te plange de "mahala" si-a cauta totusi sa te instalezi si sa traiesti bine mersi in ea, ca indraznesc totusi sa aduc urmatorul comentariu (care sper sa fie privit cu inteligenta si fara banuieli deplasate de mai stiu eu ce interese). Copiez textul (cum a aparut "la mine"):

Mahalaua ... din fiecare

In articolul "Mahalaua", al revistei locale Atheneum, d-na Angela Tapu ne impregneaza (cu multa savoare si umor, s-o recunoastem) de izul "mahalelelor romanesti" din zona Vancouver-ului. In termeni pitoresti, aflam mai intai cum o vecina contracareaza cu muzica pusa la maxim vecinul de dedesubt, ce-si descarcase pe balcon, prin urlete de "Muie!" la betie, oful pe viata. Pentru ca mai apoi sa ne delecteze cu povestea altei vecine, in aparenta o "doamna", ce-si imboldea altminteri copila cu (redau textul, tot ad literam) "Manâncă, futu-ți morții mă-tii, că te omor!"

Spre deosebire de alt "admirator" controversat al dansei, de mai lunga data (de pe un alt site vancuvarean), ma numar totusi printre cei care-i admira sincer stilul, talentul si umorul. Chiar daca, in mod inevitabil, dupa limbajul atat de ...realist si colorat, intr-o revista cu frontispiciu "de cultura", te-ntrebi daca "mahalaua" romaneasca nu e de fapt inconstient impregnata puternic, de multa vreme, in fiecare din noi. Toti facem inevitabil parte din aceeasi mahala, o intregim si o alimentam, chiar daca ne credem mai presus de ceilalti. Iar unii nu pierd nici cea mai mica ocazie de a se ridica impotriva ei, de a o arata cu degetul, de parca ei s-ar situa in afara ei, cu aroganta sconcsului pe care-l deranjeaza mirosul fratilor sai. S-o recunoastem, noi romanii avem o tendinta de a ne bucura, exprima si petrece intr-un mod ce altora li se pare (si este) adesea prea frivol si cu siguranta vulgar. Mai rar gasesti in alte limbi injuraturi cu 'dulceata' si patosul celor spuse pe romaneste.

Cand insa paiul celorlalti ne acopera barna, ne pierdem in "indignarile" la adresa altora si uitam sa ne mai intrebam noi insine de ce, din moment ce am plecat din tara tocmai din pricina acestor mahalale ("Unul din motivele pentru care am plecat din țară, și poate cel mai puternic, a fost gradul de poluare cu mahalagii, pe care îi întâlneai în cele mai neașteptate locuri.", marturiseste autoarea), venim in occident cautandu-le si instalandu-ne special in ele. Ca nimic nu ne impiedica sa gasim zone si building-uri in afara celor suprapopulate cu romani. De fapt, romanii sunt in Vancouver doar cateva mii, iar probabilitatea de a da din intamplare de un asemenea cartier e minima. Avem cumva naivitatea sa credem ca romanii (in general petrecareti din fire si nu foarte buni la capitolul respectarii intimitatii altora) s-au transformat aici peste noapte? Eu unul n-am avut-o si n-am cautat sa ma instalez vreodata in acele co-op-uri, in care se pare ca autoarea s-a instalat deliberat inca de la sosirea ei in Canada. "Cum s-au adus unii pe alții, complexul de apartamente s-a umplut încet-încet cu români, transformându-se astfel într-o autentică mahala", mai scrie autoarea, lasand parca sa se creada ca pe aici se-ntampla asa cu mai toate apartamentele (deci n-avea de unde alege).

Solutia era cat se poate de simpla de la bun inceput: nu-ti place mirosul de mancare? Atunci nu te instala langa un restaurant! Nu-ti plac apucaturile romanilor? Atunci nu cauta sa locuiesti langa nasul lor. Ca altfel, singura concluzie e ca o cauti, ca sa ai mai apoi ce critica. Ca pe de-o parte strambi din nas la noroi, dar iti place mocirla. Sau, cum bine si sagalnic mai zice smecherul roman: pute, pute, ... da-i caldutz...

Cristi Scutaru
Vancouver/Canada

As putea spune despre articol ca este tipic romanesc. Respira si inspira a prostie fudula, mitocanie, trivialism. Imi permit sa spun ca, intamplator am cunoscut gasca aceea de "inginerasi" despre care Tapu Angela face referire si am ascultat si parerea lor. Desigur, o tratau intr-un mod normal. Este un mos normal de a trata un om frustrat cu rasete si compasiune, deh, saraca atata poate in lungile nopti in care este lipsita de companie in casa. Oare daca nu ar fi fost frustrat a ar fi venit aici? Oare daca avea puterea implinirii in tara natala ar fi emigrat aici? Evident, cred ca nu. Fiindca din tot ce am cunoscut acasa motivul economic a predominat. Extrem de putini oameni impliniti profesional au plecat. Toti am plecat din cauza mizeriei economice. Mahala. Un cuvant asimilat din extrem de numeroasele turcisme nefericite care ne-au invadat tara de-a lungul timpului. Dar in acele mahalale sa nu uitam ca multi, chiar foarte multi dintre noi au crescut. Iar faptul ca uneori aici ne este dor de muzica romaneasca, ca uneori ne este dor sa ne mai strangem unii langa ceilalti si sa mai auzim un gangurit romanesc, sa petrecem o sarbatoare crestina sau o zi aniversara in care iti doresti aproape prietenii asta nu inseamna mahala. De cate ori am fost la prietenii nostri din acea "mahala" ne-am simtit bine si niciodata nu am auzit manele, tiganele sau muzica data la maxim. Si nu sunt singurii romani cu care suntem prieteni aici. A existat fireste miros de gratar dar nu este singurul loc din Vancouver unde miroase asa. Nu am vazut niciodata barbati beti la aceste petreceri precum am vazut canadience bete sambata seara si intre picioare cu o urma mare, mare de tot de umezeala. Desigur Tapu Angela poate prefera mirosul marihuanei, care razbate mai peste tot in blocurile de rent, asociat civilizatiei extrordinare a acestui popor, dar degustibus non disputandum. Oare cine o opreste pe Tapu Angela, care acum este si ea membra a acelei mahalale sa se mute de ex. in British Properties? Chiar i-as putea recomanda niste locatii unde cu siguranta s-ar simti extraordinar si nu ar mai auzi vorba romaneasca. Dar revin la idee. Suntem un neam blestemat. Consideram ca prin plecarea de acasa suntem datori sa denigram radacinile. Deh, suntem barosani, locuim si muncim aiurea si tot ce miroase a casa ne pute. Mi-e sila si scarba de asemenea romani. Am avut aici experiente extrem de neplacute cu firme conduse de romani si care ne tratau extrem de rau dar asta nu a insemnat sa generalizez faptul ca suntem mahalagii si jigodii. Oare cand o sa intelegem ca suntem o familie? Oare cand o sa intelegem ca nu foloseste nimanui sa ne injuram ca la usa cortului unii pe ceilalti? Oare cand o sa intelegem o data pentru totdeauna ca suntem la fel, niste imigranti amarati care incearca sa faca ceva frumos cu viata lor?