La 1 Iulie 1972 se stingea din viaţă profesorul Basil Munteanu. Cu el dispărea una dintre personalităţile de seamă ale exilului românesc. Într"adevăr, pentru puţini exilul a însemnat — ca pentru Basil Munteanu — un tărâm de suferinţă în demnitate, un cadru de reconstruire ideală a României pierdute in noaptea totalitară. Omul acesta care şi-a francizat numele — poate şi pentru faptul de a fi trăit cea mai mare parte din viaţă in Franţa — rămăsese, de fapt, un Român integral, unul dintre acei intelectuali autentici care nu s"au lepădat de România, ruşinându-se de ea,...

Prilej de meditaţie asupra faptului că unele lucruri, deşi atât de evidente prin însăşi existenţa lor, necesită "oficial" o aprobare pentru dreptul lor de a se naşte....

Se împlinesc acum în august, 135 de ani de la înfiinţarea a ceea ce s-a numit "Societatea literară Română pentru cultura limbei" şi din 1879 s-a reântitulat "Academia Română".

Ministrul de instrucţie publică, C.A. Rosetti, motiva urgenţa funcţionării noii societăţi din cauza confuziei ce s-a iscat în privinţa limbii, prin înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin, precum şi prin introducerea...

Ca într-o duioasă poveste, într-un loc frumos şi însorit s-au adunat la taclale Pierre, franţuzul bonom şi jovial, purtător de bască şi cu rădăcini genealogice în Maquis-ul luptei de eliberare a dealurilor din Provence de sub ocupaţia nazistă; Fritz, cel înalt, blond şi sobru, nepot al lui Wilhelm Von Biergarten, ofiţer care luptase şi fusese încartiruit la vremea războiului tocmai în casa unde ulterior s-a nascut Pierre; Charles Clapface, englezoiul în costum de tweed şi cu pipa-n gură, care detestă lipsa de maniere a Europei continentale şi adoră meciurile de cricket şi, în sfârşit, Mickey, un Texan roşcovan care mestecă tutun, scuipă întruna şi umblă ţanţoş făcând parada de chipiul lui de baseball.

Deşi neterminată, aşa cum specific şi în titlu, povestea a început într-o joi după-amiază, când Petrişor a' lui Chemeşe (Chemşe i se spunea în batjocură, numele neamului lor fiind Covată), hălăduind cum îi era obiceiul, prin Surpături, s-a întors în sat aducând cu el o pisică moartă şi, pe deasupra, neagră ca tăciunele.

- O ţinea, blăstămatul, de coadă. Cre' că moartă era; că nu mişca, nu nimic.

Şi nu minţea văduva lui Cocean. L-au văzut şi Pişcoi, Mălai, bătrânul Ţepeneag, Vornic, ba chiar şi Lae, căldărarul...