Revista Atheneum

Articole din Revista Atheneum

Şefa de birou

Am primit zilele trecute de la cineva din ţară un e-mail cu un fişier ataşat şi un subiect intrigant: "probă de micimanie extremă". în completare, am putea spune şi "probă de prostie maximă" - nu cred să greşesc prea tare. Fişierul conţinea un document, o notă internă, care la prima citire părea imposibilă, ireală.

Articole Atheneum: 

Comments

Re: Şefa de birou

Articolul mi se pare foarte bine scris, subiectul este unul mereu actual, iar analiza este foarte pertinenta.
Argumentatiile si comentariile sunt facute respectand regulile bunei cuviinte, insa, in acelasi timp, cu hotarare, chiar cu o doza de severitate (legitima!).
Felicitari pentru forma, continut si tonul expunerii!

Cuci în cuib străin

(Din prelegerile profesorului Escu, neascultate de nimeni)

...revenind la o discuţie purtată cu altă ocazie, şi anume despre păsările migratoare şi obiceiurile lor, să ne oprim azi pentru o clipă asupra unei extrem de curioase păsărele: cucul. Nu curioasă în sensul că-şi bagă ciocul peste tot - de fapt, nu şi-l prea bagă - ci în sensul că această păsărică dovedeşte unele obiceiuri foarte neobişnuite altor păsări migratoare. Putem spune - fără a exagera prea mult, că în multe privinţe cucul seamănă mai degrabă omului, decât colegelor cu pene....

Articole Atheneum: 

NOUTĂŢI COMUNITARE - Valer Eugen Demian

în perioada ce a trecut de la primele mele rînduri informative comitetul de organizare al festivalului de la 1 decembrie 2003 s-a întîlnit de 2 ori. Munca de pregătire a festivalului a fost împărţită pe departamente, fiecare necesitînd un număr specific de voluntari. încă avem locuri libere pentru cei care vor să ne ajute; îi rugăm pe doritori să ia legătura cu Luciana Ion sau Radu Gavrilovits, responsabilii cu acest proiect din partea consiliului director.

Balul florilor anunţat de mine data trecută ne-a permis să petrecem pe 2 mai o vineri seară plăcută la începutul...

Articole Atheneum: 

Consultaţia

Parisul!

Îşi umple plămânii cu aerul mirosind a gaze de eşapament şi mâl, deschizându-şi nările larg şi suflând cu zgomot, ca o morsă bătrână ce se trage voiniceşte la mal după o lungă călătorie prin apele îngheţate ale oceanului. Chiar aşa se simţea Sorin, paraşutat în mijlocul Oraşului Lumină, după ce ani de-a rândul nici nu îndrăznise să viseze la un paşaport în România izolată a lui Ceauşescu. Nu avea de ce să se plângă, era medic de succes într-un mare spital al capitalei şi, ca ORL-ist specializat în pediatrie, îşi făcuse o groază de relaţii, posedând o lungă listă de pile şi contacte utile într-o lume unde totul se obţinea prin spate sau pe sub tejghea. Operase destui copii de securişti, dar un paşaport pentru o călătorie în Occident era aproape imposibil de obţinut, indiferent cât de mare ar fi fost recunoştinţa paternă.

Articole Atheneum: 

Corpul

Quote:

Sentimentele mele sunt influenţate de postura corpului. "Nimic ca un surâs..."

O postură adecvată generează o dispoziţie fericită. Este de asemenea important să faci exerciţii fizice, asta te eliberază de stres şi generează secreţia de endorfine care ne fac să ne simţim bine. Priveşte mereu înspre cer şi vei putea numai să zâmbeşti, căci nu cunosc pe nimeni să plângă în postura asta.

"Mens sana in corpore sano" zicea latinul...

Articole Atheneum: 

Declaraţie de dragoste

La fiecare început de primăvară (primăvara nu a chiar debutat încă, dar dacă priviţi cu atenţie veţi vedea tulpini delicate de ghiocei şi brânduşe ivindu-se după somnul de iarnă) suntem pătrunşi de un fel de aer bun, respirăm primăvara şi ni se umplu sufletele de dragoste pentru cei dragi. Şi aici o să las puţin deoparte copiii, părinţii, prietenii, pentru a acorda deplina atenţie relaţiei cu cel sau cea care ne transformă viaţa. În ce anume, cum anume? Greu de spus, ştim doar că, fără a ne da seama de fiecare pas, devenim mai buni şi mai împliniţi. Pentru că în suflet există un gol care nu poate fi umplut decât de către un anume cineva. El sau ea.

Articole Atheneum: 

Dreptul la uitare

Anumite lucruri care se petrec în viaţă nu se pot uita. Sunt unii oameni care au tendinţa de a uita în mod voit, după bunul lor plac, ba mai mult sugerează şi altora uitarea. între uitare şi iertare este o distanţă ca de la cer la pământ. Dar nici uitarea şi nici iertarea nu pot fi atât de dăunătoare precum ignoranţa unor stări de fapt petrecute în trecut şi care fac deja parte din istoria românească.

După aproape 14 ani de la Evenimentele din Decembrie 1989 cineva a avut proasta inspiraţie...

Articole Atheneum: 

Acasa

Există întrebări care bântuiesc neîncetat mintea emigrantului, cel puţin în primii ani după sosirea în Canada. A meritat plecarea? Care dintre ţări este simţită mai aproape de suflet? Unde e mai “acasă”? Trebuie să ne uităm rădăcinile pentru o mai bună integrare în noua ţară? Trebuie să ne rupem de România pentru a deveni mai “canadieni”? Cât din moştenirea românească transmitem copiilor?

Articole Atheneum: 

Castelele din Subcarpaţi - III

Partea a treia, în care se povesteşte cum domnul Veronel Popleaţă, primar vechi, uns cu toate alifiile, sesizează importanţa unui eveniment de calibrul sosirii cometei Halley şi intră în acţiune

- Comewell to Căscioarele Village!
- Nu, domnule Veronel! Iar aţi greşit! Le-aţi inversat! Aveţi grişală, ca-n banc!
- Care banc?
- Bancul cu evreii.
- Păi dracu-l ştie?
- Nu-l ştiţi?
- Nu-l ştiu! Hai să facem o pauză, să mai bem şi noi o cafea, să ne odihnim, că de-atâta engleză, mi s-a-ncins dracului mintea ca târtiţa la cloşcă. Hă, hă, hă. Cum ziceai, domn" profesor, că-i bancu-ăla?
- Păi cică doi evrei se retrag în vipia după-amiezii într-unul din hanurile de prin Moldova. E o căldură de moarte, aşa că s-au dezbrăcat şi, goi-puşcă, stau întinşi unul lângă celălalt, acoperiţi cu un cearşaf, ca să le absoarbă năduşeala. Unul dintre ei gândeşte cu voce tare: "Dăci, două găini, trii zăci di lei, o vacă, patru sute di lăi, o gâscă, cinci zăci di lăi, trei curci, o sută di lăi, avem... cincisutioptzăci di lăi." Nu-şi termină vorba, că aude: "Ai grişală!".
- Hă, hă, hă, domn" profesor, da" bine-i mai imiţi pe moldoveni! Aşa, şi?
- Ce credeţi?
- Păi dracu ştie? Ce să cred? Ţi-am zis că nu ştiu bancul? Zi!
- Zic. Evreul cu socotelile o ia de la capăt, pronunţând mai rar: " Două găini, trii zăci di lei, o vacă, patru sute di lăi, patrusutitrizăci di lăi, o gâscă, cinci zăci di lăi, patrusutioptzăci di lăi, trei curci, o sută di lăi, în total dă...". Colegul de pat îi zice din nou: " Ai grişală!"
- Hă, hă, hă... dom"le, parcă eşti actor! Zău!
- Este? Şi nevastă-mea mi-a zis că...
- Las-o pe nevastă-ta! Cum e cu bancul? Să nu-ţi uiţi vorba...
- Aşa. Staţi să vedeţi, domn" Veronel. Evreul reîncepe calculele, de data asta vorbind mai repede, ca şi cum ar cunoaşte totul foarte bine: " Dăci, două găini, trii zăci di lei, o vacă, patru sute di lăi, o gâscă, cinci zăci di lăi, trei curci, o sută di lăi, suma di cincisutiopt...", când celălalt se repede şi-i zice: " Ai grişală!". Supărat că nu-i iese calculul, o ia din nou, de data asta rar şi hotărât, apăsând pe fiecare primă silabă a cuvântului: " Dăci, două găini, trii zăci di lei, o vacă, patru sute di lăi, o gâscă, cinci zăci di lăi, trei curci, o sută di lăi, avem...cincisutioptzăci di lăi." Termină să vorbească şi încheie privind grăitor spre vecinul său care îi spune: " Ai grişală!!! Te scarpini la ali meli!!!"
- Hă, hă, hă!!! E tare, dom"le! Zi aşa, şi eu am grişală, ă?
- Eu zic că da! Într-un fel... Nu e comewell, e taman invers! Wellcome!
- Domn" prefesor...
Domnul profesor, simţind în glasul primarului urme de supărare şi desluşind în râsul său puternic şi ceva forţat, parcă, se grăbeşte să dreagă macaroana:
- E... mai facem şi noi un spirit de glumă, să mai râdem şi noi un pic, domn" primar, să ne mai descreţim frunţile.
- Să ştii că ai dreptate, prea multă concentrare strică. Da" de ce-oi fi apucat eu să ţin minte aşa, pe invers... Te pomeneşti c-oi avea... grişală şi când or sosi americanii, ă? Dracu ştie? Şi m-apuc să-i scarpin la... Hă, hă, hă... Cum să fac, dom"le, să nu mai uit? Să-mi scriu în podul palmei? Pe manşeta cămăşii? Cum să fac, ai vreo idee?
- Păăăi... repetiţia e mama studiului.
- Pe dracu! Ori le ai, ori nu le ai!
Primarul din Căscioarele, domnul Veronel Popleaţă, poreclit de cei mai tineri, în ascuns, Stevie Wonder, pentru că purta ochelari cu lentile negre, ca de orb, ca să nu se vadă că un ochi îi fuge în stânga în timp ce celălalt caută rătăcitor în direcţia opusă, s-a apucat de învăţat limba engleză, în cinstea venirii americanilor. Regretă foarte mult că în cei douăzeci de ani de când împlineşte această funcţie (cu întrerupere de o jumătate de an, când a fost viceprimar), nu şi-a găsit mai devreme timp liber pentru învăţătură. La Ştefan Gheorghiu unde îşi desăvârşise el studiile şi culturalizarea, i se păruse prea mare bătaia de cap să urmeze şi cursul de limbi străine, care era facultativ. Aşa că acum, la bătrâneţe, şi-a luat meditator. Chiar pe profesorul de limba engleză de la şcoala din sat. Totuşi, îi este foarte greu. Mai ales când i se spune:
- Nu ! Nu e z, ca în româneşte. Băgaţi-vă limba-ntre dinţi, domn Veronel, şi ţineţi-o acolo, ca şi cum aţi fi peltic.
Domnul Veronel aşa face, dar sunetul tot nu-i iese. Îşi ţine limba între dinţi, îşi umflă obrajii, suflă, pufăie, nimic! Sunetul din limba lui Shakespeare refuză să se lase rostit cum cere domnul profesor. Oboseşte de-atâta încercat, îşi scoate batista, îşi şterge fruntea, palmele. Îşi scoate şi ochelarii, îi pune pe birou, îşi freacă ochii încercănaţi de nesomn şi stres, că, de când a fost anunţată delegaţia de americani, nu mai are nici un pic de odihnă şi linişte. Numai la asta se gândeşte, numai despre asta vorbeşte. Şi tot despre asta visează, aproape în fiecare noapte.
- Vin americanii! Vin americanii! Trebuie să ne pregătim! Să le arătăm noi lor ce înseamnă ospitalitatea românească!
Toată lumea a fost pusă în mişcare, de la mic la mare.
- Prioritatea numărul unu! Repararea drumurilor! Să nu văd băltoacă! Să nu văd fir de praf! Borduri văruite la şosea! Pe drumurile laterale, acoperiţi gropile! Flori la poartă! Curăţenie! Garduri vopsite! Câinii legaţi! Trăienel, preiei sarcina, te ocupi!
- Da, domn Veronel! Da" nu ziceaţi la şedinţa de luna trecută că bani de drumuri nu-s?
- Mă! Ăsta-i un caz de forţă majoră! Deci, găsim bani. Ai auzit?
- Da, domn Veronel!
- Doi! Steaguri! La fiecare poartă! Unu" american, unu" românesc. Să se vadă ideea de înfrăţire, de prietenie! Marinică, preiei sarcina, te ocupi!
- Da, domn Veronel!
- Să iei steaguri de mătase, nu cârpe de-alea ordinare!
- Sunt scumpe rău alea de mătase...
- Eu cred că voi nu pricepeţi ce se întâmplă: îi vezi pe americani în Căscioarele doar o dată în viaţă. Nu mai ai altă ocazie. La fel ca pe cometa Halley.
- Ba a mai fost o dată americanu-ăla...
- Care, mă?
- Ăla de-a luat-o pe fata lu"...
- Ete! Ăla a venit singur, s-a dus drept acasă la peţit şi gata! N-a avut treabă cu satul nostru. Acum e cu totul altceva. E o acţiune la nivel naţional, cu oameni importanţi. Marinică, mi-ai cerut bani de steaguri de mătase şi nu ţi-am dat? Vii la mine şi... se face! Auzitu-m-ai?
- Da, domn Veronel!
- Trei! Mâncarea! Pâine şi sare. Ne trebuie doi tineri în costume naţionale, un băiat şi-o fată, pentru întâmpinare. Să fie frumoşi! Şi tarafu" lu" Polizu, să le facă o cântare de pe la noi! Apoi, mesele. Achiziţionăm porci şi-i tăiem. Chiar eu am câţiva pe care pot să-i pun la dispoziţie. Contra cost, bineînţeles, că nici mie nu mi i-a dat nimeni de pomană, nu mi-au picat din cer! Cele mai pricepute gospodine din Căscioarele să facă sarmale, cârnaţi, gâldăbaşi, ciorbe. Şi băutură! Alea, alea! Valere, ştiu că nevastă-ta e neîntrecută într-ale gospodăriei! Iar tu... le cam ai cu licorile, hă, hă, hă. Preluaţi sarcina, vă ocupaţi!
- Da, domn Veronel!
- Patru! Cazarea! La protocol! Dracu ştie cât rămân la noi? Din scrisoarea oficială, primită de la Bucureşti, nu reiese. Vor rămâne cât va fi nevoie, aşa înţeleg. Se fac ceva cercetări în zonă, aşa că s-ar putea să dureze. Dac-aş şti ce urmăreeesc... aş aranja tot! Să meargă cercetările strună! Dar nu ştiu! Costele! Preiei sarcina, aranjezi cazare ca-n filme. Te ocupi!
- Da, domn" Veronel!
- Întrebări?
- Da, dacă-mi permiteţi, ce facem în continuare cu repunerea în posesie a terenurilor şi pădurilor? E urgent să...
- Incredibil! In-cre-di-bil! Ţara arde şi baba se piaptănă! Domnilor, ce vă tot explic eu aci? Amânăm orice problemă care n-are legătură cu americanii! Aţi înţeles?
Discuţiile continuau şi acasă, domnul Veronel se consulta cu consoarta.
- Cu ce să mă îmbrac? Să-mi comand un costum, două? Nişte craveţi? Azi-noapte am visat că veniseră americanii, iar eu nu-mi găseam pantofii şi am fost nevoit să-i primesc desculţ. O fi de bine? O fi de rău? Dracu ştie? Ă? Nici tu nu ştii? Offf... Oare ce-ar mai trebui? Mai gândeşte-te şi tu! Ajută-mă într-un moment aşa important al carierei mele! Cel mai important, poate. Dracu ştie?
După câteva zile de stat pe gânduri, domnul Veronel s-a hotărât asupra unei probleme foarte importante şi i-a comunicat consoartei decizia sa înţeleaptă:
- La întâmpinarea americanilor, mă îmbrac cu costumul bej, cu cămaşă bej, îmi iau pantofi bej, pălărie bej, cravată bej, ciorapi bej. Că mie îmi stă bine cu bej!
- Da" chiloţi bej nu-ţi iei? Parc-ai înnebunit dracului de când cu ăştia...
- Hm, da" tu chiar nu pricepi? Vin americanii!
- Să vină, să vină! Lasă, să vă ştie toată lumea!
- Ce vrei să spui?
- Picturile-alea ţigăneşti! Mai mare ruşinea...
- Nu pricepi tu ce e arta... Aşa că nu mai deschide gura să vorbeşti despre lucruri la care nu te pricepi!
Tot satul clocoteşte. Oamenii vorbesc necontenit numai despre americani:
- O să le plaaacă la noi!
- Cum să nu le placă? Cu-atâtea pregătiri... Cu-aşa ospitalitate...
- Şi castelele astea frumoase... o să-i lase cu gurile căscate când le-or vedea!
- E, că n-or avea şi ei...
- Or avea, da" altfel! Aşa, n-au! Bag mâna-n foc că n-au!
- Adevăru-i că ce-i frumos, şi lui Dumnezeu îi place! Aşa că trebuie să le placă şi americanilor!
Mai sunt câteva zile până la sosirea americanilor. Deşi pregătirile au fost încheiate, satul pare un muşuroi de furnici pline de râvnă, oamenii încă mai aleargă în toate părţile şi pun la punct ultimele detalii, necesare sau (mai ales) închipuite.
Domnul Veronel s-a gândit să-şi pregătească şi un speech, pentru orice eventualitate.
- Domn" profesor, bagă tare! Câteva fraze, dar să fie ticluite frumos. Vii mâine seară la mine, să mă-nveţi!
- Da, domn" Veronel!
- Doamne, Dumnezeule, ajută-ne la nevoie! Ia să vezi mata, domn" profesor, că nu-i degeaba toată căzneala noastră. O să fie o poveste cu end happy.
- Iar aveţi grişală, domn" primar. Invers! Happy end...
- Offf! Happy end...

Carmen Botoşaru

Articole Atheneum: