- Unde mi-e mama ? Unde-i este locul ? Pe înţelept copilul îl descoase. Şi i-a răspuns, cu vorbele-i mieroase : - în ţara-n care mai domneşte focul.
Trist a rămas vlăstarul. Stânci hidoase Apar în zare., - Unde mi-e norocul ? Se-ntreabă pruncul, prelungindu-şi jocul . - Pe-un ţărm în care dorm oştiri de oase.
Totul era gol la casa părăsită. Nu mai exista faţa de masă, nici perdea ascunzând de afară vreun chip de fiară venită din pădure. Pe masă ceşti nu abureau. Podele aveau vopseaua scrijelită, de parcă animale sălbatice trecuseră pe aici cu unghii ascuţite. Nu exista preş pe care să calci, nici vreun pat pe care să stai. Atârna de un perete o pătură de lână mâncată de molii.
te iubesc, te iubesc, te iubesc poate nu e suficient să ţi-o spun poate liniştea e doar vată de zahăr în care noi ne ascundem într-o zi o să te nasc şi o să-ţi fac aripi de ceară voi strânge în braţe catedrala terenul de fotbal tu nu vei şti niciodată
Mă biciuiesc secundele cu ură, Se-nfig în carnea mea, să nu o-mpartă. Le simt suflarea rece şi deşartă În trupul meu, pe cuget, pe figură.
Secunde iuţi spre un deşert mă poartă. Încerc să scap de-a spaimelor arsură, Să-nlătur palma ce îmi stă pe gură, Iar clipa grea să cadă-n cuget, moartă.
Izbit de haita orelor, setoasă, În gândul meu firav aripi anin Şi lupt să prind a timpului grimasă.
Dar e doar rest dintr-un grotesc festin. Cu pofta mea, mereu nesăţioasă, Mă lupt să-nving într-un amurg deplin.
Comentarii