Dacă Lacul Sfânta Ana nu ţi-a intrat definitiv în suflet, obligându-te să revii mereu, descoperindu-i alte privelişti în nenumăratele lui conuri de strălucire, atunci ar putea fi punctul terminus al unei călătorii grele, dar întotdeauna meritate.
Era o zi capricioasă de vară, aşa cum numai acolo poţi întâlni. Dimineaţa adusese cu ea acea căldură montană, mereu proaspătă şi îmbietoare la scurte drumeţii.

La orizont,imi pare uneori
Ca se intilneste cerul cu pamintul
Iar peste toate intelept Cuvintul
Aduce stralucirea dintre nori.

La orizont apuc sa mai zaresc
Sfirsindu-se si viata-mi paminteasca,
Purtata de o ceata ingereasca
Spre locul infinit,dumnezeiesc.

Dar orizontul tainic se intinde
Purtind sintagma lumii deslusit,
Prin locuri prinse de un timp finit
Iar totul nu e vreme a cuprinde.

Vis cu purici

încă mă îmbată mireasma ta pe nesfârşita alee

prinsă de coama vântului
te iei la întrecere cu norii
copacii se dezbracă de frunze
şi fac dragoste sălcii

lângă tine liniştea turbează
închizi ochii se aprind lumânările
năduşesc icoane se-nfioară pereţii
ploaia aplaudă la fereastră

încă îţi scuturi din părul tău cârlionţ azalee

de ce vinzi păsări Ioane, muntelui fără creştet?

am văzut norii la amiază şi te-am vândut

când îţi creşteau prigorii şi mierle prin suflet

alţii strigau că-s îngeri lepădaţi din neştiut

de ce vinzi somnul Ioane, muntelui fără întoarcere ?

am văzut norii la amiază şi te-am vândut

pe treizeci de arginţi

pe-o copaie cu sfinţi

din toate câte au fost

de tine

doar de tine m-am lepădat

vine-un străin şi vinde muntelui păsări de hârtie

şi-atunci am pus lacăt

şi te-am iertat