Erau mulţi ţărani şi puţin pământ, şi încă mai puţini nobili care să angajeze argaţi. Pământul era foarte bogat şi ţăranii citani ştiu să se mulţumească cu puţin. Dar când venea vreo secetă, sau poate vreo inundaţie la timp nepotrivit - de strica recolta, mulţi dintre ei piereau de foame. Asta nu-i amăra prea mult, viaţa e dată de Marele Zeu şi tot el o ia. Nefericirea de aici e plătită cu fericirea de dincolo - cel puţin aşa zic călugării şi învăţătorii.

Mă  enervam la culme,
aproape ca atunci când mi se rupea vârful creionului,
aproape, am zis,
de altfel mă gâlceveam cu Haydn de când ne ştiam,
ba că tatal lui era rotar, iar al meu păgubaş,
ba că mama lui era bucătăreasă la cuhnia contelui Harrach,
iar a mea numai nebuna stelelor,
l-am pizmuit aiurea
până şi pentru nepăsarea sa maiestuoasă,
l-am împins de-a berbeleacul de pe scara tramcarului,
ne-am făcut unul altuia farse,
cu brioşe şi cu băşici de porc,

Oare iti spuneam despre usa din dos pe care am fost nevoita sa cobor intr-un gest surogat? Nu ma intimida scara in spirala si intunecimea perfecta. Lumanarea care ma insotea era deja inceputa insa nu-mi era teama pentru atunci cand se va termina. Era calatoria in sens invers ce am ales-o oarecum inconstient si intr-o incercare bajbaiata. Era calatoria intoarsa ce trebuia sa o fac pentru a-mi ocoli moartea.

Cum pot păpuşile să vorbească
Să înghită întunericul de pe tâmple
Să râdă cu gura până la urechi
De glumele noastre idioate
Cum pot aduna lumina
De pe marginea
Unui amurg cenuşiu
Îmi plac păpuşile când cer de mâncare
Cu glasuri subţiri
De zăpadă
Liliac mov şi ceai aburind
Le scot ochii cu o şurubelniţă de jucărie
Păpuşile nu s-au trezit încă
Le trag de păr
Nu vor să strige
Ne-am prăvălit în cufărul vechi
Păpuşile plâng
Lacrimile lor merg la pediatrie
Perfuzii pentru copiii săraci