Bunul meu Prea Bun

-tatalui meu Vasile, nume de sfint

Am fost la tine si era
Un inger linga crucea insingurata,
Parea tacut,o lacrima-i curgea
De pe obraz-doar el cu tine tata.

N-a interesat, niciodată, pe nimeni, cine a avut ideea megalomanicei construcţii...
Pur şi simplu, într-o dimineaţă, Dictatorul convocase toată echipa sa şi comunicase solemn: "Vom începe construcţia celei mai mari şi fastuoase clădiri din lume!"
Toată lumea aplaudase, cu excepţia unuia, care, în dorinţă de afirmare, plusase: "De ce, Mare Conducător, cea mai mare din lume? De ce nu cea mai mare din Univers? Nu meriţi tu aşa ceva?"

Acea duminică de primăvară începuse ca o solie a unei vremi deosebit de promiţătoare. Razele soarelui se furişau printre faldurile draperiei, ca o mână invizibilă ce-i mângăia obrajii.
George se alintă puţin, întorcându-se când pe o parte, când pe cealaltă, alunecând cu gândul, uşor, în anii copilăriei,
când se strecura în poala mamei şi îi aştepta dezmierdările.
Se dădu jos din pat, nu fără un oarecare regret. Ar fi vrut să prelungească acea clipă la infinit...

Cu gleznele frânte
de-nlăcrimare stelară,
îmblânzitoare de hăitaşi,
Pradă,
întoarcere transparentă
urmând vânătorul.
Acoperă-mi ochii Tată Ceresc,
sângerează Lumina în Pietre...
Sunt Roua Drumului
rănită de umblet,
mereu, mereu căutând.
Dar cine ştie Puntea
unde Îngerii înnoptează
şi câtă Lumină
odihneşte-n Cuvânt!?