uriașului meu MR55

voi nu v-aţi petrecut cu mine nopţile pe aceste înălţimi

şi din spinarea acestui uriaş de fier n-aţi privit,

cu mândria celui ce n-are ce pierde,

 spre bolta de stele

n-aţi dormit în braţele lui protejaţi de întuneric

şi nu v-aţi trezit la kilometri distanţă de casă

cu spaima unei zile noi

tensiunea din osatura lui voi n-aţi simţit-o

şi n-aţi văzut nici aburul ridicându-se în zori din carnea sa

fără efort,

Tu cel ce cauţi taina într-o filă
Cutreierând neistovit izvoade
Şi năzuieşti spre-ascunsele monade
Spune-mi cinstit : ascunzi sub pleoape milă?

Tu cel ce-ntinzi necercetate nade
Pe luciul apei, curgere fragilă,
Şi-ţi treci fiinţa rece şi debilă
Prin ochiul gol din veşnice năvoade

Tu ce-mblânzeşti sălbatice feline
Cu-n singur fir de iarbă din ogor
Şi vrei să strângi nădejdile ciorchine

în duhul frunţii, vag şi temător,
Răspunde-mi, frate, sincer fii cu tine
Eşti zeu de-acum sau eşti tot muritor ?

Stă pe nisip îşi pierde urechile printre valuri acolo îşi caută ideile
cu privirea le prinde şi le trage la ţărm unde

Nisipul s-a-necat în mare
printre meduze albe de spaimă,
se trezesc şi melcii din uitare
îşi scutură cochiliile de stânci
să lumineze decorul
înnorat de pe sprâncenele mării.
Haideţi să dansăm!
timpul se scurge-n mănunchi
de rouă
să-l aducem în hora noastră,
să-i ademenim copii
cu lacrima păcătosului.
E mai uşor
să pui căpăstru minunii
decât să minunezi cerul
cu trăiri eterne...