Sălbatică nălucă-i aminirea
Acelor clipe flămânzind prin vreme
Şi ţintuite-n trupul care geme,
Târât prin gări, să-şi vândă putrezirea.

Ce am făcut să mă dezbar de creme
Mânjind cu spaime gestul şi privirea ?
Ce am rostit ca să ascund uimirea
Rămasă-n joc de false teoreme ?

Încă mai trec printre zidiri străine.
Pe străzi murdare visul cade mut.
Din zeci de taine una mă reţine

La umbra ei cu zbor necunoscut :
Cum să înving în lupta mea cu mine,
Cum să-ntremez picioarele-mi de lut ?

2 noiembrie 2004

O ALBĂ LUNĂ (CÎNTEC)

Traducere din Paul VERLAINE

O albă lună
Luceşte-n ram;
Clar, creanga sună,
Nitam-nisam -
Parcă s-agită...

O, mult iubită!

Pe lac sunt cete
Şi-n luciu-i, vii,
Reci siluete
De sălcii gri,
Cu vîntu-n horă...

Revino, oră!

O pace vastă,
Tandră,-n prezent:
Luna e castă
Pe firmament -
E ora-n care

E-ncîntătoare.

               Striveşte-mi tâmpla cu ultima

„mână de întuneric” când zorii mijesc

doar aşa voi purta în suflet

semnul zilei

aducătoare de noroc...

                 Striveşte-mi tâmpla

cu dumnezeiasca frumuseţe a florilor

ce-şi dăruiesc parfumul

drumeţilor îngenuncheaţi la răscruce...

... n-o să mă doară nici oglinzile sfărâmate

ale cerului

Totul este să scrii vinerea după-amiaza
când ploaia izbeşte păsările
de grumazul casei
pic pic picur
să scrii cu ploaia care adună în jgheab
ideile despre nemurire
ca şi cum acolo sus
timpul s-ar destrăma în mesaje umede
când helicopterul îngreunat
se învârte brusc în jurul rotorului
şi cade...
vinerea după-amiaza când străzile gem
de apa neîncăpută în pâlniile pamântului
şi picioarele umblă stinghere
sub stăpânii ascunşi în umbrelele veştede
ziua când preţurile cresc nevăzute
în magazinul închis până luni