Nu caut larma, nu mă-ndrept spre gloată
Nu sunt păstor de suflete-n derivă.
Veghez un foc ce pâlpâie-n ogivă
Şi simt vigoarea-n trunchi vânjos săpată.

Cărarea vastă o găsesc nocivă.
Trec ochi hulpavi ţintind spre beregată
Şi tihna mea, pe-o rână aplecată,
Se pierde-ncet în liniştea nativă.

Caut popas spre înălţimi domoale
La adăpost de vifor dezlegat.
Un verb sărac îl înmulţesc la poale

Să nu mă simt în hăuri alungat.
Aleg un ţărm cu val tăcut şi moale
Ca să privesc un colţ de cer curat.

Enrique Iglesias zbiară din difuzoare cât îl ţin bojogii. Tinerii din autobuz îşi mişcă uşor capul în ritmul muzicii, babele se abţin să comenteze.

uriașului meu MR55

voi nu v-aţi petrecut cu mine nopţile pe aceste înălţimi

şi din spinarea acestui uriaş de fier n-aţi privit,

cu mândria celui ce n-are ce pierde,

 spre bolta de stele

n-aţi dormit în braţele lui protejaţi de întuneric

şi nu v-aţi trezit la kilometri distanţă de casă

cu spaima unei zile noi

tensiunea din osatura lui voi n-aţi simţit-o

şi n-aţi văzut nici aburul ridicându-se în zori din carnea sa

fără efort,

Femeia doarme

după ce iubeşti femeia
priveşte-o cum doarme...