Vibraţie sonoră,
frontieră memoriei
şi lunecare de leagăn,
dizolvând sufletul solar dilatării...
Umbre smulse din propria-mi frică.
Îmi retrag apele pentru refluxul fiarelor.
Ispite de-ntinderi marine
leagănă clar-obscurul final.
Şi-i tăcerea, în Lumină,
vieţii fără de vină.

pietrele acestea sunt pe măsura ţărmului plâns
ele doar par desprinse din proiecţia valului nu se identifică
doar răsuflarea ta udă mai străpunge conturul leandrilor

nu sunt decît două ipostaze ale compasiunii
pumnul şi palma

două trupuri nefiresc atârnate de cer
dislocate printre madone prelungi a nisip
se vând amintirilor despre niciunde din nicăieri
şi parcă doar eu decolorez încet
în sensul invers acelor de ceasornic
un alt colţ de lume
despre care nu se mai ştie nimic

Dar

Atlanţii cu plete de alge
mi-au invadat visele
să-mi aducă în dar,
în fulguraţii de har
şi de coşmar
o mare
chemare:
mă îmbiau s-ascult,
în al mării tumult,
sub clopotele meduzelor,
glasul tainic al muzelor,
din adâncul mărilor,
unde murmura de mult
Cântarea Chemărilor

ai să zici
"am auzit cum a miorlăit jalnic ecoul unei idioate"
mâine e...